Noul Ford EcoSport, cel fabricat în țara noastră, a fost destul de bine primit pe piața europeană, se bucură de ceva succes comercial. Acest fapt și nu numai, a făcut ca Ford să decidă că fabrica de la Craiova ar trebui să asambleze un al doilea model. Știam deja că va fi vorba tot despre un SUV, iar acum am primit confirmarea numelui.
Ford Puma este cel mai nou SUV al constructorului american, chiar dacă până la acest moment nu ne-au fost oferite prea multe detalii. Am primit o singură poză oficială și doar câteva informații, pe care o să le împărtășeșsc cu voi.
Din ceea ce putem desluși din imaginea tip teaser, noul Ford Puma 2019 adoptă un design apropiat cu ceea ce am descoperit deja la Ford Kuga 2019. Chiar și așa, Puma va duce mai departe aspectul atletic, punând accent mai tare pe liniile dinamice, așa cum am putut deduce din declarația lui Stuart Rowley, președinte Ford Europa:
”Construcția inovatoare și designul seducător ale noului Puma ne fac să credem că noul model va rezona cu toți clienții modelelor compacte din Europa. Dacă vrei o mașină care atrage privirile vineri seară, dar care poate transporta fără probleme pachetele plate cu mobilă sâmbătă după-amiază, ai găsit-o. Am făcut tot posibilul pentru a le oferi clienților flexibilitatea pe care o doresc și un design progresist și sugestiv, care să le ofere cea mai frumoasă mașină pe care au condus-o vreodată”.
Știm totodată că vom avea de-a face cu un SUV compact care va oferi o capacitate ridicată pentru portbagaj – 456 de litri. Asta înseamnă că, de fapt, noul Ford Puma 2019 va fi poziționat în gamă sub noul Kuga și deasupra lui EcoSport.
Tot legat de spațiul pentru bagaje, aflăm că Puma vine cu o soluție inovatoare de depozitare, concepută în urma discuțiilor cu clienții, și oferă un portbagaj versatil, capabil să găzduiască două genți de golf așezate în poziție verticală.
Pe partea de motorizări și transmisii nu au fost oferite suficiente detalii, însă știm că noul Ford Puma 2019 va putea fi ales și în versiune hibridă. Ansamblul hibird este format dintr-un motor pe benzină EcoBoost de 1 litru cu trei cilindri, un starter/generator integrat antrenat prin curea (BISG), ce înlocuiește clasicul alternator, și un pachet de baterii Litiu-Ion de 48 de volți, răcit cu aer. Încărcarea acumulatorilor se va face prin recuperarea energiei care de obicei se pierde în timpul frânării și rulării libere (coasting).
Tehnologia Ford EcoBoost Hybrid de pe noul Ford Puma 2019 utilizează energia înmagazinată în baterii pentru a schimba sursa cuplului (fenomen care reduce sarcinile asupra motorului pe benzină pentru a maximiza economia de carburant) și pentru a suplimenta cuplul (ceea ce crește cuplul maxim dezvoltat de sistemul de propulsie, optimizând performanțele).
Doar atât la acest moment despre Ford Puma, SUV-ul ce devine al doilea model produs la fabrica Ford de la Craiova.