Smartphone

Deşi mai sunt luni bune până la lansarea oficială, una ce va avea loc probabil în luna decembrie, cei de la smartprix.com au reuşit să vadă o unitate de test a smartphone-ului OnePlus 12, una care vine în completarea schiţelor CAD deja existente. Pe baza tuturor acestor informaţii, avem parte din primele randări detaliate ale viitorul flagship OnePlus:

După cum puteţi observa nu sunt diferenţe foarte mari între viitorul OnePlus 12 şi actualul OnePlus 11, exceptând formatul camerei foto. Deşi modulul arată cam la fel, senzorii şi bliţul sunt poziţionaţi diferit. În zona superioară vom avea senzorul wide de 50 Megapixeli şi ultrawide de 50 Megapixeli, la bază vom regăsi un senzor periscop de 64 Megapixeli, iar LED-ul flash va fi poziţionat stânga sus.

Există şi ceva zvonuri la nivel hardware:

  • display curbat AMOLED de 6.7 inci cu rezoluţie QuadHD+ şi rată de refresh variabilă de până la 120Hz;
  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 8 Gen 3 cu Adreno 750 GPU;
  • baterie de 5000 mAh cu încărcare pe fir la 150W şi wireless la 50W;

Sigur că mai avem ceva de aşteptat, însă informaţiile de mai sus par a confirma un upgrade clasic, fără prea multe elemente deosebite comparativ cu actuala generaţie. OnePlus 12 ar trebui să aducă totuşi ceva îmbunătăţiri la nivelul camerei foto, una care nu se luptă încă în liga mare a flagship-urilor.

Categorii: oneplus
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.