Samsung Galaxy Fit3 – brăţară inteligentă cu ecran mare de 1.6 inci şi autonomie de până la 13 zile
Dacă de obicei Samsung aduce upgrade-uri regulate pentru device-urile sale, nu acelaşi lucru îl putem spune şi despre Samsung Galaxy Fit2. Această brăţară inteligentă a fost lansată oficial prin toamna lui 2020 şi iată că noua generaţie este prezentantă de Samsung la aproape 3 ani şi jumătate distanţă.
Reuşeşte Telekom România Mobile să ţină pasul în lupta pentru portare cu ceilalţi operatori telecom ?
Cel mai mic operator telecom din ţara noastră, Telekom România Mobile, pare a nu renunţa şi vine la rândul său cu oferte interesante în ceea ce priveşte lupta pentru portare.
Piaţa telefoanelor pliabile ajunge la vânzări de aproape 16 milioane unităţi în 2023, însă ritmul de creştere este încă foarte lent (Samsung rămâne lider, dar pierde cotă importantă)
Piaţa telefoanelor pliabile continuă să crească, însă ritmul este unul foarte, foarte lent. În 2023 au fost vândute la nivel global aproximativ 15.9 milioane unităţi, o creştere cu 25% vs 2022, însă la nivel de cotă de piaţă vorbim doar de 1.4% din total piaţă.
Uber devine mai accesibil, compania lansând în Bucureşti serviciul UberX Share, cel care permite împărţirea cursei între mai mulţi utilizatori
Serviciul UbserX Share este disponibil de săptămâna aceasta şi în Bucureşti, iar acest lucru nu poate decât să îi bucure pe cei care folosesc des Uber.
Formula 1 părăseşte canalele cu specific sportiv şi urmează a fi transmisă de Antena 1 şi Antena Stars
Cei care ne citesc ştiu deja că mai toată echipa gadget.ro este pasionată de Formula 1, iar vestea apărută în cursul zilei de azi este pe atât de neaşteptată, pe atât de bulversantă.
Lista smartphone-urilor Samsung ce vor primi funcții AI prin update-ul la OneUI 6.1 de la sfârșit de martie 2024
Samsung a trimis un comunicat legate de smartphone-urile ce vor primi funcții AI precum cele integrate pe seria Galaxy S24.
Nothing Phone 2a folosește un procesor MediaTek Dimensiy 7200 Pro personalizat
Nothing încearcă să creioneze un hype în jurul unui smartphone..., mid-range. Așa că în urmă cu câteva zile m-am trezit în inbox cu un comunicat legat de procesor. Nothing Phone 2a folosește un procesor MediaTek Dimensity 7200 Pro.
Huawei Pocket 2 sau cum arată a doua generație a unuia dintre cele mai frumoase smartphone-uri pliabile cu clapetă
Nu știu dacă-l vom descoperi pe Huawei Pocket 2 și în țara noastră. Am văzut prima generație la lucru și pot spune că la vremea respectivă m-a impresionat prin designul său șic.
TOP 10: Cele mai vândute smartphone-uri din 2023
Counterpoint a venit cu un studiu legat de cele mai bine vândute smartphone-uri din 2023, iar Apple a bifat 7 din 10 modele.
Miami Bici 2, filmul cu încasări peste Barbie şi Oppenheimer în România, ajunge pe Netflix
Anul 2023 a fost un an bun al filmelor româneşti, platformele digitale ajutând enorm în promovarea acestora. În top 10 încasări în cinematografele din România la nivelul anului trecut, au fost patru filme "Made in România", fiecare cu încasări de peste 1.5 milioane de euro.
Cumpără licență de activare pe „viață” la Office 2021 cu 125 lei
GoDeal24 este un magazin online ce comercializează key-uri de activare pentru Windows, Office etc. Au un feedback de-a dreptul excelent din partea celor ce le-au fost clienți. Am strâns zeci de articole pe acest format, iar comentariile pe care le descoperiți de-a lungul anilor sunt apreciative.
Xiaomi Pad 6S Pro – tabletă cu ecran de 12.4 inci cu rată de refresh de până la 144Hz, până la 1 TB stocare şi baterie de 10.000 mAh cu încărcare rapidă la 120W
Alături de flagship-ul Xiaomi 14 Ultra a fost lansată şi tableta Xiaomi Pad 6S Pro. Aceasta vine cu o poveste similară în spate, în sensul în care azi a fost prezentată în China, iar pe 25 februarie va fi anunţată la nivel global în cadrul unui eveniment organizat în deschiderea MWC Barcelona 2024.
5 direcții trasate de Samsung Galaxy S24 Ultra
Samsung a lansat cel mai puternic smartphone al său din 2024 și putem spune că pe baza lui Galaxy S24 Ultra putem trage câteva concluzii, sunt vizibile câteva direcții pe care compania sud-coreeană le-a abordat.