ASUS Zenfone 4 a început să primească update la Android 8.0 Oreo
Sfârşitul de an vine cu o veste excelentă pentru deţinătorii smartphone-ului ASUS Zenfone 4. Producătorul taiwanez a anunţat că de câteva ore utilizatori din întreaga lume au început să primească notificări legate de disponibilitatea celei mai noi iteraţii Android prin FOTA – firmware over-the air.
Huawei a vândut în 2017 peste 153 milioane de smartphone-uri
Huawei continuă lupta cu giganţii Apple şi Samsung şi anunţă cifre impresionante pentru 2017: peste 153 milioane de smartphone-uri vândute la nivel mondial şi venituri totale de peste 92 miliarde de dolari. În procente aceste cifre se traduc într-un +10% unităţi comercializate comparativ cu 2016 şi un +15% venituri versus anul trecut.
Nokia 3310 (2017) îşi continuă povestea cu o versiune 4G şi un sistem de operare atipic
Nokia 3310 (2017) a fost lansat la începutul acestui an într-o versiune simplă cu 2G, iar la câteva luni distanţă a apărut şi varianta cu 3G. Ambele modele au fost foarte bine primite de public, asta pentru că denumirea a creat puţină nostalgie, iar mulţi l-au achiziţionat ca telefon de rezervă în caz de urgenţe…
Primele detalii pentru procesoarele Qualcomm din 2018: Snapdragon 460, 640 şi 670
Într-un articol anterior Emil vă prezenta câteva informaţii despre procesorul flagship Qualcomm Snapdragon 845, iar în cele ce urmează vom detalia şi restul procesoarelor Qualcomm cu care producătorul american va ataca piaţa în 2018: Snapdragon 460, 640 şi 670.
Ford Fiesta Vignale 1.5 TDCi Duratorq 120 CP M6 – review
Astăzi se împlinesc fix doi ani de la primul review auto publicat pe site-ul Gadget.ro. Atunci era vorba despre Ford Mondeo, primul automobil pe care l-am testat și despre care am așternut impresii pentru cititori.
Huawei Mate 10 Porsche Design sau cât costă cel mai scump smartphone Android la precomandă
Veste bună pentru cei ce dețin un automobil Porsche și sunt în căutare de smartphone cu brandul companiei germane pe el, acum au o opțiune la precomandă. Se numește Huawei Mate 10 Porsche Design și îl găsiți la precomandă în oferta celui mai mare magazin online din țara noastră.
TOP 10: Cele mai citite articole din 2017
Am făcut un top 5 cu recenziile din 2017 și cred că este de bun augur să vedem și ce subiecte au trezit interesul în mod deosebit.
TOP 5: Cele mai citite recenzii din 2017
Au fost publicate 107 recenzii în 2017, putem face și o medie și reiese un review la 3.4 zile. Am testat de la telefoane mobile și până la automobile, un mix ce nu cred că-l mai găsiți pe un alt site tech autohton.
Clonă de Samsung GALAXY S8 la 529 lei în oferta eMAG
eMAG listează o clonă de Samsung GALAXY S8 la un preț interesant - 529 lei. Este și o greșeală pe acolo, în loc să specifice că are conectivitate 4G le-a scăpat 5G. Putem face haz de necaz și să spunem că la puțin peste 100 euro avem primul smartphone cu 5G din lume.
Noutățile Allview pentru 2018
Allview are un calendar în care oferă indicii cu privire la ceea ce urmează să dezvolte în perioada imediat următoare. Am scris de-a lungul timpului despre edițiile din 2016, 2014, 2013, 2011.
Cum încearcă Apple să rezolve problema bateriilor?
Mai multe modele de iPhone au primit un update software ce reduce frecvența procesorului și acceleratorului grafic spre a prezerva starea acumulatorului încorporat. Este vorba de iPhone 6, iPhone 6 Plus, iPhone 6s, iPhone 6s Plus, iPhone 7, iPhone 7 Plus și iPhone SE.
Qualcomm Snapdragon 845 – noi informații
Au apărut mai multe informații legate de Qualcomm Snapdragon 845, unul dintre cele mai puternice procesoare din 2018 (îl vom vedea implementat pe o sumă de vârfuri de gamă de la companii cunoscute și până la nume mai mici din industrie).
Apple își cere scuze pentru încetinirea iPhone-urilor mai vechi și oferă un bonus de 50 dolari
Apple nici nu cred că a realizat cât de mult îi va afecta faptul că au încetinit unitățile mai vechi de iPhone (iPhone 6, iPhone 6S și chiar iPhone 7). Unele state se gândesc să aducă compania americană în fața sălilor de judecată, clienții sunt nemulțumiți și își varsă năduful în social media și pe…
Probleme cu bateria pentru Samsung GALAXY Note8: Unele unități nu mai pornesc
Samsung GALAXY Note8 a livrat ceea ce GALAXY Note7 nu a fost capabil, un phablet premium fără probleme majore. Sfârșitul lui 2017 îl prinde pe Note8 în offsaid.
ASUS NovaGo și cât va costa primul laptop cu Qualcomm Snapdragon 835 în România
Am scris despre ASUS NovaGo în urmă cu câteva săptămâni, iar acum avem detalii oficiale pentru țara noastră.
Când Apple îşi atinge obiectivele, CEO-ul Tim Cook urcă multe poziţii în topul milionarilor în dolari
Anul 2017 a fost unul excelent pentru Apple, chiar dacă unii analişti susţin că vânzările noilor iPhone-uri nu sunt atât de mari pe cât şi-ar fi dorit compania. Conform United States Securities and Exchange Commission, compania americană a avut în anul fiscal 2017 venituri totale de 229.2 miliarde de dolari, cu 4 miliarde peste obiectivul…
ZTE Blade V9 – smartphone de buget ce ar putea ajunge oficial şi în România
Mai sunt 3 zile complete din 2017, însă lansările de smartphone-uri nu se opresc nici atunci când toată planeta petrecere. Producătorul chinez ZTE a lansat în Spania un nou telefon de buget ce ar putea ajunge oficial şi în România: ZTE Blade V9.
No.1 F5 – smartwatch cu autonomie de 3 săptămâni
No.1 este una dintre companiile chinezeşti care se axează doar pe smartwatch-uri şi brăţări inteligente, iar de-a lungul timpului am testat pe gadget.ro mai multe device-uri ale acestui producător.: No.1 D7, No.1 D6, No.1 D5 sau No.1 S3.
Kit înregistrare audio Creative Sound Blaster R3 – review
Alături de amplificatorul wireless pentru căști Sound Blaster E3, de la Creative am mai primit spre testare și un kit de înregistrare sunet. El nu se adresează profesioniștilor din domeniu, ci mai degrabă începătorilor, entuziaștilor care vor, de exemplu, să urce pe YouTube clipuri cu o calitate audio peste medie.
Amplificator wireless pentru căști Creative Sound Blaster E3 – review
O pereche bună de căști nu este suficientă pentru un audiofil ori fie și pentru un utilizator pretențios pe partea audio. Degeaba investești sume considerabile în căști dacă sursa de redare nu se ridică la nivelul acestora.
Samsung Galaxy A8 (2018) şi A8+ (2018) vor fi lansate în România pe 11 ianuarie
Filiala Samsung din România a anunţat că pe 11 ianuarie va organiza un eveniment local prin intermediul căruia va lansa în ţara noastră smartphone-urile Samsung Galaxy A8 (2018) şi A8+ (2018). Cele două device-uri au fost anunţate oficial în urmă cu doar câteva zile, iar la prima vedere par a fi alternative mai ieftine ale…
Nokia 1 – câteva detalii pentru unul dintre primele smartphone-uri cu Android Go
Android Go va fi o versiune lite a sistemului de operare Google. Acesta va fi dedicat smartphone-urile entry-level cu maxim 1 GB RAM şi va include aplicații gândite să folosească mai puțină memorie RAM, cât şi un spațiu de stocare redus. Aplicațiile vor consuma mult mai puțin trafic de date, apk-urile de instalare pentru Android…
LG V30 în oferta eMAG
LG V30 a primit update la Android 8.0 Oreo și m-am uitat de curiozitate să văd dacă ajunge în magazinele online autohtone. eMAG îl listează în oferta sa comercială.
LG V30 primește update la Android 8.0 Oreo
Veste bună pentru cei ce folosesc LG V30 sau se gândesc să-l cumpere în perioada imediat următoare. A început a primi update la Android 8.0 Oreo, procesorul a pornit în Coreea de Sud.
Oppo A83 – telefon de buget cu deblocare facială şi display cu aspect 18:9
Oppo este unul dintre producătorii chinezi care nu spune nimc europenilor, dar care vinde zeci de milioane de unităţi asiaticilor. Preţurile practicate de aceştia nu sunt printre cele mai mici, însă smartphone-urile lor sunt foarte apreciate de utilizatori.