Noul Duster de la Dacia obține 3 stele la testele EuroNCAP
Noua Dacia Duster este una dintre cele mai plăcute surprize auto ale anului. Cu un design exterior revizuit şi cu îmbunătăţiri la interior, noul 4x4 al pare a fi o nouă reţetă a succesului pentru producătorul român.
Ce gadget-uri mai găsim prin China ?
Este sfârşit de an şi mai toţi retailerii chinezi încearcă să mai facă ceva vânzări prin campanii promoţionale bazate pe clasica reducere de preţ la acele gadget-uri cu atracţie la public. De exemplu cei de la gearbest.com organizează “12:12 – Annual Sale Festival” unde avem câteva device-uri la preţuri accesibile.
Huawei Mate 10 Pro – review
Am făcut cunoștință cu Huawei Mate 10 Pro în cadrul evenimentului de lansare organizat în capitala Bavariei. Îl folosesc de câteva săptămâni, iar experiența de utilizare acumulată cu flagship-ul companiei chineze o detaliez în recenzia de față.
Samsung Galaxy S9 şi S9 Plus în câteva randări de presă
Se pare că flagship-urile Samsung Galaxy S9 şi S9 Plus vor fi lansate mai devreme anul viitor, iar surse neoficiale susţin că producătorul sud-coreean a pornit deja producţia de masă a celor două device-uri.
SmartRoadSense – aplicaţia de telefon care va monitoriza calitatea drumurilor din România
Reprezentanţi ai Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi şi o echipă de specialişti IT din Italia au lansat în România aplicaţia SmartRoadSense. Aceasta este dedicată telefoanelor inteligente şi va putea monitoriza calitatea drumurilor din România.
Apple a introdus opţiunea de precomandă a aplicaţiilor nelansate încă
Apple şi-a actualizat magazinul de aplicaţii App Store şi a introdus în premieră opţiunea de precomandă a aplicaţiilor nelansate încă. Practic utilizatorii pot comanda aplicaţiile dorite cu până la 90 de zile înainte de lansare, urmând ca acestea să se instaleze automat imediat ce devin disponibile.
Doar 0.5% dintre smartphone-urile cu Android rulează 8.0 Oreo
Versiunea Android 8.0 Oreo a fost lansată oficial în luna august a acestui an şi chiar dacă de atunci au trecut aproximativ 4 luni, la ora actuală în lume doar 0.5% dintre smartphone-uri beneficiază de aceasta (tot 0.5% telefoane utilizează versiunea Ice Cream Sandwich anunţată în urmă cu mai bine de 6 ani).
ASUS NovaGo – laptop cu procesor Qualcomm Snapdragon 835 și conectivitate 4G gigabit
Microsoft a adus Windows 10 pe arhitectura ARM, iar ASUS a lansat un laptop cu Qualcomm Snapdragon 835 și conectivitate 4G gigabit - ASUS NovaGo.
Apple iMac Pro din 14 decembrie de la 4999 dolari
Cei ce sunt în așteptarea iMac-ului de generație nouă pot răsufla ușurați, debutează din 14 decembrie. Cei 4999 dolari pentru configurația de bază presupun că în Europa se transformă în 4999 euro, în cel mai bun caz.
România, China sau magazinul online oficial – de unde să-l cumperi pe OnePlus 5T?
OnePlus 5T este un smartphone ce punctează la raportul preț / specificații. Îl consider a fi o alegere inspirată de către cei ce doresc o alternativă la Google Pixel XL 2 și al său cost de comercializare ridicat.
O nouă rundă de reduceri la un retailer chinez
Sfârşitul de an ne aduce din partea retailerului chinez geekbuying.com campania promoţională “12.12 Shopping Carnival”. Aceasta aduce cupoane de reduceri, produse limitate ca stoc cu preţ foarte bun, pachete avantajoase sau device-uri cu livrare din depozitele europene.
Industria IT din România valorează aproximativ 5 miliarde de euro
Asociaţia Română pentru Industria Electronică şi Software (ARIES) a publicat rezultatele unui studiu naţional privind evoluţia pieţei IT din România din perioada 2011 – 2016. Acest studiu amplu a fost realizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca.
Huawei Enjoy 7S – primele detalii şi câteva imagini
Huawei Enjoy 7S este un smartphone mid-range ce ar urma să fie prentat oficial în perioada imediat următoare şi pentru că a fost testat deja în TENAA vă putem oferi primele detalii hardware:
TSMC promite procesoare bazate pe un proces de fabricaţie de 3 nm în jurul anului 2020
TSMC (Taiwan Semiconductor Manufacturing Co) este unul dintre cei mai mari producători de procesoare din lume la ora actuală, iar pentru a-şi păstra poziţia, compania taiwaneză investeşte anual miliarde de dolari în cercetare-dezvoltare pentru a oferi clienţilor săi cele mai noi, cele mai eficiente şi cele mai puternice procesoare din piaţă.
Apple reduce cererea de componente pentru iPhone X pe fondul vânzărilor în scădere
iPhone X a fost unul dintre cele mai aşteptate smartphone-uri ale anului şi chiar dacă Apple ştia că cererea de după lansare va fi una foarte ridicată, problemele de producţie au obligat-o să nu poată onora toate comenzile în timp util. La un moment dat timpul de aşteptare ajunsese chiar şi la 5-6 săptămâni.
Sony a vândut la nivel global peste 70 milioane de console PlayStation 4
Sony Interactive Entertainment este divizia Sony care se ocupă de tot ce înseamnă console şi jocuri video. Aceasta a prezentat un bilanţ la sfârşit de 2017 pentru activitatea din ultima perioadă:
Primele randări cu ce se doreşte a fi noua generaţie de smartphone-uri Sony
Sony a promis că anul 2018 o să fie anul schimbării majore în ceea ce priveşte design-ul utilizat pe smartphone-urile sale, iar de curând în presa de specialitate au apărut câteva imagini care prezintă (cel puţin în teorie) două telefoane Sony din noua generaţie.
Ulefone S7 – unul dintre cele mai ieftine smartphone-uri cu Android 7.0 Nougat
Ulefone S7 este un smartphone lansat în toamna acestui an drept o alternativă foarte ieftină pentru cei aflaţi în căutarea unui device care să coste cât mai puţin. Avantajele acestui model sunt date de camera foto duală, display-ul IPS cu rezoluţie HD, versiune stock de Android 7.0 Nougat şi cele 5 variante de culoare: turcoaz,…
Apple ar putea anunţa luni achiziţia Shazam pentru 400 milioane de dolari
Sfârşitul de săptămână vine cu o informaţie mai mult decât interesantă. Se pare că Apple va anunţa luni într-o conferinţă de presă achiziţia Shazam, iar surse din piaţă susţin că valoarea tranzacţiei s-ar învârti în jurul sumei de 400 milioane de dolari.
TOP 5: Accesorii utile pentru smartphone
Smartphone-urile sunt cele mai utilizate gadgeturi la momentul actual, iar companiile ce produc accesorii au mereu câte o idee nouă dată de necesitatea existentă în piață.
NVIDIA Titan V – multă putere de procesare și un preț pe măsură
NVIDIA a prezentat cea mai puternică placă grafică din portofoliul său - Titan V GV100. Este un adevărat monstru ce la 3000 de dolari promite multă putere de procesare.
Xiaomi Mi Note 3 testat de către DxOMark, peste iPhone 8 și HTC U11
Nu știu câtă relevanță mai are testul DxOMark, dar avem informații noi pentru un terminal din oferta unui producător hardware Android ce până în prezent nu s-a evidențiat la capitolele foto și video. Este vorba de Mi Note 3 de la Xiaomi.
Noutăți Telekom: Nokia 2 și Huawei P9 Lite Mini
Alături de Huawei Mate 10 Lite în oferta Telekom au debutat alte două smartphone-uri Android: Nokia 2 și Huawei P9 Lite Mini. Sunt telefoane mobile din categoria de buget, fiecare cu certe puncte PRO în această gamă de preț.
Huawei Mate 10 Lite în oferta Telekom – cel mai bun preț din România
Huawei Mate 10 Lite a debutat alături de Mate 10 și Mate 10 Pro. Nu a atras atenția precum Mate 10 Pro, dar în România cred că se va bucura de mare căutare, ținând cont și de specificul pieței.
HTC U11 Life în oferta Orange
HTC U11 Life este un smartphone din programul Android One, iar acum îl găsiți în premieră și în oferta unui operator de telecomunicații din țara noastră.