TOP 10: Cele mai vândute smartphone-uri în prima jumătate de an din 2020 (iPhone 11 la mare distanță de concurență)
Omdia este o companie de cercetare din domeniul tehnologie ce a întocmit un raport legat de cele mai vândute smartphone-uri în primele 6 luni din 2020.
Maus de gaming Acer Predator Cestus 310 – review
Acum mai bine de 2 luni vă prezentam primul maus din gama Acer Predator pe care l-am primit spre test. Revin la sfârșitul acestei veri cu recenzia unui nou maus de gaming din aceeași serie, de data aceasta pentru unul mai accesibil.
TOP 5: Funcții ce recomandă Samsung GALAXY Tab S7 Plus pe partea de productivitate
Samsung GALAXY Tab S7 Plus este una dintre cele mai performante tablete Android în momentul de față. Se potrivește pentru mediul educațional, dar și pentru cei ce caută entertainment într-un corp compact.
Bank of America: companiile americane de tehnologie au o capitalizare bursieră mai mare decât întreaga piaţă europeană de capital
Bank of America Global Research a publicat o analiză a cărei principală concluzie este că întreaga piaţa europeană de capital (Marea Britanie şi Elveţia sunt incluse) este mai mică decât capitaliarea bursieră a companiilor americane de tehnologie.
Google Pixel 4a – primul preț din România
Pixel 4a este unul dintre cele mai interesante smartphone-uri lansate de către Google în ultima perioadă. Iese în evidență prin raportul preț / specificații.
Netflix oferă acces gratuit la filme și seriale fără a avea o subscripție*
Bineînțeles că avem o steluță la mijloc. Ar da faliment dacă le-ar oferi gratuit pe o perioadă nedeterminată.
Lenovo Tab P11 Pro şi Tab M10 HD Gen 2 – detalii oficiale pentru două tablete foarte diferite
Lenovo a lansat două tablete din sfere de interes total diferite: Lenovo Tab P11 Pro este un model cu valenţe premium, în timp ce Lenovo Tab M10 HD Gen 2 este ieftin, cu aplicaţii destinate copiilor.
Qualcomm Snapdragon 732G – detalii complete pentru procesorul ce urmează a fi implementat pe Xiaomi Poco X3
Qualcomm a prezentat un procesor mid-range - Snapdragon 732G. Nu sunt schimbări majore față de Snapdragon 730, iar G-ul pentru cei care nu știu provine de la gaming. Este un chipset gândit să ofere performanțe decente în segmentul său de preț.
Samsung a demarat producţia în masă pentru memoria RAM LPDDR5 de 16 GB
Samsung a anunţat că a început producţia în masă pentru memoria RAM LPDDR5 de 16 GB. Aceasta va fi prezentă pe device-uri mobile începând cu 2021, iar primele care vor beneficia de avantajele noilor module vor fi smartphone-urile.
Din cele 250.000 de tablete promise, Guvernul va achiziţiona până la urmă mai puţin de 80.000
Acum câteva zile aflam că elevii şi profesorii nu vor primi până pe 10 septembrie cele 250.000 de tablete promise, însă la momentul respectiv nu ştiam că această amânare era cea mai mică problemă.
Router best-buy la orizont – Tenda AC23
Tenda are o ofertă interesantă la eMAG. Este vorba de Tenda AC23, un router ce impresionează prin numărul de antene, specificațiile hardware și preț.
Samsung GALAXY M51 – detalii oficiale pentru smartphone-ul cu baterie de 7000 mAh
Samsung a prezentat informațiile oficiale pentru GALAXY M51. Le-au listat pe site-ul din Germania (deși mă așteptam să-l descopăr pe website-ul din India al companiei sud-coreene).
Ford Kuga Plug-In Hybrid 2020 – review
Cea de-a treia generație Ford Kuga a fost inițial prezentată la început de aprilie 2019, pentru ca debutul comercial să aibă loc în plină stare de urgență generată de pandemia Covid-19. Nu mai puțin de 3 versiuni electrificate vor putea fi alese în gama Kuga, cu două deja disponibile și una ce va putea fi…