Plafonarea tarifelor la poliţele RCA va fi prelungită din nou (a cincea oară)

gAuto
/
/
16 dec. 24
/

Conform istoricului, tarifele la poliţele RCA au fost prima data plafonate începând cu data de 11 aprilie 2023. Acest proces al plafonării a apărut în contextul în care autorităţile au dorit să ofere o oarecare stabilitate a preţurilor după proaspătul scandal cu falimentul Euroins.

Doar că, deşi plafonarea a fost gândită iniţial doar pentru 6 luni, aceasta a tot fost prelungită. Prima dată până la finalul anului 2023, apoi cu încă 6 luni în 2024, urmată cu alte 3 luni tot în 2024, iar ultima dată cu alte 3 luni.

Cei de la profit.ro susţin că Guvernul României pregăteşte o nouă prelungire, a cincea (după cum se poate calcula conform datelor de mai sus). Aceasta ar urma să fie făcută până la 31 martie 2025.

Conform Hotărârii de Guvern iniţiale, preţul poliţelor RCA au fost plafonate la valoarea practicată la 28 februarie 2023. Acestea au putut fi crescute în 2024 cu un procent de maxim 6.8%, rata de ajustare a inflaţiei.

Nu ştiu să zic dacă asiguratorii au respectat aceste calcule, cert este că sunt numeroase poliţe în piaţă scumpite cu mult mai mult de 6.8%. Ori dacă acest lucru se întâmplă, care mai este rolul acestei plafonări aproape interminabile?

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Samsung Galaxy A07s – display IPS LCD cu rezoluţie HD+, procesor MediaTek Helio G99+ şi 6 ani de actualizări software

Samsung a lansat un nou smartphone entry-level, un device care va ajunge foarte probabil pe canal oficial şi în România. Acesta se numeşte Samsung Galaxy A07s şi a fost prezentat în Iordania (nu ştiu cum au ales această ţară, dar uite că acolo a fost anunţat în premieră).

Peste 100 de companii tech importante avertizează că în următoarele luni atacurile cibernetice cu AI vor face ravagii dacă nu se va investi masiv în securitatea cibernetică

După manifestul lui Bill Gates publicat în această săptămână, primim acum o altă avertizare majoră, una venită din partea unor companii uriaşe din tehnologie.

Este oficial, OnePlus confirmă ieşirea din România (nu vor mai fi lansate modele noi, însă cele existente vor primi suport în continuare)

Într-un articol scris la începutul acestei luni am evidenţiat foarte clar că OnePlus nu prea mai există în România, stocurile pe site-urile oficiale fiind aproape epuizate. La momentul respectiv am estimat că OnePlus nu mai rezistă 2-3 luni în ţara noastră, însă iată că mult aşteptata confirmare oficială a venit mai repede decât am estimat.