QuickMobile lansează magazinul internaţional QuickMobileShop.com şi îşi externalizează operaţiunile de service

/
/
8 oct. 15
/

În această seară am participat la un eveniment QuickMobile în care aceştia şi-au prezentat planurile pentru perioada imediat următoare. Prezentarea a fost ţinută în incinta restaurantului Barbizon din cadrul hotelului Pullman, iar la ea au participat un număr restrâns de bloggeri, jurnalişti şi reprezentanţi QuickMobile.

Cel mai mare retailer de tehnologie din România a anunţat două mari proiecte: extinderea sa la nivel internaţional (într-o primă fază în cele 28 de state membre ale Uniunii Europene) prin intermediul site-ului QuickMobileShop.com şi externalizarea operaţiunilor de service către centre autorizate de producători.

DSC_0100

Încă din această dimineaţă site-ul QuickMobileShop.com este funcţional şi pot fi luate comenzi din toate cele 28 de state componente ale Uniunii Europene. În noul magazin internaţional vor fi disponibile în permanenţă peste 5000 de produse premium din categorii precum smartphone-uri, tablete, accesorii sau alte gadget-uri. Site-ul este la început, iar în acest moment preţurile sunt exprimate doar în euro, iar limba utilizată este cea engleză. Tudor Ţiboc (General Manager QuickMobile) ne-a declarat că se doreşte ca în fiecare lună să updateze site-ul cu o nouă limbă de circulaţie europeană şi că într-un viitor apropiat se vor putea lua comenzi şi în moneda oficială din fiecare din cele 28 de ţări.

Transportul comenzilor va fi asigurat prin intermediul firmelor de curierat UPS, DHL şi TNT, iar opţiunile de livrare vor fi standard (2-5 zile lucrătoare) şi express (1-2 zile lucrătoare). Şi pe noua platformă QuickMobileShop.com se va continua politica companiei, adică aceea de a fi primul retailer care aduce noi produse în ţările unde este prezent.

DSC_0083

În ceea ce priveşte externalizarea operaţiunilor de service, QuickMobile a încheiat un parteneriat cu cele mai importante centre autorizate de marii producători internaţionali (Apple, Samsung, LG, Asus, HTC etc.) pentru a satisface nevoile tuturor clienţilor care apelează la un asemenea serviciu. În plus, pentru a facilita utilizarea acestor service-uri fără prea mari bătăi de cap, QuickMobile pune tot de astăzi la dispoziţie tuturor clienţilor platforma Service-Return.com. Prin intermediul acesteia se pune la dispoziţia utilizatorilor transportul gratuit tur-retur al produselor trimise în service, de la orice adresă din cele 28 de state, 24 de ore din 24, 7 zile din 7.

Pe scurt, dacă aveţi un produs cu probleme intraţi pe Service-Return.com, completaţi o cerere şi în cel mai scurt timp posibil un reprezentat al unui curier partener vine la adresa menţionată în formular şi vă ridică produsul. Acesta este trimis apoi la cel mai apropiat service partener, urmând a fi adus înapoi la dumneavoastră acasă reparat fără niciun cost suplimentar. Pe parcursul întregului proces puteţi verifica stadiul lucrărilor de reparaţie prin intermediul site-ului Service-Return.com. Va exista şi o versiune premium, contra cost, în care vă este garantată soluţionarea oricărei probleme în maxim 5 zile sau primirea unui produs identic nou.

DSC_0084

Acestea sunt cele 2 mari planuri ale retailerului QuickMobile pentru acest sfârşit de an, planuri ambiţioase, dar de mare efect. Compania îşi doreşte ca în 6 luni de la lansare, noul site QuickMobileShop.com să le aducă un plus de 10% în veniturile totale.

Tot în cadrul acestui eveniment am aflat şi câteva curiozităţi despre business-ul QuickMobile:

  • Pentru smartphone-urile iPhone 6s şi iPhone 6s Plus au fost realizate în România peste 400 de precomenzi cu o medie de 1000 euro / precomandă;
  • QuickMobile va comercializa şi alte gadget-uri precum becuri inteligente (cu boxe integrate sau cu rol de amplificare a Wi-Fi-ului din încăpere) sau drone (DJI Phantom şi Inspire, cu preţuri pornind de la 3999 lei);
  • Anul acesta QuickMobile va dispune de o campanie mai agresivă pentru Black Friday comparativ cu anul trecut.

DSC_0133

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Motorola Signature Swarovski Edition – review (Cel mai bun Motorola la nivel de camere foto și competitor de seamă în segmentul cameraphone)

Motorola Signature nu mai reprezintă neapărat o noutate, dar ediția pe care o voi prezenta în continuare este cu siguranță nu doar foarte nouă, ci și specială. Pe site-ul oficial Motorola denumirea completă apare drept Motorola Signature Collections Crystals by Swarovski și presupune de fapt un pachet, în care, pe lângă smartphone-ul în ediție specială,…

10 gadgets cu preț de până în 100 lei – ep. 54

Am făcut o listă cu 10 produse ce au preț de până în 100 lei. Toate detaliile le descoperiți în rândurile următoare. Sper să le considerați interesante, iar discuția poate fi extinsă în secțiunea de comentarii.

Comisia Europeană a dat undă verde, deci de la 1 iulie 2026, România poate aplica o dublă taxare pentru coletele din afara UE (comenzi de pe Shein, AliExpress, Temu etc.)

Luna aceasta vă scriam că de la 1 iulie 2026 există posibilitatea să scoateţi din buzunar alţi bani pentru plata taxelor vamale, atunci când comandaţi produse de pe AliExpress, Temu sau Shein.