Suedezii consideră că Dacia face cele mai urâte maşini (conform unui sondaj)

gAuto
/
/
13 oct. 25
/

Cea mai veche şi mai cunoscută revistă auto din Suedia, Vi Bilägare, realizează anual un sondaj despre maşini, unul la care mii de şoferi răspund la tot felul de întrebări (de la plăcerea de a conduce şi fiabilitate, până la partea estetică a autovehiculelor).

Recent au fost anunţate rezultatele din 2025 ale sondajului, iar Dacia, marca noastră de suflet, a ieşit în evidenţă la unul dintre capitole (din păcate nu aşa cum ne-am dori). Suedezii consider că Dacia face cele mai urâte maşini, brandul nostru de ţară obţinând cel mai mic punctaj la capitolul design.

Reprezentanţii presei susţin că în viziunea suedezilor, Dacia produce maşini simple şi accesibile, însă nu şi frumoase.

Este clar că acest sondaj are o doză foarte mare de subiectivism, mai ales că cea mai frumoasă estetică (în viziunea suedezilor) o are Polestar (producător local, deţinut în prezent de chinezii de la Geely).

Este adevărat că Dacia nu a făcut cele mai plăcute maşini din punct de vedere estetic, însă de când s-a trecut la semnătura luminoasă LED în forma de Y, eu zic că lucrurile arată mult mai bine, cel puţin Dacia Bigster şi ultima generaţie de Dacia Duster sunt chiar plăcute ochiului.

Categorii: gAuto
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Cum arată noua Dacia Striker (crossover-ul de segment C fabricat în Turcia)?

Într-un articol de acum câteva zile vă spuneam că noua maşină Dacia se va numi comercial Dacia Striker. Acest nume este uşor recognoscibil prin terminaţia „ER”, semnătură consacrată a gamei (asemenea modelelor Duster, Jogger și Bigster, îl integrează firesc în familia Dacia).

Am condus noile Dacia Logan, Sandero Stepway și Jogger (facelift) – primele impresii cu accent pe noua motorizare ECO-G 120

În urmă cu câteva zile am mers cu noile Dacia Logan, Sandero Stepway și Jogger pe un traseu București - Constanța și retur, iar ce am descoperit veți afla din rândurile următoare. Toate cele trei modele au primit un facelift, chiar dacă nu foarte pronunțat, însă suficient cât să putem avea ce discuta despre fiecare…

Maşinile electrice şi cele PHEV ar putea avea în curând etichete energetice (în genul celor de la electrocasnice)

Cred că fiecare dintre noi este atent la consumul de energie electrică atunci când comandă un produs electrocasnic. Prima dată selectăm clasa energetică și după aceea parcurgem specificațiile tehnice (volum, diverse funcții etc).