autostradă
Cum au rezolvat chinezii problema dunelor de nisip pe cea mai lungă autostradă de deşert din lume ?
Inaugurată în anul 1995, autrostrada Lumin este cea mai lungă autostradă de deşert din lume. Aceasta are o lungime totală de 552 kilometri, dintre aceştia 446 kilometri traversând zone de deşert pline cu dune de nisip.
O bucată din Autostrada A10 Sebeş – Turda s-a prăbuşit pe o porţiune de 20 de metri
În decembrie scriam că deşi a fost inaugurată în urmă cu doar doi ani, o porţiune din Autostrada A10 Sebeş – Turda se duce la vale pe fondul unor alunecări de teren. La acel moment asfaltul era deja crăpat destul de serios, iar CNAIR aplicase restricţii de circulaţie.
La doi ani de la inaugurare, o porţiune din Autostrada A10 Sebeş – Turda se duce la vale pe fondul unor alunecări de teren
Ai zice că în Ardeal lucrările se fac cu ceva mai multă conştiinciozitate, însă nu de puţine ori avem exemple “româneşti” şi în această parte de ţară.
China a inaugurat o autostradă subacvatică construită în doar 4 ani
Pe 9 ianuarie 2018 China începea construcţia celei mai lungi autostrăzi subacvatice din ţară. Proiectul se anunţa provocator, cu multe obstacole de ordin tehnic, însă iată că în mai puţin de patru ani aceasta este gata şi dată deja în utilizare.
Ce se întâmplă de mergem pe contrasens pe autostradă ?
Ştiu că nu avem autostrăzi prea multe, însă ceva este în aer în ultimele zile, ceva de la ăl mic şi rău. Parcă am uitat regulile de circulaţie.
Aproape 30% din drumurile românești erau pietruite sau din pământ la sfârșit de 2020
Chiar dacă subiectul nu este unul pliat prea bine pe profilul nostru, aici pe site mai scriem din când în când şi despre domeniul auto (ştiri şi review-uri). Mergem cu maşinile noastre zi de zi pe drumurile patriei şi de aceea m-am gândit că un astfel de articol nu ar strica.
România are cele mai periculoase şosele din Uniunea Europeană
Bănuiesc că nu este o surpriză pentru nimeni să afle că România are cele mai periculoase şosele din Uniunea Europeană. Le vedem zi de zi, circulăm pe ele zi de zi şi parcă nu se schimbă nimic de la zi la zi.
Provocarea deceniului: România vrea să construiască un tunel de aproape 3 kilometri
România, ţara unde construirea unei autostrăzi în câmpie este o adevărată aventură, vrea să demonstreze că poate mai mult şi îşi lansează poate cea mai mare provocare de după revoluţie: un tunel de aproape 3 kilometri.
În Suedia s-au inaugurat primii kilometri de autostradă electrificaţi
Suedia şi-a propus ca până în 2030 să renunţe la toate autovechiculele ce funcţionează pe bază de petrol, iar dacă iniţial acest plan părea unul foarte ambiţios, tehnologiile testate de această ţară în ultima perioadă par să confirme reuşita acestui proiect.