Acest articol are un impact emoţional pentru mine, asta pentru că am deţinut un Ford Focus mai bine de 4 ani şi am fost foarte mulţumit de maşină. Pentru că făceam naveta între Braila şi Galaţi, în 2018 i-am pus instalaţie GPL şi toate au mers exact cum am planificat la nivel de costuri (cred […]
Dacă în septembrie cei de la Ford au anunţat facelift-ul pentru Ford Fiesta, iată că la o lună distanţă primim aceleaşi informaţii şi pentru facelift-ul Ford Focus.
Până acum câțiva ani, înainte ca automobilele electrice să fie atât de des întâlnite și înainte ca emisiile vehiculelor să reprezinte marea problemă ecologică a lumii, propulsia mașinilor împărțea lumea în două: benzină sau diesel. Acum, acestor două tabere li se opune cea a electricelor, care nu ține cont de tipul de combustibil fosil folosit. […]
Toamna 2019 a fost pentru mine ”toamna hot-hatch”. Asta fiindcă am testat în acest anotimp nu mai puțin de 4 compacte performante. Aventura a început cu Renault Megane RS 300 Trophy, a continuat cu Ford Fiesta ST și cu BMW M135i și s-a încheiat cu modelul de azi. Ford Focus ST 2019 l-am lăsat la […]
Cererea de automobile tip SUV și crossover este în creștere în ultmii ani, iar preconizările specialiștilor anticipează că trendul se va păstra în continuare. Astfel se face că mai toți constructorii auto au în gamă nu doar o astfel de mașină, ci mai multe. Nu puțini sunt cei care printre SUV-uri în toată regula aduc […]
La sfârșitul toamnei erau anunțate mașinile ce intrau pe ultima sută de metri spre a fi câștiga trofeul Mașina Anului 2019 în Europa. În ziua ce a precedat deschiderii Salonului Auto de la Geneva, am aflat cine a obținut acest titlu, precum și punctajul pentru fiecare dintre cele 7 modele ajunse în finală.
Ford a dezvăluit noul Focus ST 2019, dezvoltat de divizia Ford Performance, ce va fi disponibil cu două motorizări, două tipuri de transmisii și în două versiuni de caroserie. Clienții vor putea alege din vara acestui an între motorul EcoBoost de 2.3 litri cu 280 CP și 420 Nm sau dieselul EcoBlue de 2 litri, […]
Câștigătorul trofeului Mașina Anului 2019 în Europa va fi anunțat în data de 4 martie 2019. Până atunci râmân în luptă 7 modele ce s-au calificat mai departe în marea finală. Dintre cei ce nu au reușit să facă parte din acest club restrâns, amintesc Dacia Duster, Audi Q3 și Q5, BMW Seria 3, X2 […]
Ford Focus a ajuns la cea de-a patra generație după 20 de ani de la apariția primului exemplar, iar în 2018 se prezintă cu o platformă tehnică nouă, precum și cu un design ce renunță la câteva elemente caracteristice edițiilor anterioare. Am testat la sfârșit de octombrie un Ford Focus ST-Line cu motor diesel de […]
Toate detaliile despre Ford Focus generația 2018 le-am primit încă din aprilie, atunci știam că modelul compact urmează a fi disponibil la dealeri abia în toamnă. Acest anotimp se apropie, așa că Ford România împreună cu dealerii autorizați au demarat campania de precomandă pentru Ford Focus 2018.
Prima generație Ford Focus vedea lumina zilei în 1998, compacta înlocuind modelul Escort, ce avea să dispară atunci din gama europeană a constructorului american. La 20 de ani distanță este prezentat Ford Focus 2018, automobil proiectat de la zero, dezvoltat pe o arhitectură nouă, având la bază platforma Ford C2.
A venit momentul să vă prezint una dintre mașinile care mi-a plăcut cel mai mult dintre cele pe care am avut ocazia să le conduc. Vorbesc în special despre cele pe care le-am testat pentru site și nu neapărat la modul general.