Autor: Darius Pană, Data: 17.03.2022, 18:30Smartphone
Samsung a lansat astăzi noi telefoane în seria Galaxy A. Sunt trei noutăți despre care vom vorbi pe rând, de menționat că fiecare dintre cele trei dispozitive vine cu cameră principală cu OIS și cu certificare IP67. Începem cu mezinul noii familii, anume cu Samsung Galaxy A33 5G.
Chiar dacă mai sunt câteva luni până când Google Pixel 7 Pro va fi lansat oficial, iată că cei de la smartprix.com ajutaţi de cunoscutul @OnLeaks ne prezintă primele randări detaliate ale smartphone-ului:
Noua generație Mazda 3 va putea fi cumpărată din primăvara anului viitor. Prima apariție a avut-o în cadrul Salonului Auto de la Los Angeles, moment în care am adus câteva detalii într-un articol dedicat. Pe 13 decembrie am avut ocazia de a asista la prezentarea europeană a noului model compact, în cadrul unui eveniment organizat […]
Mazda 3 a văzut lumina zilei în anul 2003, când înlocuia seria 323. Azi a fost prezentată la Salonul Auto de la Los Angeles cea de-a patra generație a modelului compact cu ambiții globale, care vrea să continue succesul precedentelor serii, ce s-au vândut în total în mai bine de 6 milioane de unități.
Cu doar o săptămână în urmă primeam primele informații referitoare la Renault Arkana, mai degrabă un teaser ce nu dezvăluia multe. Acum, cu ocazia Salonului Auto Internațional de la Moscova, avem parte de mai multe imagini prin intermediul cărora descoperim un crossover-coupe de segment C.
Știm de ceva vreme că în această toamnă urmează să fie prezentat noul Dacia Duster, evenimentul de lansare urmând să aibă loc în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt, mai exact pe data de 12 septembrie.
În ultimele săptămâni site-urile de specialitate din afară şi din ţară au fost pline de articole cu subiecte legate de cele mai aşteptate smartphone-uri ale începutului de 2017: Samsung Galaxy S8, LG G6, Huawei P10 sau chiar Motorola Moto G5 / G5 Plus.
Revin azi cu ce s-a mai prezentat în premieră la Geneva, de data aceasta la standul Ford. Poate cele mai importante noutăți sunt cele trei noi modele din gama Vignale, cu Edge și S-Max în variante finale și Kuga încă în stadiul de concept, însă nu foarte departe de versiunea de serie. Din gama sportivă […]
LG G4 este un alt device foarte aşteptat de către toţi utilizatorii de smartphone-uri cu sistemul de operare Android. Dacă LG G3 a fost unul dintre cele mai reuşite telefoane ale anului trecut (a câştigat premiul de cel mai bun smartphone al anului 2014 în cadrul MWC Barcelona 2015), despre LG G4 nu putem spune […]
Incep sa apara primele informatii si primele imagini leaked cu noul iPod Touch 4G. Anuntul/prezentarea noului iPod Touch va fi in Septembrie 2010 iar primele zvonuri spun ca va adopta foarte multe functii pe care le are deja incorporate si iPhone-ul 4: camera de 5 MP cu flash si HD recording, camera frontala pentru FaceTime, […]
Imaginile provin de pe un site din Taiwan si sugereaza ca provin de la un nou model iPod Touch Nano, iPod Touch Shuffle sau chiar un nou produs iWatch :) Nu sunt primele imagini exclusive ce provin din acest site .. imagini cu unele componente iPhone 4 si chiar cu carcasa unui MacBook au aparut […]