plafonarea tarifelor RCA
Plafonarea tarifelor la poliţele RCA a fost prelungită până la 31 decembrie 2024
Tarifele la poliţele RCA au fost prima data plafonate începând cu data de 11 aprilie 2023. Acest proces al plafonării a apărut în contextul în care autorităţile au dorit să ofere o oarecare stabilitate a preţurilor după proaspătul scandal cu falimentul Euroins.
Guvernul României a decis ca tarifele poliţelor RCA să rămână plafonate până la 30 septembrie
La finalul anului trecut Guvernul României a decis prelungirea plafonării poliţelor RCA până la 30 iunie şi iată că doar câteva ore ne mai despart de această dată.
Guvernul prelungeşte plafonarea preţurilor poliţelor RCA până la sfârşitul anului
În primăvara acestui an Guvernul a decis să plafoneze preţurile poliţelor RCA în perioada 11 aprilie – 10 octombrie (6 luni). Conform hotărârii de la acel moment, preţurile poliţelor RCA au fost plafonate la valoarea practicată la 28 februarie 2023.
Preţurile poliţelor RCA vor fi plafonate timp de 6 luni începând cu 11 aprilie
Guvernul a decis miercuri să plafoneze preţurile poliţelor RCA, decizia fiind publicată joi seară în Monitorul Oficial. Astfel, începând cu data de 11 aprilie, preţurile poliţelor RCA vor fi plafonate pentru o perioadă de 6 luni.
ASF a adoptat o nouă propunere pentru plafonarea tarifelor RCA, prima fiind retrasă săptămâna trecută
Săptămâna trecută ASF a propus un proiect pentru plafonarea tarifelor RCA, unul care prevedea (printre altele) ca plafonarea preţurilor poliţelor RCA să fie făcută la valoarea practicată de fiecare asigurator la 1 martie 2022 (sau 1 martie 2023 daca tariful practicat la această dată era mai mic).