Ultimul exemplar Ford Fiesta va fi produs pe 7 iulie, modelul urmând a fi retras de pe piaţă după o istorie de 47 de ani

/
/
3 iul. 23
/

În toamna anului trecut Ford confirma oficial că renunţă la modelul Ford Fiesta, producţia sa urmând a fi oprită definitiv în 2023.

Iată că a sosit acel moment, cel în care dispare o maşină cu multă istorie în spate (Ford Fiesta a fost lansat oficial în 1976, iar de atunci şi până în prezent au fost vândute la nivel global peste 16 milioane de unităţi).

Compania americană a anunţat că ultimul exemplar de Ford Fiesta va fi produs pe 7 iulie la uzina Ford din Koln. Pentru că este un moment cu adevărat istoric, producătorul auto a declarat că ultimele două exemplare produse vor rămâne în proprietatea companiei (unul va fi expus în colecţia de modele din Koln, Germania, iar celălalt în colecţia Ford din Marea Britanie).

Din păcate Ford Fiesta nu este singurul model tradiţional Ford ce dispare din gama europeană. Ford Mondeo a fost eliminat deja în 2022, iar din 2025 compania americană va renunţa şi la Ford Focus. Toate acestea vor fi înlocuite de noi modele electrice, unele gândite să menţină Ford în top în noua eră fără motoare termice.

Sursa: autocar.co.uk
Categorii: gAuto
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Renault anunţă conceptul Renault Forefront, dronă terestră electrică dirijată de la distanţă

Producătorul francez Renault a prezentat oficial Renault Forefront, un concept de dronă terestră (UGV – Unmanned Ground Vehicle) controlată exclusiv prin telecomandă, proiectată pentru operațiuni tactice și misiuni speciale.

O mare organizaţie europeană de ecologişti cere Comisiei Europene ca maşinile plug-in hybrid (PHEV) să aibă rezervoare de maxim 15 litri

Vehiculele plug-in hybrid (PHEV) se află din nou în centrul unei dezbateri aprinse la Bruxelles. Promovate ani la rând drept puntea de legătură echilibrată între motoarele termice și tranziția complet electrică, hibrizii reîncărcabili sunt acuzați tot mai des că oferă doar avantaje fiscale pe hârtie, în timp ce în exploatarea zilnică poluează considerabil mai mult…

Tesla reduce producţia modelului Tesla Cybertruck, după ce vânzările au fost un dezastru (posibil să vedem chiar o retragere din producţie anul viitor)

Din păcate nu tot ce propune Tesla se transformă automat şi în succes comercial. Elon Musk a confirmat recent că Tesla va micșora destul de mult producția modelului Tesla Cybertruck la Gigafactory Texas, cu o oprire sau o scădere semnificativă programată pentru mijlocul anului 2027.