Hardware

Dacă înainte de pandemie vânzările de PC-uri stagnau în general, începând de anul trecut acestea au explodat efectiv, iar ritmul accelerat de creştere continuă şi în 2021.

Conform celor mai noi estimări Canalys, vânzările de PC-uri (unităţi desktop, laptopuri, tablete şi chromebook-uri) din primul trimestru al anului 2021 au fost cu 53.1% mai mari decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Dacă în primele 3 luni din 2020 se vindeau 79.7 milioane de PC-uri, anul acesta s-au comercializat 122.1 milioane unităţi.

În top 5 producători globali avem Lenovo (24 milioane unităţi şi +66.5% vs anul trecut), Apple (22 milioane unităţi şi +65.6% vs anul trecut), HP (19.2 milioane unităţi şi +64.2% vs anul trecut), Dell (13 milioane unităţi şi +23.8% vs anul trecut) şi Samsung (9.7 milioane unităţi şi + 80.4% vs anul trecut).

Din acest mare total, tabletele au reprezentat aproximativ 33% – 39.7 milioane unităţi. Aici avem un top 3 producători format din Apple (15.1 milioane unităţi şi +50.3% vs anul trecut), Samsung (8 milioane unităţi şi +59.9% vs anul trecut) şi Lenovo (3.7 milioane unităţi şi +133.5% vs anul trecut).

Chiar dacă încă destul de mică, piaţa chromebook-urilor a explodat în ultimele luni. În primul trimestru din 2021 s-au vândut aproape 12 milioane de chromebook-uri, adică un plus de 274.6% vs aceeaşi perioadă din 2020. Cele mai spectaculoase creşteri le-a avut Samsung (+2233% vs anul trecut), HP (+633.7% vs anul trecut) şi Lenovo (+308.8% vs anul trecut).

Sursa: fonearena.com