Vânzările producătorilor chinezi BYD şi SAIC Motor (MG) au explodat în Uniunea Europeană în 2025

gAuto
/
/
1 nov. 25
/

Vânzările de maşini noi în Uniunea Europeană se menţin pe un trend uşor crescător, astfel că în primele nouă luni din 2025 au fost înmatriculate 8.057.335 unităţi, în creştere cu 0.9% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2024.

Dacă ar fi să le împărţim pe categorii, avem următoarea situaţie:

  • maşini electrice – 1.300.188 înmatriculări (+24.1% vs 2024);
  • maşini PHEV – 722.914 înmatriculări (+31.1% vs 2024);
  • maşini hibride (sunt incluse şi variantele mild) – 2.793.079 înmatriculări (+16.4%) vs 2024);
  • maşini pe benzină – 2.234.058 înmatriculări (-18.7% vs 2024);
  • maşini diesel – 745.986 înmatriculări (-24.7% vs 2024);
  • altele (GPL, alţi combustibili) – 261.110 înmatriculări (+4.9% vs 2024).

Tendinţa este clară, vânzările de maşini cu motoare termice scad într-un ritm galopant de la an la an.

Ce este însă interesant este că producătorii chinezi îşi cresc cotele de piaţă extrem de repede. SAIC Motor (cunoscut în special pentru brandul MG) a vândut în septembrie cu 79.2% mai mult decât în septembrie 2024, iar la nivel de an avem o creştere impresionantă de 37.3% (155.055 unităţi înmatriculate în ianuarie – septembrie 2025 vs 112.933 unităţi înmatriculate în ianuarie – septembrie 2024).

O evoluţie şi mai bună o găsim în cazul BYD. În cazul acestui producător avem o creştere de 272.1% în luna septembrie, iar la nivelul primelor nouă luni se observă un plus de 248.1% vs aceeaşi perioadă din 2024.

În rândul producătorilor europeni nu prea găsim cifre similare, doar Cupra şi Afla Romeo ce impresionează cu un plus de 40.7% , respectiv 38.3%, în primele nouă luni.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

După două luni dezastruoase, piaţa auto de maşini noi din România îşi revine uşor în martie 2026, ajutată de vânzările bune ale maşinilor electrice

Primele două luni ale anului au fost dezastruoase pentru piaţa auto de maşini noi din România, numărul înmatriculărilor fiind în scădere cu 29.93% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025.

Dacia explică de ce vânzările din Europa au scăzut cu aproape 30% în 2026

Vânzările Dacia în primele două luni din 2026 în Europa sunt pe un minus îngrijorător, acestea ajungând la un total de 65.252 unităţi, adică în scădere cu aproape 30% vs aceeaşi perioadă din 2025.

CEO-ul Toyota avertizează că eficienţa în producţie a producătorilor auto chinezi este remarcabilă şi cine nu se adaptează, dispare (Toyota pregăteşte tăieri de costuri în fabricile sale)

Pe 25 martie 2026 a fost organizată reuniunea anuală „Toyota Supply Partners Convention”, o convenţie a furnizorilor Toyota la care au participat executivi de la 484 de parteneri.