Tablete

Alături de smartphone-ul cu valenţe premium Xiaomi Redmi K60 Ultra a fost lansată şi tableta Xiaomi Pad 6 Max. Vorbim de un device cam din aceeaşi categorie, un terminal uriaş prin prisma ecranului de 14 inci.

Acest display este cu 62% mai mare decât cel prezent pe modelul Xiaomi Pad 6, beneficiază de certificare TÜV Rheinland pentru lumina albastră şi vine cu o rată de refresh variabilă de până la 120Hz. În general vorbim de un ecran bun spre foarte bun, acesta fiind totuşi un IPS LCD.

Deşi generos în dimensiuni, Xiaomi Pad 6 Max are doar 6.53 mm în grosime şi cântăreşte undeva la 750 de grame. Construcţia este metalică, iar echipa din spatele său a gândit acest model atât pentru lucru, cât şi pentru distracţie. Tableta este echipată cu 8 difuzoare Dolby Atmos şi oferă suport pentru stylus (există şi un stylus creat special, Xiaomi Focus Stylus cu 8192 niveluri de presiune şi suport pentru laser virtual) şi tastatură magnetică (la aceste dimensiuni poate fi transformată într-un veritabil notebook).

Specificaţii complete pentru Xiaomi Pad 6 Max:

  • display IPS LCD de 14 inci cu rezoluție 2880 x 1800 pixeli, aspect 16:10, rată de refresh variabilă de până la 120Hz, touch sampling rate de 240Hz, luminozitate de până la 600 nits, HDR 10, Dolby Vision, certificare TÜV Rheinland pentru lumina albastră şi protecţie cu sticlă Corning Gorilla Glass 5;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 8+ Gen 1 dezvoltat pe 4nm, Adreno 730 GPU, 8 / 12 / 16 GB memorie RAM LPDDR5X și 256 / 512 / 1 TB spaţiu de stocare UFS 3.1;
  • Android 13 cu interfaţa MIUI for Pad 14;
  • Wi-Fi ax, bluetooth 5.3, USB Type-C 3.2 Gen 1,  8 x difuzoare stereo Dolby Atmos, localizare prin GPS, 4 microfoane;
  • 50 Megapixeli cu f/1.8, PDAF, LED flash, filmare 4K, cameră frontală de 20 Megapixeli cu f/2.0 ce filmează la 1080p cu 30 fps;
  • baterie de 10.000 mAh cu încărcare la 67W (de la 0 la 100% în 68 de minute), 750 gr. greutate şi dimensiuni: 318.58 × 206.1 × 6.53 mm.

Xiaomi Pad 6 Max va fi disponibilă în China pe negru şi argintiu la următoarele preţuri:

  • 8 GB RAM + 256 GB stocare – 523 dolari;
  • 12 GB RAM + 256 GB stocare – 550 dolari;
  • 12 GB RAM + 512 GB stocare – 605 dolari;
  • 16 GB RAM + 1 TB stocare – 661 dolari;
  • Tastatură magnetică – 110 dolari;
  • Xiaomi Focus Stylus – 68 dolari.

Din păcate sunt şanse destul de mici ca Xiaomi Pad 6 Max să părăsească China.

Sursa: fonearena.com

Categorii: xiaomi
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.