Dacia Spring facelift are primele preţuri dezvăluite în Europa şi estimări pentru România

/
/
13 mart. 24
/

Luna trecută Dacia a lansat Dacia Spring facelift, un model care are atât de multe modificări încât l-am fi putut numi lejer Dacia Spring 2.

Singura necunoscută rămasă încă în picioare este cea legată de preţ, momentan în România neavând încă informaţii despre acesta. Şi totuşi, dacă vrem să ne facem o idee despre cât ar putea costa Dacia Spring facelift în ţara noastră, vă las mai jos preţurile practicate de Dacia în Marea Britanie:

  • Dacia Spring Expression cu motor de 45 CP are un preţ de plecare de 14.995 lire sterline (aproximativ 17.528 euro);
  • Dacia Spring Expression cu motor de 65 CP are un preţ de plecare de 15.995 lire sterline (aproximativ 18.696 euro);
  • Dacia Spring Extreme cu motor de 65 CP are un preţ de plecare de 16.995 lire sterline (aproximativ 19.866 euro).

În România preţurile vor fi anunţate cel mai probabil prin vară, dar folosindu-ne de preţurile practicare în Marea Britanie, eu estimez următoarele:

  • Dacia Spring Essential cu motor de 45 CP ar putea avea un preţ de plecare de 17499 euro;
  • Dacia Spring Expression cu motor de 65 CP ar putea avea un preţ de plecare de 18499 euro;
  • Dacia Spring Extreme cu motor de 65 CP ar putea avea un preţ de plecare de 19499 euro.

Dacă luăm în calcul şi cei 5.100 euro acordaţi în Programul Rabla 2024, estimez că cea mai ieftină Dacia Spring facelift ar putea costa în România undeva la 12.000 – 12.500 euro (conform calculelor de mai sus ar ieşi un preţ de plecare de 12.399 euro).

Mult, puţin, cum vi s-ar părea aceste costuri dacă se vor şi confirma, desigur ?

Via: autocar.co.uk
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Un studiu suedez surprinde şi spune că degradarea bateriilor de pe maşinile electrice este mult mai lentă decât ne-am aştepta (extrem de puţine au atins degradare sub 80%)

Cei ce intenţionează să cumpere o maşină electrică se gândesc în primul şi în primul rând la bateria utilizată (tehnologie, autonomie, garanţie, viteza de degradare etc.). Acest lucru este cât se poate de normal în contextul în care bateria este cea mai importantă piesă din această nouă categorie de autovehicule.

Xiaomi SkyNomad N90 – SUV imens cu trei rânduri de scaune, baterie de 76 kWh pe un plug-in hibrid cu range extender, 416 CP și flexibilitate maximă la interior

Xiaomi pregătește lansarea unui SUV de dimensiuni generoase. Se numește Xiaomi SkyNomad și mai multe detalii aflați în articolul de față.

Românii accelerează achiziţiile de maşini electrice (suntem în topul ţărilor din Uniunea Europeană cu cele mai mari creşteri an pe an)

Văd din ce în ce mai mulţi români orientându-se spre maşini electrice, iar acest lucru nu este neapărat rău ţinând cont de fluctuaţiile mari ale preţurilor carburanţilor din ultimele luni.