Două noi mărci auto chinezeşti vor intra în România până la finalul acestui an

gAuto
/
/
24 mai 25
/

Dacă ar fi să facem un rezumat la ceea ce ştim până acum, situaţia se prezintă astfel:

Noutăţile nu se opresc aici, astfel că până la finalul acestui an alte două noi mărci auto chinezeşti vor intrat pe piaţa din ţara noastră. Acestea se numesc Omoda și Jaecoo şi fac parte din grupul Chery.

Omoda și Jaecoo vor fi aduse în România prin intermediul Genius Automotive Europe kft, un distribuitor din Ungaria ce are drepturi exclusive pentru Ungaria, România şi Bulgaria.

Mark Pu, Brand Manager Omoda și Jaecoo pentru România, a declarat pentru profit.ro„Brandurile noastre Omoda și Jaecoo au semnat o scrisoare de intenție cu Genius Automotive Europe kft, companie maghiară, confirmând astfel că aceasta va activa ca agent al afacerii de distribuție al Omoda și Jaecoo pe piața românească. Negociem cu compania pentru a înființa o echipă profesionistă exclusiv pentru piața românească.

Planul nostru pentru piața din România este împărțit aproximativ în trei etape. În prima parte, intenționăm să demarăm promovarea mărcilor, începând cu luna iunie. A doua parte este evenimentul de lansare a mărcii și a produselor, care va avea loc în al patrulea trimestru al acestui an. Vom lansa modelele Omoda 5 și Jaecoo 7, cu diferite sisteme de propulsie. În cele din urmă, intenționăm să consolidăm și mai mult conversia vânzărilor, după lansare.”

Omoda este o marcă lansată în 2022 şi vizează clienţii tineri, dinamici şi orientaţi spre tehnologie, în timp ce brandul Jaecoo a fost anunţat în 2023 ca o marcă premium cu tehnologii mai avansate.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Volkswagen devine din ce în ce mai slabă, compania fiind eliminată din TOP 50 cele mai importante companii europene (acţiunile se apropie de un minim al ultimilor 16 ani)

Problemele Volkswagen continua să se acutizeze, gigantul german devenind din ce în ce mai slab în rândul companiilor europene.

LIDL vine cu o premieră europeană şi anunţă primul său camion electric autonom, fără cabină şi fără şofer (acesta va conecta un centru de distribuţie şi un depozit)

LIDL este un nume mare în Europa, iar pentru noi este fără doar şi poate cel mai mare retailer alimentar (cu o cifră de afaceri de 26.7 miliarde lei şi un profit net de 1.34 miliarde lei în 2025, LIDL România este liderul pieţei de profil, la mare distanţă de concurenţă).

România iese din TOP 5 cele mai importante pieţe pentru Dacia după numărul de înmatriculări

Vânzările Dacia se chinuie în 2026, numărul înmatriculărilor din Europa (statele membre ale Uniunii Europene, țările EFTA, Turcia, Ucraina, Serbia și Bosnia și Herțegovina) cunoscând o cădere accelerată în primele 8 luni ale anului.