Xiaomi 14 – ecran LTPO OLED cu luminozitate de până la 3000 nits, Qualcomm Snapdragon 8 Gen 3 şi cameră triplă cu optică LEICA
În urmă cu doar câteva ore Xiaomi a lansat seria flagship Xiaomi 14. Aceasta este formată din două modele, Xiaomi 14 şi 14 Pro, iar în cele ce urmează vom detalia varianta mai accesibilă, mai compactă.
Oferta zilei: Încălzitor electric cu grafen Smartmi GR-H la aprox. 430 lei cu transport gratuit
Avem o perioada a anului mai caldă față de obicei, dar încetul cu încetul va sosi momentul în care toamna și respectiv iarna își vor intra în drepturi, iar o soluție de încălzire precum cea prezentată în rândurile următoare va fi de bun augur în locuință.
Notebook Acer Swift Edge 16 OLED SFE16-43 – review
Testez multe laptopuri, aș spune că nici nu mă așteptam acum ceva vreme să ajung la un număr atât de ridicat de astfel de gadgeturi pe care să le prezint constant pe aici. Azi revin cu încă unul, ce iese în evidență prin procesor, asta fiindcă cu AMD nu mă întâlnesc atât de des. Și…
Practic sau nu ? Motorola a prezentat un concept de smartphone ce se poate purta ca un ceas
Dacă nu mă înşel au mai fost astfel de concepte în trecut şi după cum se poate observa niciunul nu a ajuns disponibil la nivel comercial.
De ce regretul lui Satya Nadella cu privire la închiderea Windows Phone îl consider tardiv?
Primul smartphone pe care am avut ocazia să-l testez a fost un Nokia. Era 2010 și am avut parte de o jucărie interesantă. Se numea Nokia N900 și rula Maemo 5, un precursor al Meego.
Revista TIME a declarat smartphone-ul Nokia G22 ca fiind una dintre cele mai bune invenţii din 2023
Nokia G22 nu spune mare lucru, mai ales că acest smartphone este unul dintre cele mai modeste existente pe piaţă.
Digi cumpăra activele din Spania ale Orange şi MásMóvil pe care cei doi operatori sunt obligaţi să le vândă pentru a le fi acceptată fuziunea
Piaţa telecom din Spania trece printr-un moment de organizare, principala schimbare aşteptată fiind fuziunea dintre operatorii Orange şi MásMóvil.
Orange România a anunţat rezultatele financiare pentru al treilea trimestru din 2023
Orange a anunţat săptămâna aceasta rezultatele financiare pentru cel de-al treilea trimestru din 2023, iar acestea sunt oarecum în echilibru.
Qualcomm Snapdragon X Elite – preview sau cum arată viitorul ARM pe laptopurile cu Windows
Apple a dovedit că tehnologia ARM este de-a dreptul excelentă și pe laptopuri, iar seriile MacBook cu M1, M2 etc aș spune că au avut apreciere aproape unanimă, iar asta nu-i deloc ușor.
Qualcomm Snapdragon 8 Gen3 – detalii oficiale, focusul este pe AI, gaming, sunet și camera foto
Qualcomm a prezentat Snapdragon 8 Gen3, procesorul pe care-l vom regăsi pe smartphone-urile Android din categoria flagship pe sfârșit de 2023 și început de 2024.
TOP 5: Oferte eMAG din 25.10.23 (televizor LG OLED de 164 cm cu recenzii excelente, smartphone mid-range bun, cea mai bună soluție de editare foto și video pentru studenți etc
LG are în portofoliul său printre cele mai bune smart TV-uri cu panel OLED din piață. Modelul pe care-l descoperiți în rândurile următoare a strâns nota 4.90 din 21 de review-uri.
Parlamentul României a aprobat cumpărarea a 32 de avioane de luptă de ultimă generaţie F-35, cea mai scumpă achiziţie din istoria Armatei Române
În urmă cu aproximativ o lună aflam că Ministerul Apărării a solicitat în mod oficial acordul Parlamentului pentru a demara procedura de achiziţie a 32 de avioane de luptă de ultimă generaţie F-35. Valoarea contractului este estimată la peste 6.5 miliarde de dolari fără TVA, iar în aceşti bani sunt incluse costurile de achiziţie ale…
TikTok se descurcă extraordinar în ţara noastră, mai bine de 7.4 milioane de români folosind lunar platforma socială
În timp ce scriu acest articol, soţia mea răsfoieşte de zor TikTok în căutare de clipuri pe gustul ei, iar ca ea milioane de alţi români fac asta constant.