Smartphone

Peste câteva ore vom intra în toamna calendaristică a anului 2019, iar LG abia acum a reuşit să vină cu ceva nou (pentru ei) şi anume cu primul smartphone ce dispune de o cameră selfie decupată în ecran: LG Q70. Nici nu vreau să mâ gândesc când vor lansa un telefon cu cameră frontală tip pop-up.

Revenind la LG Q70, acesta este un device mid-range cu certificare IP68 care atestă rezistenţa la apă şi praf, Quad DAC, sunet stereo DTS:X 3D şi certificare militară MIL-STD-810G (atestă rezistenţa la umiditate, ploaie, vibrații, radiație solară, șocuri termice etc.). Toate acestea împreună cu butonul dedicat Google Assistant sunt caracteristici clasice utilizate de LG de luni bune.

Specificaţii complete pentru LG Q70:

  • ecran IPS de 6.4 inch cu rezoluție FullHD+ (2310×1080 pixeli), aspect 18.5:9, certificare militară MIL-STD-810G;
  • procesor de tip octa-core Qualcomm Snapdragon 675 tactat la 2.0 Ghz, Adreno 612 GPU, 4 GB RAM LPDDR4X, 64 GB spaţiu de stocare, slot dedicat pentru cardurile microSD;
  • Android 9.0 Pie cu LG UX;
  • 4G, Wi-Fi b/g/n, Wi-Fi direct, DLNA, hotspot, bluetooth, USB Type-C, jack de 3.5 mm, cititor de amprentă, A-GPS și GLONASS, standardul DTS:X 3D Surround cu 7.1 canale, buton Google Assistant;
  • cameră principală de 32 Megapixeli cu f/1.8, PDAF, flash LED + 5 Megapixeli pentru adâncime de câmp + 13 Megapixeli ultra-wide, cameră frontală de 16 Megapixeli decupată în ecran;
  • baterie de 4000 mAh cu încărcare rapidă Quick Charge 3.0, 198 gr greutate şi dimensiuni 162.1×76.8×8.3 mm.

LG Q70 va fi disponibil doar pe negru la un preţ de aproximativ 450 dolari.

Sursa: fonearena.com

Categorii: lg
Tag-uri: LGLG Q70
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.