În primul rând, vreau să vin cu o lămurire, pentru cei care sunt foarte atenți la detalii. Până acum, am folosit denumirea de „maus” pentru „mic dispozitiv acționat manual, conectat la un computer, a cărui deplasare pe o suprafață antrenează deplasarea cursorului pe ecran” (preluare din DOOM3). Doar că, nu de puțin timp ce-i drept, în limba română este acceptat și termenul „mouse” pentru aceeași definiție. Așa că am decis să folosesc scrierea în engleză de acum înainte, fiindcă activez pe un site de tehnologie și oricum folosim destul de des pe aici cuvinte preluate direct din limba lui Shakespeare.

Mergem mai departe cu partea de introducere prin a spune că am făcut un „inventar” rapid cu ultimele modele de mouse-uri pe care le-am testat și nu mică mi-a fost mirarea să  văd că trei dintre ele au venit fiecare de la câte unul dintre cei mai apreciați producători de astfel de periferice. Mă refer la cele de gaming, acolo unde Logitech, HyperX și ASUS vin cu o ofertă bogată. Totuși, din această listă scurtă a producătorilor de mouse-uri de gaming performante lipsea un nume important, anume Razer. Doar că asta se schimbă de acum, întrucât vedem mai departe cum se descurcă cel mai performant mouse wireless de gaming de la compania americano-singaporiană 🙂. Razer Basilisk V3 Pro este un mouse care anunță multe încă din lista cu specificații, iar mai departe vedem cum se prezintă și la proba practică.

Specificații mouse wireless de gaming Razer Basilisk V3 Pro 

Date tehnice

Mouse gaming
Razer Basilisk V3 Pro
SenzorOptic, model Focus Pro 30K, rezoluție reglabilă în trepte de 50 DPI de la 100 la 30.000 DPI
Viteză de urmărire750 IPS
Rată maximă de urmărire4000 Hz sau 8000 Hz prin dongle Razer HyperPolling Wireless care se vinde separat
Accelerare maximă70G
Switch-uriRazer optice de generația a 3-a
ConectivitateHyperSpeed Wireless prin dongle din pachet, HyperPolling Wireless prin dongle opțional, Bluetooth, USB-C
Autonomiepână la 150 ore prin Bluetooth
până la 110 ore prin conexiunea wireless HyperSpeed (cu dongle din pachet, la mișcare constantă cu 1000 Hz)
până la 32 ore prin conexiune wireless HyperPolling (prin dongle opțional, la mișcare constantă de 8000 Hz)
Dimensiuni (aprox.)130 x 75.4 x 42.5 mm (L x l x h)
Greutate112 grame

Pachet, design și construcție

Maus wireless de gaming Razer Basilisk V3 Pro

🔺Iluminarea RGB este destul de subtilă, de efect, și poate fi personalizată în detaliu.

Am primit unitatea de test în cutia sigilată de retail, în care mai sunt micuțul adaptor RF 2.4 GHz, un adaptor cu mufe mamă USB-C la USB-A, cablu USB-C la USB-A, un set de abțibilduri Razer și un ghid de pornire rapidă:

Adaptorul de la USB-C la USB-A, cu mufe mamă, îl poți folosi alături de cablul din pachet pe post de prelungitor, spre a aduce mai aproape de mouse adaptorul wireless RF. Practic, mufa USB-A a cablului intră în PC, mufa USB-C a aceluiași cablu ajunge în adaptor, în care introduci apoi dongle-ul wireless.

Apropo de acesta, este foarte micuț și are locul său bine stabilit în interiorul mouse-ului atunci când nu-l folosești.

Razer Basilisk V3 Pro este un maus ergonomic, special pentru dreptaci. Forma este în mod evident doar pentru folosire cu mâna dreaptă, niciun dubiu aici. Vedem suport pentru degetul opozabil (policele), unde este un cauciuc moale, texturat, care generează un grip excelent, fără a fi în vreun fel deranjant la atingere. Același material de foarte bună calitate mai îmbracă și zona exterioară din dreapta, precum și rotița de scroll. Linia din plastic lucios împarte zonele acoperite cu cauciuc de butoanele mari de click stânga / dreapta, care sunt ușor sculptate și acoperite cu plastic mat, ușor rugos. Butoanele de click sunt ambele ușor înclinate spre dreapta, evident pentru o poziție cât mai ergonomică.

Sunt multe butoane suplimentare pe Razer Basilisk V3 Pro, printre care cele două din spatele rotiței de scroll, cele 3 de pe laterala din stânga, acționabile cu degetul opozabil, cu cel din față care arată ca un micuț joystick. Acesta este un buton multifuncțional, după cum îl numește Razer, iar funcțiile sale pot fi programate din aplicațiile dedicate. De fapt, toate butoanele sunt complet programabile la Razer Basilisk V3 Pro.

Mai sunt butoane și pe zona de jos a mouse-ului, de o parte și de cealaltă a senzorului optic. Unul este de tip slider, cu trei poziții, și oprește complet mouse-ul, trece pe conexiunea Bluetooth sau pe cea RF. Celălalt buton trece prin cele 5 profiluri de utilizator pe care le poți seta din aplicația Razer Synapse, profiluri care sunt salvate local pe mouse, în memoria acestuia.

Iluminarea RGB a mouse-ului Razer Basilisk V3 Pro este de efect, dar nu mi s-a părut deloc intruzivă, să  zic așa. Oricum, o poți opri complet sau o poți personaliza în cel mai mic detaliu, de la intensitate, la culori și „jocuri” de lumini. Sunt atât de multe opțiuni în aplicația Razer Chroma, încât mă văd nevoit să numesc acest software prea complicat. 

Capturi de ecran din aplicația Razer Chroma cu mouse-ul Razer Basilisk V3 Pro:

În plus, mă gândesc că nu era nevoie de două aplicații dedicate pentru Windows pentru a configura tot ce poate Razer Basilisk V3 Pro. Adică, pe lângă Razer Chroma mai există și Razer Synapse, pe care o vom prezenta în capitolul următor. Din partea mea, era mult mai simplu ca totul să fie introdus în Synapse, inclusiv ce este disponibil în Chroma. Strict părerea mea…

În rest, numai de bine pe partea de calitate de fabricație a mouse-ului Razer Basilisk V3 Pro. Sincer, nu am găsit nici cea mai mică problemă, nimic de care să mă pot lega. În afară de faptul că se așează aproape perfect pe mâna mea (nu spun că va fi la fel pentru toată lumea), acest mouse este demn 100% de statutul de produs premium, chiar dacă poate Razer nu-l promovează în acest fel.

Utilizare

🔺Aplicația Razer Synapse este foarte complexă, pune la dispoziție extrem de multe opțiuni de personalizare, dar pentru unii s-ar putea dovedi prea mult.

Razer Basilisk V3 Pro nu este un mouse dintre cele mai compacte și nici foarte ușor nu este. Pentru mâna mea este foarte potrivit, oricum nu pot folosi mouse-uri prea mici. Nici greutatea nu mi s-a părut că m-ar încurca câtuși de puțin, iar asta cred că ține și de cum este „echilibrat” acest mouse. Nu știu cum să explic exact, dar ideea este că greutatea este bine distribuită, mouse-ul nu pare a întâmpina mai deloc rezistență. Sigur că aici intervin și piciorușele realizate din 100% PTFE (teflon). Acum, dacă ai nevoie sau îți place un mouse mai ușor, Razer Basilisk V3 Pro nu este ceea ce trebuie.

În ceea ce privește senzorul optic, nimic de reproșat. Poate fi setat ca DPI de la 100 la 30.000, în trepte de 50 și poți salva 5 profiluri pentru oricare valori. Trecerea prin profilurile DPI se face prin butonul cel mai din spatele rotiței de scroll. Următorul buton de lângă rotiță face ceva cu totul surprinzător, cel puțin pentru mine. Rotița de scroll poate fi setată să acționeze în 3 feluri: în trepte normale (Tactile), așa cum știm cu toții; fără trepte, o mișcare perfect cursivă (Free-Spin); mod Auto (Smart-Reel Mode), care la mișcări normale face să apară treptele, iar la rotiri rapide să se treacă automat în modul Free-Spin.

Maus wireless de gaming Razer Basilisk V3 Pro

Foarte interesant este că trecerea de la modul clasic, la cel fără trepte se face mecanic, chiar cu un sunet și o ușoară mișcare din interior. Mie mi-a plăcut mult modul fără trepte, cel Free-Spin, și pe acela l-am ales tot timpul, cu excepția jocurilor, când nu mi s-a părut că mă pot descurca fără trepte.

Mai mult, rotița de scroll recunoaște și gesturi laterale. Practic, împingi spre stânga sau spre dreapta rotița și poți seta anumite acțiuni pentru aceste gesturi.

În jocuri, Razer Basilisk V3 Pro este foarte exact în a transmite mișcările. Click-urile, căci nu am vorbit despre ele, sunt printre cele mai fine, cu o cursă scurtă. La actuare este generat un feedback grozav. Simți perfect fiecare click, iar revenirea butoanelor la poziție este aproape instantă, astfel poți apăsa repetat extrem, dar extrem de repede succesiv.

În fine, ar mai fi câte ceva de adăugat, dar ideea este că Razer Basilisk V3 Pro permite o personalizare foarte intensă, posibilă pe partea de iluminare RGB din aplicația Chroma. Celelalte setări se fac din Razer Synapse, o aplicație destul de complexă, mai ales pentru un mouse. Oricum, deși sunt multe setări, te obișnuișeti într-un final cu interfața, chiar dacă inițial nu pare cea mai „prietenoasă”.

Capturi de ecran din aplicația Razer Synapse pentru Windows 11 cu mouse-ul Razer Basilisk V3 Pro:

Conectivitate

🔺Dongle-ul RF 2.5 GHz din pachet permite conectarea nu doar a mouse-ului, ci și a unui alt periferic compatibil în același timp, cum ar fi câteva modele de tastaturi Razer.

Aici, Razer Basilisk V3 Pro aduce conectivitate duală wireless. Poți conecta mouse-ul la orice dispozitiv Bluetooth care acceptă astfel de periferice, iar conexiunea este foarte stabilă. Pentru o performanță mai bună, este recomandat adaptorul HyperSpeed din cutie, ce garantează un polling rate de 4000 Hz. Dacă vrei să atingi un polling rate de până la 8000 Hz, atunci poți cumpăra separat dongle-ul Razer HyperPolling Wireless.

Nu lipsește nici conexiunea prin cablu, trebuie doar să conectezi astfel mouse-ul. Cablul din cutie este destul de subțire la interior, foarte flexibil, dar este acoperit cu țesătură solidă, care pare a rezista bine în timp. Lungimea cablului este de circa 1.8 metri.

Autonomie

🔺Poți alege în cât timp să intre mouse-ul în stand-by, spre a prelungi cât mai mult autonomia.

Nu am găsit detalii despre capacitatea bateriei integrate de către Razer Basilisk V3 Pro, ci doar date despre autonomie. Sunt anunțate până la 110 ore de autonomie prin conexiune cu dongle-ul din cutie (la un polling rate de 1000 Hz), până la 32 ore prin conexiune cu Razer HyperPolling Wireless Dongle (vândut separat) la un polling rate de 8000 Hz și până la 150 de ore prin conexiunea Bluetooth.

Razer Basilisk V3 Pro se poate încărca prin cablu, dar dacă achiziționezi Razer Mouse Dock Pro, activezi și încărcare wireless. Asta înseamnă să schimbi capacul de pe zona inferioară (cel rotund sub care poți fixa dongle-ul RF) cu cel care vine la pachet cu Mouse Dock Pro. Astfel, acel capac permite apoi încărcare wireless.

Preț

Mouse wireless de gaming Razer Basilisk V3 Pro656 de lei pe eMAG.ro (prețul este valabil la data publicării acestui review).

Razer Basilisk V3 Pro
4.4 / 5 Reviewer
PRO
  • calitate excelentă de fabricație, din orice punct de vedere;
  • formă ergonomică, foarte comod în utilizare (doar de către dreptaci) și design plăcut, cu iluminare RGB de efect, care poate fi configurată în cele mai mici detalii;
  • senzor optic extrem de performant, foarte exact;
  • switch-uri optice care oferă un feedback excelent și care permit apăsări foarte rapide succesive;
  • rotiță de scroll care poate funcționa în trepte, clasic, dar și în mod liniar, complet fluid;
  • conectivitate duală wireless, dongle ce poate fi cumpărat separat care ridică polling rate-ul până la nu mai puțin de 8000 Hz.
CONTRA
  • greutatea nu este tocmai una redusă, jucătorii FPS nu vor găsi mouse-ul drept unul potrivit pentru ei;
  • sunt două aplicații separate de Windows (una pentru setări generale, cealaltă pentru iluminarea RGB) și ambele sunt destul de complicate, interfața nu este cea mai intuitivă.
Concluzii

Fără a fi ieftin, Razer Basilisk V3 Pro nici prea scump nu pare după ce ai ocazia să-l încerci. Da, acest mouse trebuie încercat spre a-l putea aprecia la adevărata valoare. Sunt multe opțiuni suplimentare unor altor mouse-uri de gaming și mai scumpe de atât și poți adăuga accesorii suplimentare pentru și mai multe funcții. Nu am găsit mai nimic în neregulă cu mouse-ul în sine, poate doar greutatea să pară cam ridicată pentru fanii jocurilor FPS. Mai sunt ceva nereguli cu aplicațiile de Windows. Nu înțeleg în primul rând de ce sunt două și nici măcar una nu este tocmai simplu de parcurs. În rest, mai nimic de comentat negativ.

Design4.5
Conectivitate5
Utilizare4.5
Raport preț / specificații3.5

Mouse-ul wireless de gaming Raze Basilisk V3 Pro a fost testat timp de 9 zile și va rămâne la noi. Întreg conținutul acestui review aparține strict autorului și nu a fost aprobat sau editat de altcineva.