iPhone SE 3 – primele detalii

/
/
14 nov. 20
/
Chiar dacă au exista multe critici la adresa modelului iPhone SE 2020 aka iPhone SE 2, telefonul s-a vândut bine spre foarte bine, iar Apple a decis să îi lanseze un urmaş în 2021.

Cum ar putea arăta OnePlus 9?

/
/
14 nov. 20
/
Seria de smartphone-uri OnePlus 9 ar putea fi lansată în 2021 undeva în luna martie şi pentru că există surse, cei de la 91mobiles.com au intrat în posesia unor schiţe CAD pe baza cărora au realizat prima randare clară cu modelul standard OnePlus 9.

Qualcomm confirmă la nivel oficial că va putea livra procesoare 4G către Huawei

/
/
14 nov. 20
/
În urmă cu câteva zile a apărut un zvon care spunea că producătorul de procesoare Qualcomm a primit licenţă de colaborare cu Huawei din partea autorităţilor americane.

Vanish Mode – opţiune pentru Facebook Messenger şi Instagram ce permite eliminarea automată a mesajelor

/
/
14 nov. 20
/
Facebook a anunţat lansarea Vanish Mode, opţiune pentru Facebook Messenger şi Instagram ce permite eliminarea automată a mesajelor, atât primite, cât şi trimise. Noua funcţie va fi disponibilă treptat, astfel că unii utilizatori o vor putea utiliza chiar şi cu câteva luni înaintea altora (primii ce vor beneficia de Vanish Mode vor fi americanii).

Black Friday 2020 la eMAG: plata cu cardul depășește cash-ul, record în ce privește valoarea comenzilor și traficul înregistrat

/
/
14 nov. 20
/
eMAG a trimis datele statistice pentru a zecea ediție a Black Friday. Am selectat cele mai interesante informații din comunicatul trimis de cel mai mare magazin online autohton.

Robot curățare geamuri Symbo Weebot W150 – review

/
/
13 nov. 20
/
Multe gadgeturi la care nici nu mă gândeam am testat de-a lungul timpului pentru site, dar nu mă așteptam să scriu și despre un robot pentru curățarea automată a geamurilor. Iată că a ajuns la mine și un astfel de dispozitiv, este vorba mai exact de Symbo Weebot W150, despre care o să vă spun…

Ce v-aţi luat de Black Friday 2020 ?

/
/
13 nov. 20
/
Acum că aproape a trecut şi ediţia de anul acesta, zic că putem trage linie. Exceptând eMAG, restul retailerilor vor organiza Black Friday şi (cel puţin) în acest weekend, doar că ce a fost cu adevărat interesant, s-a dat deja.

Exynos 1080 – detalii complete pentru primul procesor pe arhitectură de 5 nm de la Samsung

/
/
13 nov. 20
/
Chiar dacă ştim de existenţa acestui procesor încă de luna trecută, Samsung a făcut anunţul oficial de lansare abia săptămâna aceasta. Exynos 1080 este primul procesor pe arhitectură de 5 nm EUV FinFET de la Samsung.

Grupul elen OTE nu prea are cui să vândă divizia mobile a Telekom Romania

/
/
13 nov. 20
/
Săptămâna aceasta a început cu confirmarea tranzacţie Orange - Telekom Romania Communications (fostul Romtelecom). Operatorul portocaliu a achiziţionat 54% din fostul Romtelecom pentru o sumă de aproximativ 268 milioane de euro.

Nokia 8000 4G şi 6300 4G – feature phone-uri cu procesor Qualcomm Snapdragon 210

/
/
13 nov. 20
/
HMD Global a anunţat lansarea a două noi feature phone-uri: Nokia 8000 4G şi 6300 4G. După cum ne informează şi denumirile lor, cele două telefoane vin la pachet cu conectivitate 4G.

BMW iX – SUV electric cu 500 CP și autonomie de peste 600 km

/
/
13 nov. 20
/
BMW oferă primele detalii ale viitorului SUV full-size complaet electric, ce va fi lansat după a doua jumătate a anului 2021. BMW iX este încadrat de producătorul bavarez în segmentul SAV (Sports Activity Vehicle) și are dimesiuni comparabile cu ale celorlalte SUV-uri mari din gamă: este lung și lat cât un X5, înalt cât un…

Pe circuitul de karting cu Vitesco Technologies MINI Electric Racing

/
/
13 nov. 20
/
BMW Group România a semnat o premieră mondială atunci când, la inițiativa pilotului Dominic Marcu, a participat cu MINI Cooper SE într-o cursă de viteză. Până acolo însă, a fost nevoie de multă muncă, alături de parteneri de nădejde.

Allview Viva H1003 LTE PRO/1 – tabletă cu 4G, IPS de 10.1 inch și baterie de 6000 mAh

/
/
13 nov. 20
/
Allview a prezentat o tabletă ce respectă cerințele stabilitate de Autoritatea pentru Digitalizarea României împreună cu Ministerul Educației și Cercetării conform OUG 144 / 24.08.2020 și Fondurile Europene POC (Axa prioritară 2 - Tehnologia Informației și Comunicațiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă).