Prima de la stat pentru achiziţia unei maşini electrice se va dubla în 2017

/
/
16 mart. 17
/

Se pare că Programul Rabla Plus dedicat achiziţiei de maşini electrice nu a avut succes în rândul persoanelor fizice şi juridice în 2016, iar acest lucru se datorează şi preţurilor ridicate pe care le au aceste maşini. În România un astfel de autovehicul costă cel puţin 30.000 de euro, singura excepţie fiind Renault Zoe (review) care se poate achiziţiona de la 20.000 de euro, dar la care plătiţi lunar o chirie de închiriere a bateriilor care porneşte de la 79 euro.

În 2017 guvernul va încerca să încurajeze şi mai mult achiziţia de maşini electrice, iar prin vocea lui Daniel Constantin, Ministrul Mediului, a anunţat că va dubla prima oferită prin Programul Rabla Plus. Noul bonus va ajunge astfel la suma de 10.000 euro, iar bugetul alocat va fi suficient pentru achiziţia a 1000 de maşini electrice.

”Pentru Programul Rabla Plus anul trecut mi-aş fi dorit să fie mai multe maşini electrice vândute persoanelor fizice sau juridice. Din păcate, s-au vândut doar 40 şi ceva de maşini. Anul acesta vom avea o sumă care să echivaleze cu o mie de maşini care să se vândă la nivel naţional, iar prima pentru fiecare cetăţean care va dori să acceseze această măsură se va dubla de la 5.000 de euro la 10.000 de euro. În felul acesta cred că putem să facem un program mult mai atractiv”, a declarat Daniel Constantin.

Sursa: news.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Dacia ar putea lansa în vara acestui an un cvadriciclu electric fabricat în România, la un preţ de aproximativ 6000 de euro

În toamna anului trecut, Dacia făcea valuri cu conceptul Dacia Hipster. Acest autovehicul 100% electric de 3 metri lungime, 1,53 metri înălţime şi 1,55 metri lăţime, promitea să devină un partener ideal în jungla urbană.

După două luni dezastruoase, piaţa auto de maşini noi din România îşi revine uşor în martie 2026, ajutată de vânzările bune ale maşinilor electrice

Primele două luni ale anului au fost dezastruoase pentru piaţa auto de maşini noi din România, numărul înmatriculărilor fiind în scădere cu 29.93% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025.

Dacia explică de ce vânzările din Europa au scăzut cu aproape 30% în 2026

Vânzările Dacia în primele două luni din 2026 în Europa sunt pe un minus îngrijorător, acestea ajungând la un total de 65.252 unităţi, adică în scădere cu aproape 30% vs aceeaşi perioadă din 2025.