Campionatul Mondial de Formula 1

gAuto

Cum şi de cine este reprezentată România în Campionatul Mondial de Formula 1?

În România mediul privat nu investeşte prea mult în sport, dacă ne uităm la multe cluburi din ţară, vom observa că ele sunt susţinute în special de bugetele locale, prin primării sau consilii judeţene.
28/03/2025
gAuto

Este oficial, din sezonul 2026 vor exista 11 echipe în Campionatului Mondial de Formula 1

Weekendul viitor, adică în perioada 14 – 16 martie mai exact, are loc prima cursă a sezonului, Marele Premiu al Australiei. Anul acesta se anunţă mai echilibrat ca niciodată, echipe precum Red Bull Racing, McLaren, Ferrari şi poate chiar Mercedes-AMG având şanse reale la victorie în lupta constructorilor.
09/03/2025
gAuto

Un nou sezon Formula 1 ne aşteaptă pe posturile de televiziune Antena 1, Antena 3 sau Antena Stars

Pentru noi şi pentru voi, aşteptarea va lua în curând sfârşit. Sezonul 2025 din Formula 1 bate la uşă, iar la fel ca anul trecut, acesta va fi transmis în România pe posturile de televiziune Antena 1, Antena 3 sau Antena Stars.
13/02/2025

Inteligenţa artificială ajunge şi în Formula 1, primul test fiind chiar în ultima cursă din acest sezon

Începând cu ora 15:00 va avea loc ultima cursă de Formula 1 din acest sezon, Marele Premiul de la Abu Dhabi. Cursa are câteva mize importante, cea mai spectaculoasă urmând a fi disputa dintre Ferrari şi Mercedes pentru locul al doilea la constructori (le despart doar 4 puncte).
26/11/2023

Maşina de Formula 1 cu care Lewis Hamilton a câştigat prima cursă din cariera sa pentru Mercedes va fi scoasă la licitaţie pe 17 noiembrie

Cine este Lewis Hamilton nu cred că este nevoie să mai spun, numele său fiind cunoscut chiar şi de către cei ce nu au nicio treabă cu fenomenul Formula 1.
13/10/2023

Cum pot schimba computerele și Inteligența Artificială podiumul unei curse de Formula 1

În era accelerată a motor sportului, fiecare secundă și decizie contează. Pentru echipa de Formula 1 Mercedes AMG Petronas, succesul înseamnă a fi în „pole position” în fiecare aspect al competiției, fie că este vorba despre „Sprinturi”, „Free practice”, „calificări” ori cursa propriu-zisă.
05/07/2023

Cum arată cele 10 monoposturi pregătite pentru sezonul 2023 de Formula 1 ?

Noul sezon de Formula 1 stă să înceapă, prima cursă oficială urmând a avea loc în perioada 3-5 martie în Bahrain. Până atunci însă, dacă eşti fan Formula 1, nu uita că începând cu 24 februarie pe Netflix apare al 5-lea sezon al seriei Formula 1: Drive to Survive, serie care va detalia toate picanteriile…
16/02/2023

Monopostul Ferrari cu care Michael Schumacher a câştigat Campionatul Mondial de Formula 1 în 2003 a fost vândut la licitaţie cu o sumă record

Ştiu că mâine este Black Friday, iar acesta este subiectul principal al sfârşitului de săptămână, însă în ultimele ore s-au întâmplat şi alte lucruri, iar unul dintre cele mai mediatizate evenimente a fost licitaţia organizată de casa de licitaţie Sotheby's pentru monopostul Ferrari F2003-GA, număr şasiu 229, cel cu ajutorul căruia Michael Schumacher a câştigat…
10/11/2022