OnePlus 7
OnePlus 7, 7 Pro, 7T şi 7T Pro au primit update oficial la Android 12
Chiar dacă Android 13 este disponibil oficial de câteva săptămâni bune, producătorul chinez OnePlus a avansat ceva mai greu, astfel că abia de săptămâna aceasta smartphone-urile OnePlus 7, 7 Pro, 7T şi 7T Pro au început să primească update oficial la Android 12.
OnePlus 7T la un preţ cu 23% mai mic decât cel de pe site-ul oficial
OnePlus 7T este unul dintre cele mai interesante smartphone-uri ale sfârşitului de an. Smartphone-ul aduce câteva noutăţi importante comparativ cu OnePlus 7:
Oferta zilei: OnePlus 7 cu 8 GB RAM şi 256 GB spaţiu de stocare de la 1710 lei
OnePlus 7 este unul dintre cele mai puternice smartphone-uri din 2019, iar spre bucuria utilizatorilor săi acest device a primit şi actualizarea la Android 10 (cea mai recentă versiune a sistemului de operare Google). Telefonul se evidenţiază în primul rând prin:
OnePlus 7 şi 7 Pro au primit update la Android 10
Android 10 a fost lansat oficial la începutul acestei luni şi iată că la doar câteva săptămâni distanţă OnePlus anunţă deja actualizarea la această versiune pentru OnePlus 7 şi 7 Pro.
OnePlus 7, OnePlus 7 Pro, Xiaomi Mi 9T Pro şi Xiaomi Mi 9 – flagship-uri la cele mai mici preţuri de până acum
Săptămâna viitoare va fi una foarte activă la capitolul lansări, atât Xiaomi, cât şi OnePlus urmând să prezinte câteva smartphone-uri foarte interesante. Majoritatea noutăţilor vor veni din segmentul premium, din zona flagship-urilor, tocmai de aceea aştept cu nerăbdare să vedem ce ne-au pregătit cei doi producători (mai ales Xiaomi, la OnePlus cam ştim la ce…
TOP 7: Cele mai bune oferte de smartphone-uri ale weekendului
Lansările din toamnă sunt un prilej excelent pentru producători de a scădea preţurile modelelor ceva mai vechi, în special a celor lansate în primăvara anului în curs sau în toamna anului anterior. Preţurile sunt din ce în ce mai bune, iar modele ce au în continuare mare potenţial vin acum şi cu oferte pe măsură.
Noutăți la PC Garage: Google Pixel 3a și 3a XL, OnePlus 7 și Honor 20 Pro
PC Garage și-a mărit portofoliul de telefoane Android prin modele noi de la Google, OnePlus și Honor.
OnePlus intenţionează să aducă update-ul pentru Android 10 în aceeaşi zi cu Google
OnePlus este una dintre companiile cele mai serioase când vine vorba de update-uri oficiale, aspect nu foarte dificil de implementat ţinând cont că lansează maxim 2-3 telefoane pe an şi acelea din categoria flagship.
OnePlus 7 şi 7 Pro pot fi achiziţionate până pe 31 august cu accesorii cadou
OnePlus a demarat pe site-ul oficial oneplus.com/ro campania promoţională Back to School. După cum ne-a obişnuit în ultimii ani, producătorul chinez nu reduce preţurile smartphone-urilor, însă vine cu diverse oferte pentru accesorii.
Ofertele Zilei: Xiaomi Mi A3, Mi 9, Mi 9T şi OnePlus 7 la cele mai bune preţuri de până acum
Xiaomi continuă politica de expansiune la nivel global prin utilizarea celor mai mici preţuri în segmentul hardware (profitul companiei în această zonă nu trece de 5%), iar telefoanele inteligente sunt cele mai grăitoare exemple.
Ofertele zilei: OnePlus 7 cu 8 GB RAM şi 256 GB stocare la 1940 lei şi Xiaomi Redmi Note 7 cu 3 GB RAM şi 32 GB stocare la 588 lei + alte cupoane
Cele două smartphone-uri prinse în articolul de faţă oferă foarte multe în raport cu preţul de achiziţie. Dacă OnePlus 7 este unul dintre cele mai puternice device-uri ale momentului, Xiaomi Redmi Note 7 este un telefon mid-range în adevăratul sens al cuvântul la preţ de entry-level.
Ofertele zilei: Xiaomi Mi 9T cu 6 GB RAM + 64 GB stocare la 1322 lei şi OnePlus 7 cu 8 GB RAM + 256 GB stocare la 1975 lei
Xiaomi Mi 9Tşi OnePlus 7 sunt două dintre cele mai noi smartphone-uri lansate pe piaţă, ambele cu elemente şi caracteristici foarte atrăgătoare.
Ofertele zilei: OnePlus 7, Nokia X6 şi Xiaomi Mi 9 SE la super preţuri
Continuăm seria articolelor dedicate smartphone-urilor cu preţuri foarte bune cu alte trei modele: OnePlus 7, Nokia X6 aka Nokia 6.1 Plus şi Xiaomi Mi 9 SE.
OnePlus confirmă disponibilitatea la comandă a modelului OnePlus 7 din 4 iunie
Chiar dacă au fost lansate împreună pe 14 mai, doar OnePlus 7 Pro a fost disponibil la comandă imediat după prezentarea oficială. Acesta se comandă deja de câteva zile, mulţi utilizatori intrând deja în posesia sa.
OnePlus 7 – detalii oficiale, imagini şi preţ
În urmă cu doar câteva ore OnePlus şi-a lansat colecţia primăvară-vară de telefoane premium. Primul dintre ele şi cel despre care producătorul chinez a vorbit cel mai puţin este OnePlus 7. La nivel estetic smartphone-ul este aproape identic cu OnePlus 6T, diferenţe vizibile fiind prezente doar la nivel hardware:
Imagini finale cu OnePlus 7 şi OnePlus 7 Pro
Este clar că lansarea de peste o săptămână este cea mai aşteptată a lunii mai, iar OnePlus face tot ce îi stă în putinţă ca toată presa de specialitate să scrie la foc continuu despre noile sale smartphone-uri.
Bursa zvonurilor: OnePlus 7 și OnePlus 7 Pro cu specificațiile complete
Observ că pe site-urile de specialitate din dot com au apărut specificațiile complete pentru OnePlus 7 și OnePlus 7 Pro, telefoane mobile ce au lansarea oficială pe 14 mai. Aș putea spune că avem o confirmare a informațiilor vehiculate până acum.
Este oficial ! Seria OnePlus 7 va fi lansată pe 14 mai + toate detaliile hardware
Chiar dacă bănuiam de ceva zile, producătorul chinez a confirmat prin vocea CEO-ului său că seria de smartphone-uri OnePlus 7 va fi lansată oficial pe 14 mai. În acea zi vor exista trei evenimente simultan, cel principal la New York şi două secundare la Londra şi Bangalore (India). Două zile mai târziu device-urile vor fi…
OnePlus ar putea lansa trei smartphone-uri pe 14 mai: OnePlus 7, 7 Pro şi 7 Pro 5G
Se pare că 2019 va fi anul în care OnePlus va depăşi faza cu 1 smartphone / semestru şi va trece direct la un trio: OnePlus 7, 7 Pro şi 7 Pro 5G.
Bursa zvonurilor: OnePlus 7 și 7 Pro ar fi lansate pe 14 mai
Au apărut informații legate de lansarea OnePlus 7 și OnePlus 7 Pro. Evenimentul ar avea loc pe 14 mai conform sursei citată de către GSMarena.
OnePlus 7 – imagini complete şi o randare video la 360 de grade
De câteva zile a venit şi primăvara (cel puţin calendaristic), anotimp la sfârşitul căruia OnePlus îşi va prezenta noul flagship pe 2019. Cel mai probabil acesta se va numi OnePlus 7 şi va fi anunţat împreună cu primul telefon 5G al companiei chineze.
OnePlus 7 nu va beneficia de încărcare wireless
OnePlus 7 va fi anunţat undeva prin luna iunie a acestui an, însă CEO-ul companiei a oferit deja prima informaţie oficială despre device: acesta nu va beneficia de avantajele aduse de încărcarea wireless.
Primul smartphone OnePlus cu tehnologie 5G va fi anunţat în trimestrul al doilea al acestui an
OnePlus va fi prezent în cadrul MWC Barcelona 2019, eveniment unde îşi va prezenta sub forma unui demo primul smartphone cu tehnologie 5G. Producătorul chinez nu va avea un stand propriu, ci va avea expus telefonul la standul celor de la Qualcomm.
OnePlus va fi prezent în cadrul MWC Barcelona 2019
OnePlus nu este o companie foarte prezentă în cadrul evenimentelor tehnologice, însă de data aceasta producătorul chinez face o excepţie şi vine la MWC Barcelona 2019.
OnePlus 7 sau cum ar putea arăta următorul flagship OnePlus cu mecanism slider
Chiar dacă mai sunt luni bune până la lansarea noului smartphone OnePlus, compania chineză rămâne în prim planul presei de specialitate prin intermediul speculaţiilor legate de OnePlus 7.