Vă aduceți aminte de momentele în care ești mic și îți faci un prieten. Legăturile sunt aproape spontane și bazate pe multă afiliere – ulterior uităm să fim atît de devotați. La un moment dat prietenia se sfârșește brusc din varii motive (spre exemplu amicul trebuie să plece fiind doar periodic într-un loc). Atunci se fac promisiuni de genul: Știi când o să fiu mare o să te caut și o stăm de vorbă să vedem ce ai mai făcut între timp.
În majoritatea cazurilor nu se mai reîntâlnesc și se rămâne la nivel declarativ. Astăzi, la serviciu unde am și întârziat o oră, am rămas surprins să văd că există și oameni ce se țin de cuvânt. Mă așteaptă o rudă din partea bunicilor pe care am cunoscut-o atunci când eram la liceu (atunci ea era clasa a V-a sau a VI-a). Vroia să știe ce mai fac și cum am evoluat din acel moment.
Este interesant să vezi că și în lumea asta agitată, crizată, sunt și personaje ce se ghidează după sentimente de prietenie.
Update: Inițial credeam că este o tipă care m-a rugat pe mail să aplic nu știu ce chestionar. Mă simțeam penibil că nici nu i-am răspuns. Eu sunt clar în contrapondere cu Elena (mai este și o altă Elena căruia îmi este și rușine să îi scriu un mail căci trebuia să…. complicat – nu am ce să scriu ca să fie concis și explicit dar la un moment dat m-a ajutat cu un articol despre Italia).
Update2: Ar fi cazul să încep a mă ține și eu de unele promisiuni.
