Accesorii inteligente

Amazfit a anunţat lansarea unui nou smarwatch din categoria celor ieftine şi foarte ieftine – Amazfit GTS 2 Mini New Version.

Ceasul este echipat cu un ecran AMOLED de 1.55 inci, rezoluţie de 354 x 306 pixeli, densitate a pixelilor de 301 ppi, luminozitate de 450 nits şi protecţie cu sticlă curbată 2.5D. Amazfit GTS 2 Mini New Version are certificare 5ATM ce atestă rezistenţa la scufundări, iar bateria de 220 mAh promite o autonomie de până la 14 zile într-un mod de utilizare normal.

Smartwatch-ul vine cu un sistem de operare destul de limitat, acesta incluzând câteva aplicaţii fitness (peste 68 de moduri sport), aproximativ 80 de feţe de ceas şi funcţia Always on Display. Avem şi senzori pentru măsurarea pulsului şi a gradului de oxigenare a sângelui, însă aceştia sunt de generaţie mai veche.

Amazfit GTS 2 Mini New Version este disponibil pe negru, roz şi albastru la un preţ promoţional de 65 dolari.

Sursa: amazfit.com