Darius Pană

Ford introduce tehnologia prin care mașina frânează automat la detectarea pietonilor pe timpul nopții

/
/
16 mart. 17
/
Despre cum se circulă pe șoselele din România nu are rost să deschid o discuție, știm cu toții că îți riști pielea de foarte multe ori la un drum oricât de scurt. Când ne referim la condusul pe timpul nopții pericolele sunt și mai mari. Starea șoselelor și gradul de iluminare al acestora combinate cu spiritul…

Televizor Philips 49PUS7101/12 – review

/
/
16 mart. 17
/
Televizoarele cu rezoluție Ultra HD 4K au început să fie din ce în ce mai ieftine, tehnologia nu mai este nouă și aș spune că de acum înainte ar trebui să ne orientăm cu precădere către ecrane de rezoluție înaltă.

Sony Xperia X Compact – review

/
/
15 mart. 17
/
În ultimul timp am avut ocazia să testez mai multe produse Sony, ce-i drept în special smartphone-uri. Și nu orice fel de telefoane, ci numai din seria Xperia X, lansate anul trecut. L-am lăsat ultimul pe Sony Xperia X Compact, dar asta nu înseamnă că el este cel din urmă. Deloc, ba chiar este foarte…

Noile produse audio de la Sony pregătite pentru anul 2017

/
/
14 mart. 17
/
După ce v-am prezentat noua gamă de televizoare Sony pentru 2017 pe care am avut ocazia să o văd la lucru în cadrul unui eveniment organizat în Budapesta, rămăsesem dator cu prezentarea celorlalte noutăți aduse acolo.

Țiriac Auto adaugă anul acesta 18 noi modele în portofoliu

/
/
8 mart. 17
/
Țiriac Auto reprezintă cea mai extinsă rețea de dealeri și service auto din țara noastră. Compania reprezintă șase mărci auto - Ford, Hyundai, Jaguar, Land Rover, Mercedes-Benz și Mitsubishi, așa că în 2017 se poate lăuda cu introducerea în portofoliu a 18 noi modele de mașini.

Logitech G Pro – tastatură mecanică de gaming cu design portabil

/
/
8 mart. 17
/
Logitech este unul dintre cele mai cunoscute nume din industria perifericelor, dar nu numai. Produsele companiei elvețiene beneficiază de un design elaborat, iar mărturie în acest sens stau cele nu mai puțin de 9 premii obținute la ediția de anul acesta iF Design Awards.

Tranzacția anului în lumea auto: Opel a fost cumpărat de Grupul PSA Peugeot-Citroen

/
/
6 mart. 17
/
Chiar dacă zvonurile vuiau de ceva vreme, mărturisesc că îmi venea greu să cred că Opel va pleca din curtea celor de la GM. Însă iată că azi știrea a devenit una oficială și Grupul PSA Peugeot-Citroen devine noul proprietar al mărcii Opel și a diviziei din Marea Britanie, Vauxhall.

Am văzut la lucru noua gamă de televizoare Sony pentru 2017

/
/
6 mart. 17
/
La CES 2017 Sony a prezentat gama de televizoare cu care vrea să atace piața anul acesta, iar la început de martie am avut plăcerea de a participa la un eveniment în Budapesta unde le-am văzut și eu la lucru. Am avut parte de demonstrații comparative între modelele de anul trecut și cele pregătite pentru…

Vânzările Honda din țara noastră au crescut în 2016 cu mai bine de o treime față de 2015

/
/
1 mart. 17
/
Honda Trading ne-a trimis un comunicat de presă prin care anunță rezultatele pentru 2016 în materie de vânzări. Importatorul a reușit ca printr-o rețea de 19 dealeri autorizați să vândă anul trecut cu 34% mai multe mașini noi față de anul precedent. Dacă ne gândim că și în 2015 Honda a avut o creștere bună…

Căști Sony MDR-XB950BT – review

/
/
28 feb. 17
/
Una dintre ofertele prin care Sony dorea să atragă clienții de Xperia XZ era să ofere cadou, prin anumite magazine sau operatorul de telefonie mobilă Vodafone, o pereche de căști Sony MDR-XB950BT. Telekom se folosște de un Play Station 4 500GB Slim pentru a vinde mai multe Xperia XZ. S-ar putea ca astfel de promoții…

Huawei Watch 2 – Android Wear 2.0, conectivitate 4G și funcții fitness avansate

/
/
26 feb. 17
/
Odată cu P10 și P10 Plus, Huawei a lansat azi și accesoriul inteligent sub formă de ceas - Watch 2. Față de prima generație au fost aduse îmbunătățiri la majoritatea capitolelor.

Huawei P10 și Huawei P10 Plus – specificații oficiale și prețuri

/
/
26 feb. 17
/
Huawei a ales să prezinte vârfurile de gamă pentru anul în curs într-un eveniment dedicat, înainte de deschiderea oficială MWC Barcelona 2017. Cum era de așteptat, au fost lansate Huawei P10 și Huawei P10 Plus, dar și Huawei Watch 2.

LG G6 a fost lansat – toate specificațiile și câteva imagini oficiale

/
/
26 feb. 17
/
Așa cum se întâmplă aproape de fiecare dată, la momentul lansării oficiale a celor mai importante smartphone-uri cunoaștem toate detaliile. Nu numai specificațiile, ci și aspectul într-o formă cât mai apropiată de cea reală.

Ford Kuga 2.0 TDCi 180 CP Powershift AWD – review

/
/
26 feb. 17
/
Orice model de automobil al zilelor noastre are parte de un tratament menit a-l readuce în atenția clienților, prin care sunt operate anumite schimbări estetice și de ordin tehnic. Acest proces poartă denumirea de facelift și se realizează de cele mai multe ori după prima tinerețe a unei anumite generații.

Aceeași cameră foto, rezultate diferite – Sony Xperia XZ vs Sony Xperia X Compact

/
/
24 feb. 17
/
După ce am testat Sony Xperia X și Sony Xperia XZ am observat diferențe mai mici sau mai mari între pozele realizate cu camera principală de 23 Megapixeli. Având în vedere că ambele telefoane folosesc același senzor, ai fi tentat, pe bună dreptate de altfel, să crezi că fotografiile făcute aceluiași subiect și în aceleași…

Noul Ford Fiesta ST introduce motorul EcoBoost în trei cilindri de 1.5 litri cu 200 CP și multă tehnologie

/
/
24 feb. 17
/
Deși era așteptat să debuteze abia peste câteva zile, odată cu deschiderea porților Salonului Auto de la Geneva, noul Ford Fiesta ST a ieșit la lumină și introduce un motor EcoBoost cu 3 cilindri și mai multe tehnologii interesante.

Huawei P9 Plus – review

/
/
23 feb. 17
/
Huawei P9 reprezintă în continuare unul dintre vârfurile de gamă ale comapniei chineze, alături de Mate 9, care însă se adresează unei alte clientele. Pentru cei ce nu doresc să urce la o diagonală a ecranului precum cea a seriei Mate, iar display-ul integrat de P9 li se pare prea mic, există Huawei P9 Plus.

Sony Xperia XZ – review

/
/
21 feb. 17
/
Seria X de la Sony a reprezentat gama de vârf a producătorului nipon pentru anul 2016. V-am prezentat deja în detaliu modelul Xperia X, unul foarte reușit, propus însă la un preț ceva cam piperat.

Nokia 8 Concept apare într-un clip video, care ar fi șansele să devină realitate?

/
/
11 feb. 17
/
Canalul de YouTube Concept Creator pune cap la cap mai multe imagini și specificații probabile apărute pe internet pentru a realiza concepte ale viitoarelor modele de smartphone de la diferiți producători. Trebuie să punem accent pe noțiunea de ”concept”, căci nu vorbim nici măcar depre un prototip, doar despre randări virtuale.

BlackBerry Mercury va fi prezentat pe 25 februarie la Barcelona

/
/
11 feb. 17
/
Probabil că mulți dintre cititorii site-ului nostru știu că cel mai mare târg de tehnologie mobilă din Europa se desfășoară an de an în Barcelona. În 2017, MWC își va deschide porțile în data de 27 februarie.

Ford investește 1 miliard de dolari într-o nouă companie ce dezvoltă tehnologii de deplasare autonomă

/
/
11 feb. 17
/
Despre mașini autonome o să auziți din ce în ce mai des. Asta fiindcă multe companii auto și nu numai au concluzionat că asta își doresc clienții de la vehiculele viitorului și, în consecință, fix asta vor să ofere cât mai curând.

Xiaomi va prezenta în martie procesorul Pinecone dezvoltat intern

/
/
11 feb. 17
/
Când ne gândim la nume de procesoare pentru dispozitive mobile, cele care ne apar imediat în minte sunt desigur Qualcomm, MediaTek, Exynos sau HiSilicon. Ultimele două sunt dezvoltate de către Samsung, respectiv Huawei, iar pe primele le găsim pe o varietate extrem de mare de smartphone-uri sau tablete.

Oferta zilei: ASUS Zenfone 3 ZE520KL cu 3 GB de RAM la 1199 lei

/
/
9 feb. 17
/
ASUS Zenfone 3 a fost lansat oficial în țara noastră la începutul lunii octombrie, în 2016. Chiar din ziua introducerii pe piața din România ați putut parcurge primele impresii despre modelul ZE520KL, în versiunea cu 4 GB de memorie RAM și 64 GB spațiu de stocare.

Tesla Model 3 ar putea veni fără guri de ventilație ale sistemului de climatizare

/
/
2 feb. 17
/
Tesla Model 3 a fost prezentată încă din 31 martie 2016, însă producția ar debuta după jumătatea anului curent, iar livrările vor începe cel mai devreme la jumătatea anului viitor. În cadrul evenimentului de prezentare a fost arătat un prototip ce nu ar trebui să difere prea mult de versiunea de serie.

Xiaomi Mi 5c apare în câteva fotografii, procesorul va fi Snapdragon 625

/
/
2 feb. 17
/
Zvonurile privind versiunea mai slabă a flagship-ului Xiaomi se adună, iar de această dată avem ceea ce par a fi primele poze cu noul Xiaomi Mi 5c. Dacă la mijlocul lunii decembrie 2016 prindeau contur primele informații, acum putem aduce mai multe detalii.