Hardware

Se pare că Apple a oprit producţia primul său headset AR, Apple Vision Pro (cererea este foarte scăzută)

La momentul respectiv fanii mărului muşcat vedeau viitorul în acest device, unul pe atât de complex, pe atât de scump. Vânzările au început în prima parte a anului trecut, iar preţul de achiziţie de 3499 dolari nu părea chiar atât de neatins pentru unii.
06/01/2025
Hardware

Roborock Saros Z70 este primul aspirator inteligent ce ştie să îţi adune de pe jos şi şosetele (şi nu numai)

Denumit comercial Roborock Saros Z70, aspiratorul este echipat cu un braţ articulat ce funcţionează prin intermediul unor motoraşe ce permit mişcarea pe 5 axe. Prin intermediul acestui braţ se pot aduna lucruri, obiecte, nu mai grele de 300 de grame. Utilizatorul poate seta ce obiecte are voie să ridice, cât de grele să fie şi…
06/01/2025
gAuto

Poliţia Română ne informează că sistemul e-SIGUR este funcţional şi pregătit să înregistreze abaterile participanţilor la trafic (amenzile se trimit direct la domiciliu)

Noul sistem se numeşte e-SIGUR şi reprezintă o modalitate modernă de supraveghere a traficului rutier. Acesta este format dintr-un trepied şi dintr-un pistol radar de înaltă precizie ce poate înregistra în timp real cele mai uzuale abateri ale participanţilor la trafic.
06/01/2025
Software

Şapte smartphone-uri Samsung nu vor mai primi suport software de anul acesta (nici măcar actualizări de securitate)

Samsung a lansat de ceva timp un program ce îşi propune furnizarea de 4 actualizări software majore şi 5 ani de update-uri de securitate pentru o gamă variată de device-uri, iar din 2023 au fost prinse în acest program şi telefoane mai modeste.
06/01/2025
Gadget

TOP 10: Oferte eMAG din 5.01.25 (cel mai ieftin televizor LG pe diagonala de 189 cm, espressor automat capabil să prepare peste 50 de băuturi, cel mai bun smartwatch Huawei cu eSIM etc)

În zona de oferte eMAG de astăzi am inclus și un robot de aspirare ce a fost conceput pentru..., geamuri. Ar putea fi de ajutor pentru cei ce au o locuință cu suprafețe vitrate generoase.
05/01/2025
Smartphones

Digi Mobil te informează acum dacă telefonul pe care vrei să îl cumperi vine sau nu cu încărcător în cutia de retail

Dacă intenţionezi să îţi achiziţionezi un smartphone de la Digi Mobil, acum eşti informat dacă respectivul model vine sau nu cu încărcător în cutia de retail. Pentru început văd că doar câteva modele au fost actualizate, însă bănuiesc că în foarte scurt timp şi celelalte device-uri rămase vor primi acelaşi tratament (ca şi cele ce…
05/01/2025
Smartphones

Oppo Find X8 Mini – primele detalii hardware

Producătorul lansează periodic produse noi şi tot ce vine în Europa, ajunge aproape de fiecare dată şi pe plan local.
05/01/2025
gAuto

China a fabricat în 2023 atât de multe maşini cât au fabricat Statele Unite ale Americii, Japonia, Coreea de Sud, Germania şi Brazilia împreună

Conform celui mai recent raport Visual Capitalist, în anul 2023 s-au fabricat la nivel global 93.5 milioane de maşini (aici sunt introduse absolut toate categoriile, nu doar autoturismele). Comparativ cu 2022 vorbim de o creştere substanţială de 17%, iar estimările actuale susţin că 2024 va veni la rândul său cu o creştere importantă vs 2023.
05/01/2025
Diverse

Fotbalul românesc se digitalizează din 2025: dispar carnetele de legitimare şi ştampilarea lor anuală, cât şi completarea cu pixul a foilor de joc

Conform unei modificări în Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice, aprobate în ultima ședință CEx din 2024, fişa personală a jucătorului şi foaia de joc completată manual vor fi eliminate complet.
05/01/2025

Reviews

TOATE REVIEW-URILE
Gadget

5 gadgets de la LIDL (6.01 – 12.01.25)

Printre cele câteva oferte LIDL se află și un redresor auto, ce ar putea fi util în contextul în care [...]
05/01/2025
gAuto

La presiunea industriei, statul Florida din Statele Unite ale Americii a aprobat construirea primului drum de test cu materiale ce conţin deşeuri radioactive

Statul Florida este unul dintre cei mai mari producători de fertilizanţi din Statele Unite ale Americii, tocmai de aceea este [...]
05/01/2025
Smartphones

Poco X7 şi X7 Pro vor fi lansate în Europa la preţuri foarte bune (deoarece ştim oficial că vor ajunge şi în ţara noastră, avem şi estimări pentru România)

Lansarea celor două telefoane în Europa / România va avea loc pe data de 9 ianuarie 2025, începând cu ora [...]
04/01/2025
Gadget

TOP 10: Oferte eMAG din 4.01.25 (cel mai vândut smartphone mid-range, boxă Sonos Five cu Wi-Fi și recenzii excelente, cel mai bine evaluat televizor OLED LG în generație 2024 etc)

Printre cele 10 oferte eMAG se află și cel mai bine vândut smartphone mid-range din țara noastră. La orizont deja [...]
04/01/2025
gAuto

Un angajat de la o fabrică Kia a uitat să monteze nişte şuruburi de fixare a scaunelor la SUV-ul electric Kia EV9, iar acum compania face o rechemare internaţională pentru 22.883 unităţi

Un angajat al fabricii Kia Autoland Gwangmyeong din Coreea de Sud a „cam” uitat că printre sarcinile zilnice pe care [...]
04/01/2025
gAuto

2024 a fost un an destul dificil pentru Tesla, compania înregistrând, pentru prima dată după 10 ani, o scădere a vânzărilor de la an la an

Tesla a reuşit să vândă anul trecut un total de 1.789.226 maşini electrice, în scădere cu 1.1% vs 2023, an [...]
04/01/2025
Smartphones

OnePlus 13 şi 13R apar deja în oferta eMAG, chiar dacă lansarea oficială în România va avea loc pe 7 ianuarie

Conform informaţiilor de presă, OnePlus 13 şi 13R vor fi anunţate oficial pe 7 ianuarie în cadrul unui eveniment online [...]
04/01/2025
Gadget

10 gadgets cu preț de până în 100 lei – Ep. 24 (inel pentru scroll pe TikTok și YouTube, căști Sony on-ear, radio portabil Philips etc)

Am făcut o selecție cu 10 produse ce au preț de până în 100 lei, iar unele dintre ele sper [...]
04/01/2025
Diverse

TOP 10: Cele mai punctuale companii aeriene în 2024 (din păcate, doar două sunt din Europa)

Anul trecut au fost realizate peste 38 de milioane de zboruri comerciale, asta după ce în anul pandemic 2020 s-a [...]
03/01/2025
gAuto

China a fabricat în 2023 atât de multe maşini cât au fabricat Statele Unite ale Americii, Japonia, Coreea de Sud, Germania şi Brazilia împreună

Conform celui mai recent raport Visual Capitalist, în anul 2023 s-au fabricat la nivel global 93.5 milioane de maşini (aici [...]
05/01/2025
Diverse

Fotbalul românesc se digitalizează din 2025: dispar carnetele de legitimare şi ştampilarea lor anuală, cât şi completarea cu pixul a foilor de joc

Conform unei modificări în Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice, aprobate în ultima ședință CEx din 2024, fişa personală a [...]
05/01/2025
Gadget

5 gadgets de la LIDL (6.01 – 12.01.25)

Printre cele câteva oferte LIDL se află și un redresor auto, ce ar putea fi util în contextul în care [...]
05/01/2025