Corning Gorilla Glass DX şi Glass DX+ – sticle de protecţie pentru lentilele camerelor foto utilizate pe smartphone-uri
În ultima perioadă senzorii foto utilizaţi pe smartphone-uri au dimensiuni din ce în ce mai generoase, iar acest lucru implică mai multe provocări pe partea de protecţie a acestora.
Pentru a atrage noi utilizatori pe platformă, Facebook a implementat un sistem de rugăciune online
Reţeaua de socializare Facebook a ajuns într-un punct în care strategia de creştere a numărului de utilizatori devine din ce în ce mai greu de implementat, tocmai de aceea se caută modalităţi noi de realizare a acestui obiectiv.
OnePlus Nord 2 5G la precomandă prin eMAG
OnePlus Nord 2 5G este listat la precomandă prin cel mai mare magazin online românesc. Sunt configurații cu 8 și 12 GB RAM, iar prețurile pornesc de la 1999 lei.
Orange Money este disponibil și pentru cei ce folosesc alte rețele de telefonie mobilă din România
Orange Money este un produs pe care compania franceză mizează în mod deosebit, iar de curând l-au făcut accesibil și pentru orice client de telefonie mobilă din România.
Xiaomi HyperCharge – încărcarea bateriei la 200W va fi utilizată pe smartphone-uri din 2022
Se pare că Xiaomi are planuri mari cu tehnologia HyperCharge, cea care va încărca smartphone-urile la 200W.
OnePlus Nord 2 5G – detalii oficiale, imagini şi preţ
Alături de căştile true wireless OnePlus Buds Pro, producătorul chinez a anunţat şi un nou smartphone mid-range – OnePlus Nord 2 5G.
OnePlus Buds Pro – căşti true wireless ce oferă o autonomie de până la 38 de ore
OnePlus a lansat în urmă cu doar câteva ore o pereche nouă de căşti true wireless – OnePlus Buds Pro. Acestea vor face echipă bună cu smartphone-ul OnePlus Nord 2 5G, cel despre care vom scrie ulterior într-un al articol.
Uber ajunge şi la Brăila – serviciul devine astfel disponibil în 12 oraşe mari din ţară
După luni de zile în care am avut instalată aplicaţia Uber degeaba, iată că acum va avea un rost: Uber a ajuns şi la mine în Brăila.
Samsung testează încărcarea pe fir la 65W pentru Galaxy S22, S22 Plus și S22 Ultra
La bursa zvonurilor a apărut informația că Samsung se pregătește să aducă încărcarea pe fir la 65W.
Reviews
TOATE REVIEW-URILE
Astăzi (31.05.2021) au fost produse ultimele smartphone-uri şi tablete LG
La începutul lunii aprilie am aflat că LG a renunţat la divizia producătoare de smartphone-uri, însă întreg procesul de tranziţie [...]
TOP 5: Oferte eMAG din 31.05.21 (MacBook Air 13 la 3599 lei, upgrade de sunet pentru automobil de la Alpine, Samsung Galaxy S21 Plus etc)
Am ales 5 produse din oferta celui mai mare magazin online românesc. Sunt dispozitive ce impresionează prin funcțiile integrate și [...]
PC Garage a lansat propriul brand de carcase – AlphaGear. Primele impresii pentru modelul de top, Oathkeeper
PC Garage este unul dintre cele mai mari magazine online specializate pe produse IT și electronice din țara noastră. De [...]
Samsung Galaxy Tab S8, Tab S8 Plus şi Tab S8 Ultra – câteva specificaţii hardware şi preţuri
Din Coreea de Sud am descoperit una dintre cele mai mari scăpări de informaţii legată de seria de tablete Samsung [...]
Qualcomm Snapdragon 888 Plus – primele detalii
Smartphone-urile premium din toamna acestui an vor veni la bord cu procesorul flagship Qualcomm Snapdragon 888 Plus. Acesta se află [...]
Xiaomi Redmi Note 10 5G şi Redmi Note 10S vor fi lansate oficial în România pe 3 iunie
Xiaomi România a anunţat că pe 3 iunie începând cu ora 17:00 va organiza un eveniment online pentru lansarea în [...]
Nubia Red Magic 6R – smartphone de gaming cu design ceva mai simplu
Producătorul chinez ZTE a anunţat un nou smartphone de gaming în portofoliul Nubia, modelul Nubia Red Magic 6R. Acesta nu [...]
Oppo Reno6, Reno6 Pro şi Reno6 Pro+ – detalii oficiale, imagini şi preţ
Oppo a lansat trei noi smartphone-uri ce ar putea ajunge pe canal oficial şi în România: Oppo Reno6, Reno6 Pro [...]
Philips 243B9H – monitor de 24 inci creat pentru mediul business
Cei de la MMD-Monitors & Displays Holding BV au lansat un nou monitor Philips, unul creat pentru mediul business. Noul [...]
iPhone 13 Mini, 13, 13 Pro și 13 Pro Max la precomandă prin eMAG
Au fost deschise precomenzile pentru iPhone 13 Mini, 13, 13 Pro și 13 Pro Max la cel mai mare magazin [...]
TOP 5: Oferte eMAG din 2.10.21 (lampă inteligentă de birou Xiaomi, MacBook Air 13, bicicletă fitness etc)
Am selectat 5 produse interesante din oferte eMAG, iar în listă veți găsi un mousepad ieftin ce acoperă o suprafață [...]
Dacia a lansat în Marea Britanie versiunea Dacia Duster Commercial Facelift
În luna iunie a acestui an Dacia a prezentat Dacia Duster 2 Facelift. La momentul respectiv am scris un articol [...]