Bursa zvonurilor: OnePlus Z – telefonul de 1400 lei* cu display Super AMOLED de 6.55 inch, Snapdragon 765 și baterie de 4300 mAh
OnePlus se pregătește să revină în segmentul smartphone-urilor mid-range, iar la bursa zvonurilor se discută de ceva timp de OnePlus Z.
SSD Kingston KC2500 500 GB – review
Evoluția unităților de stocare non-volatile a cunoscut o dezvoltare constantă, atât din punct de vedere al capacității maxime oferite, cât și a performanțelor. Până acum ceva ani, un SSD într-un PC era văzut drept o componentă exotică, majoritatea celor ce alegeau o astfel de soluție de stocare o făceau atunci când doreau maximul de performanță.…
Sistem Wi-Fi mesh Mercusys Halo S12 – review
Despre Mercusys nu știam mare lucru. Acum ceva timp am primit un comunicat de presă ce anunța lansarea unui anumit produs, căruia recunosc că nu i-am acordat mare importanță. Cu siguranță că de acum înainte o să fiu mai atent la orice nou anunț de la Mercusys, asta fiindcă prima întâlnire cu un produs de-al…
Oppo Band – brăţară inteligentă cu display AMOLED şi senzor pentru măsurarea oxigenării sângelui
Cel mai nou accesoriu inteligent din curtea Oppo este brăţara Oppo Band. Aceasta va intra în competiţie directă cu Xiaomi Mi Band 5, device ce va fi prezentat tot luna aceasta.
Xiaomi Redmi 9 – toate informaţiile importante înainte de lansare
Mai sunt câteva zile până când Xiaomi Redmi 9 va fi lansat oficial. Acest device este noul pariu Xiaomi în segmentul entry-level, iar în acest moment vă putem prezenta toate informaţiile importante pentru un posibil best-buy.
Motorola Moto G Fast şi Moto E (2020) – detalii oficiale, imagini şi preţ
Motorola a lansat două noi smartphone-uri de buget: Motorola G Fast şi Moto E (2020). Ambele sunt disponibile în Statele Unite ale Americii, existând o mică posibilitate să ajungă şi prin Europa sub altă denumire (rămâne de văzut).
Oppo Reno 4 şi Reno 4 Pro – procesor Qualcomm Snapdragon 765G, display AMOLED şi Android 10
Acum că Oppo este prezent oficial şi în România, lansările sale par mai interesante în contextul în care anumite modele pot ajunge şi în ţara noastră. Oppo are planuri mari de dezvoltare, iar pe noi utilizatorii acest lucru nu poate decât să ne bucure.
Caz ciudat în India unde peste 13.500 de smartphone-uri Vivo au fost descoperite cu acelaşi IMEI
Bănuiesc că ştiţi ce este acela un IMEI, acel numărul de identificare format din 15 cifre ce ar trebui să fie unic pentru fiecare device în parte. Acest cod este important pentru un plus de securitate atât pentru utilizatori, cât şi pentru operatorii telecom. De exemplu, în caz că telefonul vă este furat, pe baza…
Mărcile de lux Bentley, Aston Martin şi McLaren concediază mii de angajaţi
Pandemia COVID-19 a afectat puternic piaţa auto din toată lumea, marii producători urmând a concedia în următoarele luni zeci de mii de angajaţi (doar Renault estimează peste 14.600 de concedieri).
Motorola Edge Plus promite a oferi cel mai puternic sunet de pe un smartphone
Motorola a colaborat cu Waves Audio și prin Edge Plus promite să ofere cel mai puternic sunet din piață. Presupun că prin asta se referă la cel mai puternic sunet oferit de un smartphone în momentul de față.
Huawei păstrează poziția a 2-a și crește în România pe primele 4 luni din 2020 pe segmentul smartphone-uri
Misiunea Huawei a devenit mai grea pe plan local de când smartphone-urile companiei chineze sunt aduse fără a avea serviciile Google preinstalate, dar livrările și cota de piață înregistrează valori pozitive față de aceeași perioadă din 2019.
5 idei de la evenimentul de lansare al OPPO în România
Evenimentul de lansare al OPPO în România a avut loc în cele din urmă. Era prognozat a avea loc prin aprilie dacă-mi amintesc corect, dar presupun că pandemia a făcut ca lansarea propriu-zisă să aibă loc la început de iunie, iar din 6 iunie veți găsi o sumă de produse în stocurile magazinelor (etapa de…
Veniturile Zoom au crescut în primul trimestru din 2020 cu 169%
Dacă pentru foarte multe companii pandemia COVID-19 a fost un adevărat călău, pentru "americanii" de la Zoom (serviciul de comunicare video) această perioadă a fost o mină de aur.