Programul Rabla va suferi modificări din 2024, iar Ford şi Dacia ar putea fi avantajate (fără a discrimina ceilalţi producători)

/
/
3 nov. 23
/

Este destul de devreme să discutăm despre noul format al Programului Rabla 2024, însă cert este că el va suferi modificări şi va fi lansat cu criterii noi sau actualizate.

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a declarat în acest sfârşit de săptămână că au fost demarate discuţii cu premierul şi cu reprezentanţii AFM pentru modificarea Programul Rabla în 2024.

Momentan nu este stabilit nimic concret, însă Mircea Fechet a transmit cam ce vor urmări reprezentanţii statului:

  • Ar putea fi introdusă o valoare maximă a unui autoturism ce poate fi achiziţionat prin Program Rabla (în varianta Plus există deja o limită de 75.000 de euro, însă şi aceasta ar putea fi modificată);
  • Ar putea fi avantajaţi cei doi producători locali, Dacia şi Ford (nu se ştie încă cum, mai ales că va trebui găsită o variantă care să nu discrimineze ceilalţi producători).

Personal sunt foarte curios dacă sumele acordate vor rămâne aceleaşi, mai ales că în varianta Rabla Plus România plăteşte cele mari ecotichete din Uniunea Europeană.

Programul Rabla 2024 va fi lansat cel mai probabil în primăvara anului viitor.

Sursa: hotnews.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

După două luni dezastruoase, piaţa auto de maşini noi din România îşi revine uşor în martie 2026, ajutată de vânzările bune ale maşinilor electrice

Primele două luni ale anului au fost dezastruoase pentru piaţa auto de maşini noi din România, numărul înmatriculărilor fiind în scădere cu 29.93% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025.

Dacia explică de ce vânzările din Europa au scăzut cu aproape 30% în 2026

Vânzările Dacia în primele două luni din 2026 în Europa sunt pe un minus îngrijorător, acestea ajungând la un total de 65.252 unităţi, adică în scădere cu aproape 30% vs aceeaşi perioadă din 2025.

CEO-ul Toyota avertizează că eficienţa în producţie a producătorilor auto chinezi este remarcabilă şi cine nu se adaptează, dispare (Toyota pregăteşte tăieri de costuri în fabricile sale)

Pe 25 martie 2026 a fost organizată reuniunea anuală „Toyota Supply Partners Convention”, o convenţie a furnizorilor Toyota la care au participat executivi de la 484 de parteneri.