Sunt şanse foarte mari ca Ford să oprească definitiv producţia modelului Ford EcoSport

/
/
21 sept. 21
/

Se pare că Ford Ecosport va avea aceeaşi soartă ca Ford Mondeo, producătorul american urmând a renunţa la producţia celor două modele la sfârşitul anului viitor.

În acest moment Ford Ecosport este fabricat în India, SUA şi România. Producţia din India va fi oprită în perioada imediat următoare (Ford a decis să îşi închidă operaţiunile din această ţară), iar cea din SUA va fi oprită la mijlocul anului viitor. Pentru fabrica din România nu sunt încă informaţii, însă mai toată presa de specialitate susţine că este o simplă chestiune de timp până când va fi anunţat acest lucru (se preconizează oprirea producţiei spre sfârşitul anului viitor).

Chiar dacă Ford nu oferă informaţii defalcate, se pare că din capacitatea totală de producţie la Craiova, Ford Ecosport mai ocupă doar 10%. Vânzările acestui mic SUV au scăzut de la an la an, iar Ford Puma a furat mult din posibilii clienţi de EcoSport.

Din 2023 Ford va produce la Craiova un alt model, unul ce va fi disponibil în primă fază cu motoare termice. Din 2024 acesta va beneficia de o motorizare 100% electrică, aspect confirmat la nivel oficial încă din primăvara acestui an.

Concluzionând, la sfârşitul lui 2022 ne vom lua rămas bun de la Ford Mondeo (confirmat oficial) şi Ford EcoSport (foarte probabil).

Sursa: motorbiscuit.com
Categorii: gAuto
Cuvinte cheie: Ford, Ford EcoSport, Ford Mondeo
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Dacia ar putea lansa în vara acestui an un cvadriciclu electric fabricat în România, la un preţ de aproximativ 6000 de euro

În toamna anului trecut, Dacia făcea valuri cu conceptul Dacia Hipster. Acest autovehicul 100% electric de 3 metri lungime, 1,53 metri înălţime şi 1,55 metri lăţime, promitea să devină un partener ideal în jungla urbană.

După două luni dezastruoase, piaţa auto de maşini noi din România îşi revine uşor în martie 2026, ajutată de vânzările bune ale maşinilor electrice

Primele două luni ale anului au fost dezastruoase pentru piaţa auto de maşini noi din România, numărul înmatriculărilor fiind în scădere cu 29.93% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025.

Dacia explică de ce vânzările din Europa au scăzut cu aproape 30% în 2026

Vânzările Dacia în primele două luni din 2026 în Europa sunt pe un minus îngrijorător, acestea ajungând la un total de 65.252 unităţi, adică în scădere cu aproape 30% vs aceeaşi perioadă din 2025.