După Ford Mondeo şi Ford Focus, compania americană anunţă că din 2023 va renunţa şi la Ford Fiesta

/
/
26 oct. 22
/

Ford trece printr-un amplu proces de schimbare a generaţiilor, unul oarecum logic, dar parcă grăbit de presiunea legislaţiei europene de reducere a normelor de poluare.

Anul trecut aflam de dispariţia modelului Ford Mondeo, în vara acestui an de renunţarea la Ford Focus, iar acum primim informaţia că din 2023 compania americană va opri definitiv producţia pentru Ford Fiesta.

Această maşină este produsă la uzina Ford din Koln, însă anul viitor aceasta va fi retehnologizată pentru a fabrica primul automobil electric destinat pieţei europene. Din păcate nici vânzările din ultima perioadă nu ajută, Ford Fiesta vânzându-se în doar 39.000 de unităţi în primele 8 luni ale anului (-45% vs aceeaşi perioadă din 2021).

Se pare că oamenii preferă Ford Puma în dauna Ford Fiesta, iar acest lucru nu este de mirare ţinând cont că modelul produs la Craiova este un crossover elegant, mult mai adaptat la nevoile de astăzi ale şoferilor urbani.

Ford Fiesta a fost lansat oficial în 1976, iar de atunci şi până în prezent au fost vândute la nivel global peste 16 milioane de unităţi.

Sursa: profit.ro
Categorii: gAuto
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Dacă KIA România nu va dori să livreze maşinile comandate, este greu de crezut ca păgubiţii din scandalul de la Arad vor mai recupera ceva (paguba depăşeşte 2 milioane de euro)

KIA România trece prin clipe dificile în această perioadă, deoarece dealerul său din Arad a păgubit 83 de români cu o sumă totală ce depăşeşte 2 milioane de euro.

Care credeţi că sunt şansele ca într-un orizont de 5 – 10 ani să se producă maşini Geely la uzina Dacia de la Mioveni?

Uzina Dacia de la Mioveni a fost cândva perla coroanei pentru grupul Renault, însă în ultima perioadă costurile de producţie au crescut simţitor, iar politica românească se află într-o etapă extrem de imprevizibilă, una ce nu permite francezilor implementarea unei strategii concrete pe un orizont de câţiva ani.

Hyundai a prezentat oficial primele imagini cu noua generaţie Hyundai Tucson (când ajunge în România?)

Hyundai Tucson este unul dintre cele mai apreciate SUV-uri din România, acesta fiind prezent mai tot timpul în topul vânzărilor din ţara noastră în segmentul său de piaţă.