gAuto

Sunt şanse foarte mari ca din 2022 activitatea de înmatriculare a autovehiculelor să fie transferată de la DRPCIV (Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor) către RAR (Regia Autonomă Registrul Auto Român).

În acest moment în Parlament există un proiect de lege care, dacă va fi adoptat de cele două camere, va aduce această schimbare. Şansele ca acest proiect să treacă sunt foarte mari, acesta este susţinut de mai toate partidele, inclusiv de cele din opoziţie.

Conform proiectului de lege, RAR este desemnată ca autoritate competentă să efectueze activitatea de înmatriculare, radiere și eliberare a autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor. Astfel, RAR va efectua, prin reprezentanțele sale teritoriale, toate activitățile de înmatriculare sau radiere a vehiculelor, de eliberare și evidență a certificatelor de înmatriculare și a plăcilor cu numere de înmatriculare a vehiculelor, precum și de eliberare și evidență a autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor. În acest scop, RAR va beneficia din partea Ministerului Afacerilor Interne de accesul la baza de date conținând evidența persoanelor.

Prin acest transfer de competenţe se urmăreşte reducerea costurilor şi a numărului de deplasări pe care proprietarii sunt nevoiţi să le facă pentru înmatricularea și înregistrarea maşinilor.

Sursa: profit.ro

Categorii: gauto
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.