Am condus Dacia Jogger Hybrid 140 – primele impresii

14/02/2023

Zilele trecute am participat la sesiunea internațională de teste cu noul Jogger Hybrid 140, unul dintre modelele Dacia pe care mulți cred că-l așteptau. Asta fiindcă marchează câteva premiere pentru brandul autohton, dar mai ales pentru că noua variantă vine cu mai multă putere, o cerință a multora dintre cei ce considerau că Jogger este sub-motorizat în versiunea cu 7 locuri.

Nu voi aduce din nou în discuție specificațiile tehnice ale noului Jogger Hybrid 140, le știm încă de când a fost anunțată perioada de la care vor începe precomenzile, iar acum totul este la vedere pe site-ul Dacia.

Ce vreau să scot la iveală după ce am condus primul și, deocamdată, singurul full hybrid din istoria mărcii Dacia, este cum se prezintă la proba practică. Asta fiindcă din punct de vedere estetic, un Jogger Hybrid 140 nu se deosebește aproape deloc de altă versiune a deja celebrului break / MPV /crossover.

La exterior nu-l dă de vileag decât micuța siglă lipită sub denumirea Jogger, de pe hayon, în colțul din stânga jos. Aparte de asta, nimic nu anunță Hybrid-ul. Odată cu Jogger Hybrid este introdusă și culoarea exterioară Schiste Grey, care va fi însă disponibilă de acum înainte pe orice Jogger.

La interior, cam același tratament. Fiind singura variantă ce aduce transmisie automată în gama Jogger, atunci când vezi levierul cutiei de viteze înțelegi că este de faptul Hybrid-ul. Totodată, Jogger Hybrid 140 este singurul model Dacia ce a primit un ecran TFT de 7 inch în loc de panou de bord, așa că acesta este al doilea indiciu că ai intrat în versiunea electrificată. În fapt, întreg panoul de bord a fost preluat de la Renault Clio și Captur în edițiile hibride, așa că pe lângă display-ul de 7 inch, mai apar, de o parte și de cealaltă, câte un indicator ce afișează gradul de încărcare a bateriei de 1.2 kWh, respectiv nivelul de benzină din rezervorul de 50 de litri.

În rest, un Jogger Hybrid 140 nu se distinge de frații cu motoare de 1 litru prin nimic. Același layout, aceleași materiale și finisaje, aceeași calitate de construcție pe care am descoperit-o atunci când am testat acest model.

Totodată, este păstrat neatins spațiul interior, atât pe scaune, cât și în portbagaj, iar opțiunea de 7 locuri este și ea valabilă. Bateria sistemului hibrid, cea de 1.2 kWh, a fost dusă acolo unde la Jogger GPL este rezervorul de gaz sau unde poți pune opțional o roată de rezervă la varianta cu alimentare strict pe benzină. Așadar, nu s-a pierdut niciun centimetru cub din volumul interior la Jogger Hybrid 140.

Faptul că bateria este poziționată undeva pe puntea spate vine cu un al doilea avantaj, anume distribuția mai bună a maselor. Așadar, Jogger Hybrid 140 pare că se așează mai bine pe drum, cumva puntea spate este mai prezentă în ecuație chiar și când sunt ocupate doar locurile față.

Dacia Jogger Hybrid 140
Ținuta de drum a oricărui Jogger mi se pare cea mai bună din întreaga gamă Dacia.

Inginerii Dacia au modificat suspensiile în cazul Jogger Hybrid 140 pentru a păstra același caracter de la versiunile complet termice, compromisul reușit dintre dinamică și confort fiind la același nivel, dacă nu chiar mai bun. Practic, s-a reușit ca cele circa 180 de kg în plus ale unui Jogger Hybrid 140 să fie puse în valoare pe partea de ținută de drum.

Ce încă nu te ajută să te bucuri de un drum virajat, este direcția. Volanul nu pare conectat direct la roțile față, dar nu e ca și când Jogger ar fi avut vreodată pretenții de mașină sportivă.

Acum, hai să trecem la ceea ce reprezintă cu adevărat noutatea absolută. Sistemul de propulsie hibrid este de cea mai nouă generație, același ce poate fi ales în cazul actualelor generații Clio, Captur și, mai nou, al lui Mitsubishi ASX (geamănul lui Captur).

Dacia Jogger Hybrid 140
Întreg sistemul hibrid de pe Jogger este preluat pe de-a-ntregul de la Renault.

Vorbim deci despre același motor pe benzină de 1.6 litri (90 CP la 5600 rpm și 144 Nm la 3400 rpm), cu patru cilindri în linie, aspirat natural și cu injecție indirectă, căruia îi vin în ajutor două motoare electrice. Primul, cel ce poate trage de unul singur mașina în mod complet electric, este cel de 36 kW, adică undeva la 49 CP, ce generează un cuplu foarte bun și mereu prezent, de 205 Nm. Al doilea, este un starter generator de mare tensiune, ce permite încărcarea bateriei atât de la motorul termic, cât și la decelerare, recuperând astfel energia ce altfel ar fi pierdută prin frânare.

Întreg ansamblul este cuplat la o cutie de viteze multi-modală, o invenție a celor de la Renault. Această transmisie automată este una compactă, după ce a renunțat complet la ambreiaj sau alt angrenaj de acest tip. Schimbările de treaptă se fac în mod direct, prin sincronizarea rapoartelor din cutie de către motorul electric cu rol de starter generator. Plecarea de pe loc, atât înainte, cât și cu spatele, se face mereu doar electric, așa înțelegem cum de nu există ambreiaje.

Dacia Jogger Hybrid 140
Modul de funcționare a sistemului hibrid este rafinat nu doar pentru o Dacia, ci la modul general.

Cum se simte tot ansamblul hibrid în mers?

Sincer, mai bine decât am descoperit atunci când am luat primul contact cu Renault Clio Hybrid și Captur Plug-In Hybrid, dar și când l-am testat mai amănunțit pe Clio Hybrid. În cazul Dacia Jogger Hybrid 140 nu am sesizat nici măcar o dată vreun șoc de la transmisie, semn că totul a fost mai bine reglat în timp, cu actualizări acolo unde era nevoie.

Dacia Jogger Hybrid 140

Trecerile de la modurile pur electric, la cel termic sau la cele în care ambele motoare susțin propulsia se fac foarte fin, fără ca șoferul sau pasagerii să simtă ceva. Pe de altă parte, poți distinge destul de ușor momentele când motorul termic este pornit dacă ai un auz normal. Asta fiindcă antifonarea nu este un atu al lui Jogger Hybrid 140. 

Nu înseamnă că această mașină este gălăgioasă, ci doar că în sarcină, în special când calci mai serios accelerația, motorul pe benzină se face auzit destul de tare și nici nu produce cel mai rafinat sunet.

La viteze de oraș și drum național nu sunt deloc probleme de ambianță sonoră, doar pe autostradă, de pe la 110 – 120 km/h în sus, apare un zgomot mai pregnant de la motorul termic, dar și de la vânt ori pneuri. Pentru un model Dacia nu este nimic ieșit din comun, ba din contră, dar pentru clasa unde concurează Jogger Hybrid 140 (segment C) și mai ales pentru prețul afișat, era bine ca izolarea fonică dinspre exterior către interior să fie mai bine studiată și tratată.

Dacia Jogger Hybrid 140

Consumul din fișa tehnică, cel calculat după normativul WLTP, este de 4.8 – 4.9 l/100 km. Este perfect valabil și în viața reală. După cei peste 200 km rulați în timpul testelor de mine, dar și de colegul cu care am „împărțit” mașina când de pe locul șoferului, când din dreapta, consumul din bord a fost de 4.9 l/100 km. A fluctuat de la 4.8 la 5.1, în funcție de traseu (au fost localități, drumuri naționale, cu unele porțiuni de serpentine și cu urcări / coborâri uneori chiar abrupte, dar și cu felii de autostradă), dar la sfârșit consumul mediu a fost de 4.9 l/100 km. Bun, foarte bun și care s-ar traduce într-o autonomie de peste 900 km.

Dacia Jogger Hybrid 140

Trebuie totuși să specific că nu s-a mers tare, doar câteva reprize am mai forțat ca să vedem ce poate mașina, în rest am încercat să fim eficienți. Eu chiar am mers mai tot timpul în modul B al cutiei de viteze (când ridici piciorul de pe accelerație se folosește la maxim regenerarea energiei de la decelerare, se simte ca o frână mai pronunțată de motor) și am încercat să apăs cât mai rar frâna, anticipând traficul.

Ce este de apreciat și ceea ce am observat și la Clio Hybrid, este că în localitate, dacă ai grijă la accelerație și nu te grăbești, poți merge chiar și jumătate din drum în mod pur electric.

Care este, din punctul meu de vedere, cel mai mare neajuns al oricărui Jogger Hybrid 140?

Prețul! Este adevărat că nu găsești niciun concurent full hybrid de același tip (dimensiuni, spațiu interior, număr de locuri) care să se apropie de prețul de plecare al unui Jogger Hybrid 140, dar totuși… De la 23.750 Euro cu TVA și până la un maxim de 26.620 Euro cu TVA dacă bifezi toate opțiunile, mi se pare mult pentru ceea ce se vrea a fi Dacia.

Dacia Jogger Hybrid 140

Da, un Jogger Hybrid 140 vine doar în echipări superioare, ce includ mai tot ce este nevoie la o Dacia, însă chiar și după ce scazi ecobonusurile de la stat tot vei plăti minim circa 20.000 Euro. E mult, e ok? Vouă cum vi se pare?

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Huawei Pura 70 Ultra, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM pentru fotografii și Sony ZV-E10 pentru video.