Darius Pană
Micromax Canvas Evok sau ce primești în India pentru mai puțin de 130 dolari
Deja ne-am obișnuit ca în cele mai importante piețe de desfacere din Asia telefoanele mobile să vină la prețuri tentante și cu specificații excelente. Micromax este una dintre companiile care de-a lungul timpului a reușit astfel de performanțe.
Samsung Galaxy A3 (2016) – review
Seria Galaxy A de la Samsung se dorește a fi o alternativă la vârfurile de gamă, asta când vorbim strict de design și materialele folosite la finisare. Totuși, telefoanele din această gamă nu dispun de cele mai performante soluții de procesare, ele rămânând rezervate flagship-urilor.
Allview X3 Soul – review
Allview X3 Soul așteaptă de ceva vreme să primească un material tip review și din partea noastră. Am reușit până la urmă să pun cap la cap câteva impresii pe care acest smartphone mi le-a lăsat, iar voi aveți mai departe ocazia să vedeți cum se descurcă terminalul aflat în portofoliul companiei brașovene.
Cubot X16 – review
După circa o lună de la primul review al unui smartphone Cubot, revenim cu un material pentru alt model interesant din gama producătorului chinez. Dacă data trecută am vorbit despre X15, iar acum îl prezentăm pe Cubot X16, logica ne-ar spune că testăm succesorul primului model.
Boxă portabilă BenQ treVolo – review
Produsul pe care îl analizăm azi se pare că reprezintă o premieră în segmentul boxelor portabile. BenQ ne spune că treVolo este prima boxă portabilă din lume ce încorporează tehnologia difuzoarelor electrostatice.
Ford Mustang 2.3 EcoBoost 317 CP M6 – review
Mulți dintre voi ne-ați solicitat review-uri auto pentru mașini mai ieftine, accesibile unei mase mai largi a populației. Vom încerca pe viitor să venim cu astfel de materiale, dar deocamdată avem pentru voi un test drive realizat unei mașini cult. Ce-i drept nu atât de întâlnită pe meleaguri autohtone sau măcar europene, dar o legendă…
Ford Ranger 2016 – primele impresii, poze și prețuri
Ford Ranger tocmai ce a primit un review complet acum câteva săptămâni pe Gadget.ro, așa că lansarea în țara noastră a modelului 2016 a venit la scurtă distanță. Pe 18 aprilie, Ford România ne-a invitat la un eveniment special în cadrul căruia am avut ocazia să conducem câțiva zeci de km noul Ford Ranger 2016.
LeEco Le 2 și Le 2 Pro – detalii oficiale, imagini și prețuri
Într-un eveniment dedicat organizat în Beijing, producătorul LeEco, cunoscut anterior drept LeTV, a prezentat 3 smartphone-uri ce vor fi considerate de acum înainte vârfurile de gamă ale companiei. Vorbim despre LeEco Le 2, Le 2 Pro și LeMax 2, primele două cu specificații asemănătoare, iar ultimul o adevărată bestie ce poate fi cumpărat cu până la…
Media-Tech MT850 Active Watch GSM – review
Ceasurile inteligente devin din ce în ce mai dorite de către pasionații de tehnologie. Fiindcă cererea este în creștere, nu numai companiile mari ajung să lanseze astfel de dispozitive. Așa se face că testăm smartwatch-uri atât de la producători cunoscuți, cât și mai puțin cunoscuți. În cazul meu este deja al patrulea astfel de gadget, iar…
Honda Civic 1.8 i-VTEC 142 CP M6 Sport – review
Dacă înainte de acest review auto anunțam o premieră pentru Gadget.ro, testarea unei mașini electrice, acum ar trebui să fac același lucru. În momentul în care am început a redacta materialul de față mi-am dat seama că dintre toate review-urile auto de pe site acesta este primul pentru o mașină cu motor pe benzină. Adică eu…
Xiaomi Redmi 3 – review
Încă de la apariția sa mi-am dorit să testez acest veritabil best-buy, iar acum am ocazia să vă povestesc pe larg despre Xiaomi Redmi 3. Ce-l face pe acest telefon să fie considerat una dintre cele mai bune alegeri din segmentul entry level veți descoperi după ce parcurgeți întreg materialul. Înainte de a începe review-ul…
Renault ZOE – review
Mulți spun, printre care și eu, că mașinile electrice urmează să apară din ce în ce mai des prin trafic, iar asta nu poate anunța decât cum va arăta viitorul automobilelor. Nu vorbim neapărat de ce se va întâmpla în țara noastră și în mod clar nu peste puțin timp, dar, dacă ne uităm în…
Cubot X15 – review
Cubot este o companie din China ce-și dorește să avanseze cu pași grăbiți către liga superioară a producătorilor de smartphone-uri. Când spun liga superioară nu mă refer la companii precum Apple și Samsung, ci mai degrabă că vor să se bată de la egal la egal cu produse de la LeEco, Elephone, poate chiar Xiaomi,…
Polaroid Snap – review
Așa cum probabil vă puteți aduce aminte dacă v-ați petrecut copilăria prin anii '90, Polaroid era cunoscut atunci pentru camerele foto de tip instant. Acestea ”developau” poza pe moment, fără a mai fi nevoie să mergeți cu filmul din aparatul foto la centre specializate.
Nissan GT-R 2017 – modificări tehnice importante, minore la design
Nissan a prezentat câteva modificări estetice și tehnice pentru cel mai performant model al gamei. GT-R MY17, care va fi disponibil spre vânzare din aprilie, cu livrări din vara acestui an, se pare că va fi beneficiarul unui comportament rutier mult îmbunătățit.
World Car Awards 2016 – Mazda MX-5 câștigă două premii, Audi, BMW și Toyota câte unul
Cu doar câteva săptămâni în urmă era anunțată mașina anului 2016 în Europa (Car Of The Year - COTY), iar acum, în cadrul Salonului Auto de la New York, se acordă titlul de mașina internațională a anului (World Car Of The Year - WCOTY).
Placă video NVIDIA Quadro M6000 cu 24 GB memorie GDDR5 și preț de 5000 dolari
NVIDIA este probabil cel mai important producător de chipuri grafice, iar asta o pot confirma mulți profesioniști din domeniul editării video și foto, din design sau chiar gameri. Anul trecut această companie anunța placa video NVIDIA M6000 cu 12 GB memorie GDDR5, capacitate care însă a rămas ușor în urma competitorului direct AMD, care oferă…
Ford EcoSport se va produce la Craiova din 2017
Ford a făcut astăzi un anunț extrem de important pentru țara noastră. Fabrica de la Craiova este locația unde din toamna lui 2017 va începe producția unui nou model de automobil, SUV-ul de clasă mică Ford EcoSport. Investițiile necesare pentru demararea producției se vor ridica la circa 200 de milioane de euro.
Huawei Honor 7 – review
Deși în titlu vă anunț că vom vorbi despre un Huawei, mai corect ar fi trebuit să spun doar Honor 7. Gama Honor a fost creată de Huawei ca una de sine stătătoare, care își dorește să-i concureze pe rivalii de la Xiaomi sau Meizu printr-un foarte bun raport specificații/preț.
Cameră video de acțiune Polaroid Cube+ – review
Tot mai mulți producători încep să adauge în portofoliu camere video de acțiune, asta după ce GoPro s-a bucurat de un succes comercial imens. Aceștia se simt însă amenințați din ce în ce mai tare și, din păcate pentru ei, se pare că nu traversează o perioadă tocmai propice.
Media-Tech Storm Extreme – review
Media-Tech, compania de la care vine telefonul testat azi, nu trebuie confundată cu MediaTek producătorul de chipset-uri pentru dispozitive mobile. Media-Tech am impresia că este o companie poloneză ce are câteva gadgeturi prin ofertă.
PlayStation VR se va lansa în octombrie la un preț de 399 euro
Despre PlayStation VR știm de prin 2014, atunci când Sony aducea primele informații. Astăzi au fost date toate detaliile despre ochelarii de realitate virtuală care vor fi lansați în luna octombrie 2016 la un preț recomandat de 399 de euro.
Ford Ranger 2.2 Duratorq TDCi 150 CP 4×4 Automatic – review
Ford Ranger, la fel ca toate pick-up-urile din clasa lui, este încadrat în categoria autoutilitarelor, deci aș putea spune că review-ul de față marchează o premieră pentru Gadget.ro. Până la urmă, genul ăsta de mașină poate fi folosit foarte bine și ca autoturism de zi cu zi, făcând unele compromisuri totuși, așa că haideți să…
Allview P8 Energy Mini – review
Așa cum v-am anunțat în recenzia lui V2 Viper X, în săptămânile care urmează vor veni mai multe materiale detaliate pentru smartphone-uri Allview. Nimic de reținut aici, în afara faptului că toate pe care le voi prezenta eu sunt de culoare aurie. Pot fi alese și alte nuanțe pentru carcasa lor și asta chiar contează…
La împlinirea a 100 de ani, BMW primește cadou cele mai bune rezultate din istorie
7 martie 2016 a reprezentat o dată extrem de importantă pentru BMW - s-au împlinit 100 de ani de la înființarea companiei. Pentru a celebra acest moment, a fost organizat un eveniment grandios sub sloganul ”THE NEXT 100 YEARS”.