Hardware

Digi TV lansează Pachetul 4K format din Digi 4K şi Eurosport 4K

/
/
16 ian. 20
/
Se pare că disponibilitatea Eurosport 4K din oferta UPC nu este atât de exclusivă pe cât o anunţam ieri. Prin intermediul unui comunicat de presă, grupul Digi | RCS & RDS a anunţat lansarea unui pachet special pentru abonaţii Digi TV denumit Pachetul 4K.

OnePlus a prezentat display-ul AMOLED de 120Hz cu rezoluţie QHD+ pe care îl vom vedea pe OnePlus 8 Pro

/
/
15 ian. 20
/
Nu ştiu de ce am impresia că anul acesta OnePlus îşi va lansa următoarea generaţie de smartphone-uri mult mai devreme decât eram obişnuiţi (sfârşitul lui mai). Spun acest lucru pentru că avem deja numeroase informaţii despre viitoarele modele, chiar dacă mai sunt (teoretic) mai bine de 4 luni până la prezentarea oficială.

Eurosport 4K va fi disponibil din 17 ianuarie exclusiv abonaţilor UPC

/
/
15 ian. 20
/
Vodafone România a anunţat astăzi prin intermediul unui comunicat de presă că începând cu data de 17 ianuarie postul de televiziune Eurosport 4K va intra în grila de programe UPC. Pentru început acesta va fi oferit doar abonaţilor din Bucureşti, urmând ca ulterior să fie inclus treptat şi în grilele digitale ale abonaţilor din toată…

Probleme în rețeaua Orange

/
/
14 ian. 20
/
Orange a publicat un mesaj pe pagina sa de Facebook.

Notebook de gaming MSI GE65 Raider 9SE-256XRO

/
/
14 ian. 20
/
Dacă acum câțiva ani gaming-ul pe laptop părea ceva de neconceput pentru adevărații pasionați, în ultimul timp puterea acestor dispozitive este atât de mare încât pot înlocui cu succes clasicele desktop-uri. Nu este vorba însă doar despre putere, ci și despre afișaj. Un ecran de notebook nu putea fi comparat cu un monitor dedicat, dar…

TOP 10: Cele mai „clonate” smartphone-uri din China în 2019

/
/
13 ian. 20
/
În China există o aplicaţie tip benchmark denumită Master Lu capabilă să recunoască dacă un smartphone este copie sau original. Dintr-un total de peste 6.6 milioane de telefoane testate în 2019, peste 57.000 de unităţi au fost clone ale unor device-uri cunoscute.

MediaTek Helio G70 – procesor de gaming dedicat smartphone-urilor de buget

/
/
13 ian. 20
/
MediaTek a lansat într-o discreţie totală un nou procesor dedicat smartphone-urilor de buget: MediaTek Helio G70. Acesta este versiunea mai modestă a modelului MediaTek Helio G90, dar chiar şi aşa producătorul sugerează că va aduce un plus gamingului.

În 2019 au fost portate peste 958.000 de numere de telefon

/
/
13 ian. 20
/
2019 a fost campionul portărilor de numere de telefon, un an record cu 958.821 numere portate (+3 vs 2018). Dintre acestea:

Răspunsul Discovery la scrisoarea deschisă a Telekom

/
/
13 ian. 20
/
2020 începe nefast pentru Telekom, o întreagă discuție a pornit la sfârșit de 2019 când posturile TV deținute de către Discovery Networks au dispărut din oferta comercială.

Notebook HP Elite Dragonfly – review

/
/
13 ian. 20
/
Dacă ești în căutarea unui laptop de tip ultraportabil, 2-in-1 și bugetul nu este o problemă, HP Elite Dragonfly s-ar putea să fie unul dintre notebook-urile de luat în calcul. 

OPPO în România, din 2020 pe canal oficial

/
/
13 ian. 20
/
Smartphone-urile OPPO le găsiți în România de o bună perioadă de timp, dar nu pe canal oficial. Am o veste bună, din sursă sigură, OPPO și-a deschis filiala locală și își fac planuri serioase pentru prezența în țara noastră.

XPG Xenia 15, XPG GAIA și XPG PHOTON – accentul pe gaming (notebook, mini-PC și monitor)

/
/
12 ian. 20
/
Presupun că știți faptul că XPG este un brand al ADATA, companie taiwaneză cunoscută pentru prezența sa pe piața de memorii RAM și spații de stocare.

Ulefone Armor 7 – probabil cel mai puternic smartphone rugged al momentului

/
/
12 ian. 20
/
De obicei smartphone-urile rugged sunt destul de modeste în specificaţii, însă nu acelaşi lucru îl putem spune despre Ulefone Armor 7. Acesta arată foarte bine din punct de vedere hardware, iar printre elementele ce merită evidenţiate aş menţiona procesorul MediaTek Helio P90, 8 GB RAM, 128 GB spaţiu de stocare şi bateria de 5500 mAh.

Samsung GALAXY A51 în oferta Orange

/
/
12 ian. 20
/
Samsung GALAXY A51 a ajuns a fi listat în magazinul online al Orange.

De la 1 ianuarie a crescut volumul de date ce poate fi consumat în roaming UE / SEE fără taxe suplimentare

/
/
9 ian. 20
/
ANCOM anunţă că de la 1 ianuarie a crescut volumul de date ce poate fi consumat în roaming UE / SEE fără taxe suplimentare. Această modificare are loc pe fondul scăderii tarifului reglementat la nivel de gros.

ASUS ExpertBook B9 sau cum arată un laptop de business în 2020: construcție din magneziu și 870 gr, autonomie de până la 24 ore

/
/
9 ian. 20
/
ASUS ExpertBook B9 este propunerea companiei taiwaneze pe segmentul notebook-urilor de business.

ASUS VivoBook 14, 15 și VivoBook S13, S14 și S15 – accentul este pus pe culoare, dimensiuni compacte și raport preț / performanțe

/
/
9 ian. 20
/
La CES 2020 pe lângă ROG Zephyrus G14, TUF Gaming A15 și A17 au adus și noutăți în linia VivoBook.

ASUS ROG Zephyrus G14 sau cum să ieși în evidență printr-un laptop de gaming cu funcții inedite

/
/
9 ian. 20
/
Alături de ASUS TUF A15 și A17 am avut ocazia în cadrul unui pre-brief înainte de CES 2020 să-l descopăr pe ASUS ROG Zephyrus G14 - cel mai puternic laptop de gaming pe 14 inch, dacă ținem cont de comunicatul ASUS.

ASUS TUF Gaming A15 și A17, F15 și F17 sau cum arată notebook-urile de gaming la nivel mid-range pe 2020

/
/
8 ian. 20
/
CES 2020 din Las Vegas a fost locația aleasă de către compania taiwaneză spre a prezenta gama TUF de gaming: A15 și A17, F15 și F17.

Oppo Realme X50 5G – procesor Qualcomm Snapdragon 765G, până la 12 GB RAM şi până la 256 GB stocare

/
/
8 ian. 20
/
Oppo începe în forţă 2020 şi anunţa lansarea smartphone-ului upper mid-range Oppo Realme X50 5G. Aşa cum apare şi în titlu, telefonul este echipat cu procesorul Qualcomm Snapdragon 765G ce vine cu modem 5G încorporat.

MediaTek Dimensity 800 – detalii complete pentru procesorul mid-range compatibil 5G

/
/
8 ian. 20
/
Sfârşitul anului trecut ne aducea primele informaţii despre MediaTek Dimensity 800, unul dintre cele mai accesibile procesoare cu modem 5G din 2020.

OmniVision OV48C – senzor foto de 48 Megapixeli dedicat flagship-urilor

/
/
8 ian. 20
/
Se pare că în 2020 cei de la OmniVision nu vor să mai stea în umbră în lumea telefoanelor inteligente şi lansează cu încredere senzorul OmniVision OV48C. Oficialii companiei spun că acesta este comparabil cu senzorul de 108 Megapixeli de la Samsung, chiar dacă au păstrat limita la 48 Megapixeli.

ANCOM a amendat toţi operatorii telecom din România deoarece nu şi-au respectat obligaţiile de acoperire cu voce mobilă

/
/
8 ian. 20
/
Operatorii telecom din România au început noul an cu o amendă din partea ANCOM. Conform licenţelor de utilizare a spectrului radio deţinute, Orange, Vodafone, Telekom Mobile şi RCS & RDS au obligaţia de a acoperi cu servicii de voce zonele locuite de cel puţin 98% din populaţia ţării.

OnePlus Concept One sau cum ascunzi camera principală a unui smartphone

/
/
8 ian. 20
/
Camera principală a unui smartphone a ajuns în ultima perioadă a îngloba o sumă de senzori (wide, ultrawide, tele, macro etc). Este o întreagă discuție la lansarea câte unui telefon mobil legată de designul părții spate ce a ajuns a fi aglomerat, iar OnePlus a venit cu o soluție.

TOP 5: Aspiratoare inteligente pentru toate buzunarele

/
/
5 ian. 20
/
În ultima perioadă aud din ce în ce mai mulţi colegi de muncă, prieteni, ce îşi cumpără aspiratoare inteligente (aşa zişii roboţi de aspirare). Personal nu am aşa ceva şi nu pentru că nu mi-aş dori sau nu îi văd utilitatea, ci pentru că am copil mic şi nu ştiu cât ar rezista un asemenea…