Deşi în mod normal licitaţia 5G ar trebui să aibă loc la sfârşitul acestui an (teoretic în luna noiembrie), preşedintele ANCOM, Sorin Grindeanu, a evitat să spună când va avea loc aceasta: “Dacă vom organiza în acest an sau la anul licitaţia 5G, răspunsul îl veţi afla săptămâna viitoare”.
Primul Wi-Fi repeater pe care l-am testat a fost un model similar cu cel de azi, asta ca să nu zic aproape neschimbat. Tenda A18 aducea o viteză maximă combinată de până la 1200 Mbps, în timp ce modelul prezentat mai departe se oprește la circa 750 Mbps. Așadar, dacă nu-ți trebuie viteze extreme prin […]
Aș spune că ANCOM au reușit să impresioneze prin noua inițiativă – ai semnal.ro, poți verifica semnalul de la Digi Mobil, Orange, Vodafone și Telekom la nivel de stradă.
Cartela preplătită este aleasă de către majoritatea utilizatorilor de telefonie mobilă din România. Este o concurență acerbă și fiecare operator încearcă să puncteze cel mai bine, cu excepția Digi Mobil.
VoLTE și VoWiFi au debutat și în rețeaua de telecomunicații a Vodafone din 26 septembrie 2019. Asta după ce VoLTE era anunțat cu surle și trâmbițe în noiembrie 2014.
Particip la un eveniment despre 5G organizat de către Huawei în Elveția și mi se pare interesant de punctat ce costuri găsiți în această țară pe partea de roaming.
Sunrise este un operator de telecomunicații din Elveția ce a reușit să atingă un record în rețeaua sa 5G. Au folosit tehnologie Huawei, iar viteza atinsă a fost de 3.67 Gbps în download într-o singură celulă 5G cu mai multe echipamente.
Presupun că plasarea cartelei Mobil Nelimitat la Mega Image s-a dovedit un succes, Telekom anunță că extinde disponibilitatea cartelei ce se poate transforma în abonament și în rețeaua de magazine Carrefour România.
Sunt situații în care rețelele wireless pot fi depășite într-o locuință, iar cablul de internet nu poate fi tras în orice colț. O soluție ar putea fi reprezentată de Tenda AV1000 PH6, un powerline ce rezolvă ambele probleme.
Au trecut 5 ani de la momentul în care Vodafone anunța implementarea VoLTE până la debutul tehnologiei ca atare. Avem și un proverb ce începe cu mai bine mai târziu…
Unitățile de stocare atașate unei rețele, NAS-urile mai pe scurt, nu mai reprezintă de ceva timp unelte destinate strict mediului business. Astfel de dispozitive sunt acum dorite și pentru folosirea acasă, iar pentru asta nu va fi nevoie de NAS-uri din seriile superioare. Din fericire, mai toți producătorii de NAS-uri s-au gândit și la utilizatorii […]
2019 pentru Vodafone România este un an cu adevărat important. Este primul operator de telecomunicații local ce a lansat serviciile 5G în România (în zone din București, Cluj-Napoca și Mamaia), se poziționează drept lider pe IoT în domenii precum smart retail, smart automotive și smart cities.