abonament
Disney+ vine cu o ofertă interesantă înainte de scumpirea din noiembrie
Aşa cum vă anunţam într-un articol anterior, începând cu data de 1 noiembrie serviciul de streaming video Disney+ va modifica preţul abonamentelor în România astfel:
Meta ar putea introduce un abonament lunar utilizatorilor europeni pentru a folosi Facebook şi Instagram fără reclame
Meta are în continuare probleme de adaptarea la noua legislaţie europeană, una ce interzice, printre altele, targetarea utilizatorilor cu reclame prin colectarea de date sensibile despre aceştia. După cum probabil ştiţi, din cauza acestei incompatibilităţi dintre Meta şi Uniunea Europeană, nouă aplicaţie socială Threads nu este încă disponibilă pe bătrânul continent.
Ofertă limitată – 50% reducere la toate abonamentele Orange fără telefon pe întreaga perioada contractuală de 24 de luni
La sfârşitul săptămânii trecut Orange a lansat o campanie limitată în timp, una denumită „Oferta Super Sales SIMO”. Aceasta este valabilă până pe 24 august inclusiv şi este organizată exclusiv online pe orange.ro.
Spotify a modificat abonamentele din România din euro în lei – iată cum arată noile preţuri
Spotify a fost până de curând unul dintre puţinele servicii de streaming din ţara noastră cu facturare în euro. De la începutul acestei luni Spotify a schimbat preţurile abonamentelor, astfel că ele vor fi facturate de acum în lei.
Spotify începe la rândul său scumpirea abonamentelor, România urmând cel mai probabil din 2024
Într-un articol anterior vă spuneam că Google a demarat o campanie de scumpire a abonamentelor YouTube Premium şi YouTube Music, însă această strategie de mărire a preţurilor abonamentelor este aplicată de mai toate platformele de streaming din lume.
Netflix renunţă la cel mai accesibil abonament fără reclame în din ce în ce mai multe ţări
La sfârşit de iunie aflam că Netflix a renunţat la cel mai accesibil abonament fără reclame în Canada. De atunci canadienii au de ales fie între abonamentul cu reclame de 5.99 dolari, fie între cel standard de 16.49 dolari. O diferenţă cam mare ar spune unii.
Netflix testează o nouă soluţie bizară şi renunţă la cel mai accesibil abonament fără reclame în Canada
Netflix caută în permanenţă noi metode de a-şi spori veniturile, unele dintre ele afectând deja şi România. Începând cu luna mai românii nu mai pot face account sharing, adică nu mai pot împărţi contul în mod gratuit cu membrii familiei (dacă locuiesc în afara gospodăriei principale), prietenii, colegii de muncă etc.
Orange YOXO anunţă abonamentul de 9 lei / lună, unul ce vine cu 10 GB de internet pe mobil şi minute / SMS-uri naţionale nelimitate
Orange a actualizat lista de abonamente pentru Orange YOXO, iar de săptămâna acesta avem disponibil un nou abonament foarte accesibil.
Netflix abonament Standard la 50 lei lunar vs HBO Max, Disney+ şi Amazon Prime Video la 56 lei lunar – ce alegi ?
Platforma de streaming video Netflix este cea mai scumpă dintre toate, iar de când a fost eliminată posibilitatea de împărţire a contului (account sharing-ul), parcă nu mai este la fel de atractivă ca până acum.
Abonamentul Orange Smart Plus 15 cu internet 5G nelimitat costă 3 euro / lună în primele şase luni ale contractului, însă oferta nu este atât de avantajoasă pe cât pare
Orange România are o nouă ofertă pentru abonamentul Orange Smart Plus 15, una care la prima vedere sună excelent, însă în cele ce urmează voi explica de ce situaţia nu este chiar atât de roz.
Digi are cel mai mare portofoliu de abonaţi persoane fizice din România pe telefonie mobilă
Autoritatea Națională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a publicat săptămâna aceasta cel mai nou raport privind piaţa telecom din România valabil pentru anul 2022, unul despre care am scris şi noi în acest articol.
Samsung Galaxy A34 este disponibil în oferta Digi Mobil cu plata în rate
Unul dintre cele mai noi smartphone-uri Samsung, modelul Samsung Galaxy A34, poate fi achiziţionat şi la operatorul telecom Digi Mobil.
Abonamentul PC Game Pass este disponibil oficial în România şi vine cu o ofertă de lansare excelentă: 3 luni de abonament pentru doar 4.75 lei
La început de martie aflam că abonamentul PC Game Pass a fost lansat şi în România, însă la momentul respectiv vorbeam doar de o variantă preview.
Telekom Romania Mobile măreşte preţul abonamentelor cu 2 euro TVA inclus începând cu luna mai
În timp ce alţi operatori telecom vin cu oferte pe partea de portare (Vodafone, Digi Mobil), Telekom Romania Mobile a început să îşi notifice abonaţii că începând cu luna mai preţul abonamentelor va creşte cu 2 euro TVA inclus.
Vodafone lansează „pachetul de portare” EasyTech, unul ce vine cu abonament 5G nelimitat la 6 euro / lună
În 2022 Digi Mobil a fost campioana portărilor, dintr-un total de 1.336.982 numere portare, 754.833 fiind portate în reţeaua acestui operator telecom.
Cum poţi avea Netflix, HBO Max, Disney+, SkyShowtime şi Amazon Prime Video cu 90 lei / lună ?
Adevărul este că piaţa de streaming video s-a fragmentat foarte mult în ultima perioadă, inclusiv în România, ţară mică din Europa de Est.
Abonamentul Twitter Blue este disponibil oficial şi în România
Twitter nu este o platformă de mare succes în România, la sfârşit de 2022 fiind undeva la 440.000 de utilizatori. Cifrele sunt destul de mici, mai ales dacă ne gândim că nu toţi sunt utilizatori reali.
Xbox Game Pass este disponibil oficial şi în România, momentan sub formă de preview şi doar pentru PC
Avem o veste excelentă pentru pasionaţii de jocuri, asta pentru că de săptămâna aceasta abonamentul Xbox Game Pass este disponibil oficial şi în România.
Orange Romania Communications (fostă Telekom) anunţă scumpirea abonamentelor cu 1 euro TVA inclus începând cu 1 aprilie
Nu este o glumă, chiar dacă în titlu apare data de 1 aprilie, ci este o informare cât se poate de serioasă trimisă de Orange Romania Communications (fostă Telekom) către abonaţii săi.
Mark Zuckerberg anunţă lansarea Meta Verified, un abonament lunar la Facebook cu preţ cuprins între 11.99 dolari şi 14.99 dolari
Sfârşitul de săptămână vine cu o noutate din partea celor de la Meta pentru reţeaua de socializarea Facebook.
Netflix pregăteşte terenul pentru eliminarea account sharing-ului şi ieftineşte abonamentul de bază în România
Dacă speraţi ca eliminarea account sharing-ului să fie cât mai mult întârziată în România, am veşti nu tocmai bune pentru voi.
M-am portat de la Digi Mobil la Orange după ce am prelungit contractul cu 24 luni – ce penalităţi am primit ?
Sunt client RCS & RDS de ani buni şi până în urmă cu doar câteva zile am avut abonamente la televiziune, internet fix şi telefonie mobilă, dar sunt client şi pe partea de energie electrică.
Oferta de portare Orange şi lista preţurilor speciale la telefoane valabile în noiembrie 2022
Din 17 noiembrie Orange şi-a actualizat oferta de portare, una destul de interesantă, aş zice. Până anul acesta operatorul portocaliu venea cu oferte noi lunar, însă de ceva timp acestea sunt actualizate cam trimestrial (de exemplu oferta actuală este valabilă în perioada 17 noiembrie 2022 – 8 februarie 2023, cu posibilitate de prelungire).
Orange şi Telekom vor mări preţurile abonamentelor cu 1 euro, respectiv 2 euro
Aşa cum vă spuneam într-un articol de luna trecută, ne aşteptăm ca operatorii telecom din România să mărească preţurile abonamentelor şi a serviicilor furnizate în perioada imediat următoare.
Google a dat startul creşterilor de preţ la YouTube Premium (momentan România nu este pe listă)
Inflaţia ne dă bătăi de cap tuturor, iar creşterile de preţ din ultima perioadă se văd din ce în ce mai adânc în buzunare. Din păcate şi serviciile de entertainment se scumpesc, iar procesul este abia la început.