Noua Dacia Duster
Dacia Duster 3 are parte de prima rechemare în service (posibile defecţiuni la circuitul electric al maşinii)
Dacia Duster 3 are parte de prima rechemare în service, o campanie demarată de controlul de calitate de la Dacia.
Dacia Duster 3 (2024) Extreme TCe 130 4×4 – review
A trecut destul de mult timp de când am avut la test Dacia Duster 3 (2024) Extreme TCe 130 4x4, dar abia acum am reușit să găsesc timp spre a o prezenta cum se cuvine. Acum asta nu înseamnă că voi lăuda mașina în exces, din contră, înseamnă că aveam nevoie de ceva timp pentru…
Dacia Duster 3 ajunge sub pragul psihologic de 17.000 euro TVA inclus
Dacia Duster 3 a fost lansat oficial în România cu un preţ de plecare de 18.800 euro TVA inclus. În contextul unor vânzări aflate în scădere (iar aici mă refer la toată piaţa auto, nu doar la Dacia), compania românească a tot oferit reduceri de preţ în ultimele luni, astfel că minimul de 18.800 euro…
Dacia ieftineşte toată gama pe piaţa din România (exceptând Dacia Spring), semn că vânzările nu sunt ceea ce trebuie
Vânzările de maşini noi în România sunt pe un plus de 6.35% la nivelul primelor 8 luni ale anului, însă în ultimele două luni piaţa a tot scăzut: -4.2% YoY în iulie şi -22.64% YoY în august.
Dacia Duster 3 intră în cursa pentru titlul de „Maşina Anului 2025 în Europa”
Adevărul este că din punct de vedere estetic, Dacia a dat lovitura cu Dacia Duster 3. Personal mi se pare cea mai frumoasă maşină Dacia construită vreodată şi una dintre cele mai frumoase lansări din ultima perioadă.
Dacia Duster 3 a obţinut 3 stele la testele EuroNCAP, iar acest punctaj nu este chiar rău
Cu siguranţă ştirea zilei în presa auto este cea legată de rezultatul obţinut de noua Dacia Duster 3 în testele EuroNCAP. Conform condiţiilor impuse de EuroNCAP în 2024, noua generaţie a SUV-ului produs la Piteşti a obţinut 3 stele.
Noul Duster va fi fabricat şi la o uzină din Turcia
Noul Duster se anunţă încă de pe acum un model de succes, primele informaţii detaliate despre cum se comportă noua maşină urmând a fi publicate de către toate site-urile de specialitate pe data de 25 aprilie (până atunci există un embargo impus de producător). Şi noi avem ceva în pregătire, deci rămâneţi alături de noi.
Dacia Duster 2022 TCe 150 EDC – review
Undeva în doua jumătate a anului trecut Dacia afișa Duster facelift, pentru ca producția noului model să debuteze în toamnă. Pentru piața din țara noastră, ca ofertă de lansare, a fost introdusă o ediție limitată, Duster Urban, ce venea la pachet, pentru primele 1.000 de unități, alături de o trotinetă electrică Xiaomi cu motor de…
Dacia Duster Facelift într-un set de imagini neoficiale
Ştim deja că Dacia ne pregăteste un facelift pentru Dacia Duster, unul ce va fi prezentat oficial în toamna acestui an (prezentarea era programată iniţial pentru luna iunie, însă din cauza crizei globale de semiconductori a fost amânată pentru septembrie). Dacia Duster în noua variantă ar urma să fie disponibilă spre comercializare cel mai probabil…
Noul Duster de la Dacia obține 3 stele la testele EuroNCAP
Noua Dacia Duster este una dintre cele mai plăcute surprize auto ale anului. Cu un design exterior revizuit şi cu îmbunătăţiri la interior, noul 4x4 al pare a fi o nouă reţetă a succesului pentru producătorul român.
Dacia a anunţat preţurile din România pentru noul Duster
În luna septembrie a acestui an Dacia prezenta oficial în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt noua generaţie Dacia Duster. Aceasta aduce multiple îmbunătăţiri comparativ cu modelul anterior, iar printre cele mai importante caracteristici ale sale regăsim: