Mai multe bănci şi instituţii publice din România au fost atacate de hackerii ruşi în ultimele 48 de ore
În cadrul unei întâlniri a Parlamentului European ce a avut loc pe 14 martie, eurodeputaţii au solicitat Rusiei să returneze tezaurul furat României. În cadrul aceleiaşi întâlniri a fost luată decizia ca ţara nostră să fie sprijinită necondiţionat în acest demers de către instituţiile europene abilitate.
Ce smartphone-uri şi tablete Samsung vor primi update la One UI 6.1 şi Galaxy AI până la sfârşitul acestei luni ?
Lansarea seriei flagship Samsung Galaxy S24 a fost completată şi de prezentarea oficială a unor noi funcţii susţinute de inteligenţa artificială (Galaxy AI).
Cum arată conceptul viitoarei Skoda Epiq, crossover electric cu preţ de plecare de 25.000 de euro ?
Skoda pregăteşte pentru 2025 un crossover electric ce va avea un preţ de plecare de 25.000 de euro, iar în acest sfârşit de săptămână compania cu sediul în Mlada Boleslav a prezentat conceptul acestuia.
TOP 5: Oferte eMAG din 16.03.24 (laptop ieftin de gaming, Galaxy S23 sub pragul a 3000 lei, iMac cu 512 GB stocare la cel mai bun preț de până acum etc)
Am făcut o listă cu 5 produse din oferta eMAG. Printre ele se află și două produse de sezon.
Xiaomi 14 Lite – câteva informaţii despre un nou smartphone mid-range
În prezent seria de smartphone-uri Xiaomi 14 este formată din trei modele: Xiaomi 14, 14 Pro şi 14 Ultra. S-ar părea că în scurt timp aceasta va primi un al patrulea device, cel mai ieftin dintre toate: Xiaomi 14 Lite.
Producătorul auto Fisker s-ar pregăti să îşi anunţe falimentul
Numele Fisker nu spune prea multe în Europa, însă în Statele Unite ale Americii este destul de cunoscut în lumea deţinătorilor de maşini electrice.
Allview revine cu Allview CityZEN în format cu 4 locuri şi baterie extinsă
În decembrie 2023 Allview a lansat în România prima sa maşină electrică, modelul Allview CityZEN.
După vânzarea operaţiunilor din Ungaria şi Spania, Vodafone vinde acum şi filiala din Italia
Grupul Vodafone trece de câţiva ani printr-un amplu proces de reorganizare, iar acest lucru se observă foarte clar din deciziile strategice luate de către CEO-ul Margherita Della Valle.
Notebook MSI Creator M16 HX C14V – review
De multe ori laptopurile de gaming sunt folosite și de către creatorii de conținut, dar uite că MSI pare că merge cumva și împotriva acestui trend. Prin modelul Creator M16 HX C14V se pare că avem în față un notebook dedicat profesioniștilor din anumite domenii, precum editori foto și video, designeri și alte astfel de…
Cele mai bune modalități de a te bucura de muzică
Ascultarea muzicii este o experiență profund personală care poate fi îmbunătățită de mediul și echipamentul folosit. Indiferent dacă vă bucurați de energia unui festival de muzică live sau savurați calitatea impecabilă a sunetului într-un sistem audio de ultimă generație, fiecare metodă oferă propriile avantaje unice. În acest ghid cuprinzător, vom explora cele mai bune modalități…
Oferta zilei: Oppo A98 5G în varianta cu 8 GB RAM şi 256 GB stocare ajunge la sub 1200 lei
Oppo A98 5G este un smartphone ce a fost adus pe canal oficial în România în luna mai a anului trecut. Preţul de lansare a acestui telefon a fost de 1799 lei şi iată că la 10 luni distanţă putem vorbi de o scădere a preţului cu o treime faţă de cel iniţial.
Devin este primul inginer software AI complet autonom ce poate să programeze şi să creeze site-uri web şi software
Compania americană Cognition a lansat săptămâna aceasta primul inginer software AI complet autonom ce poate să programeze şi să creeze site-uri web şi software. Acesta se numeşte Devin şi este bun la toate.
Parlamentul European a aprobat normele de poluare Euro 7, acestea urmând a se aplica din 2026
Parlamentul European a aprobat normele de poluare Euro 7, acestea urmând a se aplica din 2026 pentru autoturisme, camionete, autobuze și camioane.
Comisia Europeană a deschis o anchetă împotriva AliExpress cu privire la încălcarea DSA (Legea privind serviciile digitale)
Se pare că nimeni nu scapă de ochiul vigilent al Uniunii Europene, iar acum la rând este gigantul chinez AliExpress. Conform celor mai noi informaţii, Comisia Europeană a deschis o anchetă împotriva AliExpress cu privire la încălcarea DSA (Legea privind serviciile digitale).
ASUS Zenfone 11 Ultra – review
Seria de smartphone-uri flagship Zenfone de la ASUS a venit în ultimii ani numai sub formă compactă (Zenfone 8, Zenfone 9 și Zenfone 10), asta după ce câteva ediții au propus module foto rabatabile (Zenfone 6 și Zenfone 7 și 7 Pro). Pentru anul acesta însă, strategia se schimbă și vedem ca prim exponent al…
Poco X6 Neo – detalii oficiale, imagini şi preţ pentru un nou smartphone accesibil
Poco a lansat în urmă cu doar câteva ore un nou smartphone accesibil, unul destul de bine echipat raportat la preţul de comercializare. Acesta se numeşte Poco X6 Neo şi vine cu o estetică foarte plăcută (îmi plac marginile acelea subţiri, cred că Samsung ar putea lua nişte lecţii pentru seria Galaxy A).
Tableta de gaming Lenovo Legion Y700 (2023) ajunge pe canal oficial în Europa
Lenovo Legion Y700 (2023) este o tabletă de gaming lansată oficial în China în vara anului trecut, iar la prima vedere chiar pare un device pregătit pentru cele mai dificile sarcini.
Dacia Spring facelift are primele preţuri dezvăluite în Europa şi estimări pentru România
Luna trecută Dacia a lansat Dacia Spring facelift, un model care are atât de multe modificări încât l-am fi putut numi lejer Dacia Spring 2.
Samsung Galaxy A35 şi Galaxy A55 sunt disponibile la precomandă în România şi vin cu brăţară fitness cadou
În urmă cu doar două zile compania sud-coreeană a lansat oficial în Europa două noi smartphone-uri, Samsung Galaxy A35 şi Galaxy A55. Foarte probabil acestea vor genera volume serioase la nivel global, iar începutul pare promiţător.
Sony Xperia 1 VI, 5 VI şi 10 VI – primele detalii
Ultimul articol scris de noi legat de un smartphone Sony a fost în data de 18 septembrie 2023 şi era legat de faptul că Sony Xperia 1 VI va fi lansat oficial în cadrul MWC Barcelona 2024 (între timp târgul a trecut şi nimic de la Sony).
Început slab de an pentru Samsung pe piaţa pliabilelor, Huawei ajunge pe primul loc conform primelor estimări
Este destul de clar că Samsung trece printr-o criză, iar asta se vede cel mai simplu din rezultate. Pentru prima oară după foarte mulţi ani, compania sud-coreeană a pierdut în 2023 poziţia de lider global al pieţei de telefoane inteligente, Apple reuşind să genereze cele mai multe vânzări într-un an destul de complicat.
Centralele termice pe combustibili fosili ar putea dispărea în Uniunea Europeană până în 2040
Foarte mulţi români se încălzesc astăzi cu centrale termice pe gaz, însă în viitor acestea vor fi interzise la nivelul Uniunii Europene.
TOP 5: Oferte eMAG din 12.03.24 (laptop ASUS cu procesor Intel Core i9-13900H și display de 16 inci, robot de aspirare Rowenta la preț atractiv, televizor TCL cu diagonala de 189 cm la sub 3000 lei etc)
Rowenta și-a actualizat prețurile la gama sa de aspiratoare robot, iar produsul listat în rândurile următoare joacă în liga best-buy ca raport preț / funcții integrate.
Ministerul Energiei a lansat o hartă online cu staţiile de încărcare a maşinilor electrice din România (momentan este incompletă)
În această săptămână Ministerul Energiei a anunţat prin vocea ministrului de resort, Sebastian Burduja, că românii pot accesa online o nouă hartă informativă ce prezintă staţiile de încărcare a maşinilor electrice din România.
Cum fotografiază și filmează Xiaomi 14
După ce în urmă cu mai bine de două săptămâni am publicat un review scurt pentru Xiaomi 14, revin acum cu ceea ce ar fi completat acel articol. Mai pot aduce și alte câteva precizări după ce am folosit acest smartphone în toată această perioadă, așa că haideți să începem direct.