Hardware

Ericsson anunţă semnarea acordului comercial 5G cu numărul 100 la nivel global

/
/
13 aug. 20
/
Ericsson a anunţat atingerea unei borne importante în dezvoltarea reţelelor 5G, compania suedeză anunţând semnarea celui de-al 100-lea acord comercial 5G la nivel global. Acesta a fost semnat cu Telekom Slovenia.

VivoWatch SP și BP sau cum arată „revenirea” ASUS pe segmentul smartwatch-urilor, prețuri de la 899 lei

/
/
12 aug. 20
/
Nu știu dacă vă aduceți aminte, dar ASUS a fost printre companiile ce a mizat pe sistemul de operare dezvoltat de Google pentru ceasuri smart - Android Wear  / Wear OS. Aveau unele dintre cele mai interesante propuneri și aici m-aș referi la ASUS ZenWatch în prima și a doua ediție.

Microsoft Surface Duo, smartphone-ul cu două ecrane anunţat anul trecut, va putea fi achiziţionat din 10 septembrie pentru 1399 dolari*

/
/
12 aug. 20
/
În luna octombrie a anului trecut Microsoft anunţa oficial smartphone-ul cu două ecrane Microsoft Surface Duo. Teoretic l-am putea numi şi telefon pliabil, însă sistemul de pliere este diferit de ce propun Samsung, Huawei sau Motorola, în cazul de faţă avem două display-uri diferite (sistemul este similar cu cel propus de ZTE pe ZTE Axon…

Procesorul Apple A14 Bionic ar fi cu 40% mai puternic față de Apple A13 Bionic

/
/
12 aug. 20
/
Ne apropiem de lansarea seriei de smartphone-uri iPhone 12, una despre care ştim în acest moment că va fi formată din 4 modele: iPhone 12 cu display de 5.4 inci, iPhone 12 Max cu display de 6.1 inci, iPhone 12 Pro cu display de 6.1 inci şi iPhone 12 Pro Max cu display de 6.7…

Ce părere aveți de proiectul publicat de MTIC privind implementarea 5G?

/
/
12 aug. 20
/
În primul rând, îl puteți consulta în varianta integrală pe aici.  Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor a prezentat un proiect de lege privind adoptarea de măsuri referitoare la infrastructura de telecomunicații și condițiile implementării 5G. Proiectul este în dezbatere publică până pe 17 august. 

Xiaomi Mi TV LUX OLED Transparent Edition – primul televizor transparent disponibil publicului larg

/
/
11 aug. 20
/
Xiaomi şi-a sărbătorit cu mare stil aniversarea de 10 ani şi dacă smartphone-urile Xiaomi Redmi K30 Ultra (best-buy) şi Xiaomi Mi 10 Ultra (flagship) nu v-au convins, cu siguranţă Xiaomi Mi TV LUX OLED Transparent Edition vă va da pe spate.

Huawei Watch Fit – primele specificaţii, imagini şi preţ

/
/
11 aug. 20
/
Huawei va lansa luna viitoare un nou smartwatch, unul cu display dreptunghiular alungit ce se va numi Huawei Watch Fit.

Oppo anunţă lansarea în România a smartphone-urilor Oppo A72, A31 şi A12

/
/
10 aug. 20
/
Oppo, unul dintre cele mai noi branduri de smartphone-uri din România, a anunţat lansarea în ţara noastră a trei noi device-uri: Oppo A72, A31 şi A12. Noile modele sunt disponibile de ceva timp în magazinele fizice şi online ale principalilor retaileri locali de electronice, precum şi în ofertele operatorilor de telefonie mobilă.

ASUS ZenBook 13 și ZenBook 14 sau ce specificații oferă cele mai subțiri laptopuri de 13.3 și 14 inch din lume

/
/
10 aug. 20
/
Pe sfârșit de iulie au fost aduse în România și cele mai subțiri laptopuri de 13.3 și 14 inch din lume - ZenBook 13 și ZenBook 14 în ediția 2020.

ASUS ROG Phone 3 Strix a ajuns în România, prețul de la PC Garage

/
/
10 aug. 20
/
ASUS ROG Phone 3 Strix a ajuns în România și îl găsiți în oferta celui mai mare magazin online axat pe produse de gaming din țara noastră.

Samsung GALAXY Note20 Ultra 5G sau cât costă cel mai scump smartphone cu stylus

/
/
10 aug. 20
/
Samsung GALAXY Note20 Ultra 5G a ajuns în oferta operatorilor de telefonie mobilă, la magazinele online etc.

Motorola Edge și Motorola G 5G Plus în oferta Digi Mobil cu plata în rate

/
/
10 aug. 20
/
Sunt două noi smartphone-uri Motorola în oferta Digi Mobil: Motorola Edge și Motorola G 5G Plus. Ambele au fost aduse și la portare de abonament cu plata în rate prin sistemul propriu al RCS-RDS.

Logitech G923 sau cum arată cel mai bun volan de sim racing cu preț de sub 2000 lei

/
/
10 aug. 20
/
Logitech G29 și G920 sunt considerate cele mai bune volan cu preț de sub 1700 - 1800 lei. Mai toate recenziile îl scot în fața concurenței și îl consideră best-buy. Așa că atunci când Logitech anunță o ediție revizuită, atenția celor pasionați de sim racing pe PC, Xbox sau PlayStation vine de la sine.

Suplimentar celor 250.000 de tablete pentru elevi, Guvernul României intenţionează să cumpere şi 74.000 de laptopuri pentru licee

/
/
9 aug. 20
/
Guvernul României va cumpăra 250.000 de tablete pentru elevi, acestea urmând a fi livrate conform caietului de sarcini până pe 10 septembrie. Procesul de achiziţie este în derulare şi foarte probabil în zilele următoare vom afla mai multe detalii despre cine va furniza aceste tablete (ţinând cont de numărul de unităţi foarte ridicat, foarte probabil…

AnTuTu a publicat lista celor mai puternice smartphone-uri high-end şi mid-range din iulie 2020*

/
/
9 aug. 20
/
AnTuTu a publicat lista celor mai puternice 10 smartphone-uri ale momentului. Topul este realizat în funcţie de punctajul mediu obţinut de fiecare device în urma analizelor a peste 1000 de unităţi / model.

Peste 26% dintre utilizatorii de smartphone-uri folosesc coduri PIN de deblocare uşor de spart

/
/
9 aug. 20
/
Chiar dacă peste tot în lume suntem avertizaţi să folosim coduri, parole din ce în ce mai complexe, se pare că nu ne stă în fire să ne complicăm viaţa dacă nu vedem un pericol real.

Toshiba iese complet de pe piaţa laptopurilor

/
/
9 aug. 20
/
Toshiba este un nume în piaţa laptopurilor de prin 1985, an în care compania lansa primul laptop din lume fabricat în masă – Toshiba T1100. Acesta nu avea hard disk, ci doar unitate de dischetă de 3.5 inci. Sistemul de operare DOS rula de pe această unitate de stocare, fiind încărcat direct în memoria RAM. Procesorul era…

Huawei va renunţa o perioadă de timp la mare parte din procesoarele Kirin

/
/
9 aug. 20
/
În luna mai a acestui an Statele Unite ale Americii a anunţat că interzice tuturor producătorilor străini să vândă către Huawei atât timp cât aceştia folosesc tehnologie americană. Cei mai vizaţi au fost producătorii de cipuri, în special TSMC, companie care produce pentru Huawei procesoarele Kirin.

Samsung GALAXY Note20 – primul telefon din „glasstic” / plastic de peste 1000 euro – PRO sau CONTRA?

/
/
8 aug. 20
/
Samsung GALAXY Note20 a strâns o sumă de comentarii în social media și pe bună dreptate. Nu neapărat pentru specificațiile sale ci pentru faptul că spatele său a fost fabricat din plastic, mă scuzați - glasstic, așa cum îi spune compania sud-coreeană.

Samsung GALAXY Watch3 – mai subțire, mai ușor și cu mai multe funcții: SpO2, ECG + varianta cu carcasă din titanium

/
/
7 aug. 20
/
Alături de GALAXY Fold2, GALAXY Note20 și Note20 Ultra a fost prezentat și GALAXY Watch3, cel mai nou și cel mai performant ceas inteligent pe care compania sud-coreeană l-a adus în piață.

Cum 5G-ul ajută într-o strategie actualizată privind infrastructura de rețea

/
/
7 aug. 20
/
Pandemia generată de covid-19 a dus la utilizarea intensivă a datelor, de la infrastructura pentru internetul fix și până la cea pentru comunicațiile mobile. Asta pentru că începem să ținem legătura cu cei apropiați prin apelurile video, companiile își țin sedințele în acest mod, componenta offline trece cumva în plan secund, pentru moment. 

GALAXY Note 20 și Note 20 5G – reîntoarcerea ecranului plat pe smartphone-urile premium de la Samsung

/
/
5 aug. 20
/
În 2020, Samsung mizează pe GALAXY Note 20 (în edițiile cu 4G și 5G) și GALAXY Note20 Ultra (vârful adevărat de gamă). A dispărut ediția cu Plus în denumire, asta și pentru că Note 20 are un ecran destul de mare - 6.7 inch vs 6.9 inch la Note20 Ultra.

Samsung GALAXY Z Fold2 5G sau cum trebuia să fie prima generație a pliabilului sud-coreean

/
/
5 aug. 20
/
Samsung a prezentat în cadrul Unpacked 2020 și pe GALAXY Z Fold2 5G, pe lângă alte noutăți (tabletele S7 și S7 Edge, Note 20 și Note 20 Ultra etc).

Jimmy JV85 Pro – detalii complete şi preţ pentru unul dintre cele mai puternice aspiratoare portabile

/
/
5 aug. 20
/
Jimmy JV85 Pro este cel mai nou şi cel mai puternic aspirator portabil din portofoliul companiei chineze. Vorbim de un device foarte util în casă ce este silenţios, uşor de utilizat, cu o autonomie pe măsură (până la 70 de minute).

Samsung ar fi interesat să achiziționeze între 3 – 5% din ARM

/
/
4 aug. 20
/
Softbank a scos ARM la vânzare, iar printre companiile interesate și-a făcut loc și Samsung. Bineînțeles, suntem la secțiunea bursa zvonurilor și trebuie tratat ca atare. Mă rog, informația a circulat pe mai toate site-urile de specialitate internaționale și merită a fi disecată.