Unele comenzi de pe AliExpress ar putea fi livrate mai greu în perioada următoare

/
/
26 ian. 24
/
Mă uitam zilele acestea pe AliExpress şi am observat o creştere a timpului estimat de aşteptare în cazul produselor aflate pe lista mea de interes (nu pot spune cu siguranţă că toate sunt la fel de afectate).

Pentru prima oară în istorie, cea mai bine vândută maşină într-un an (2023) a fost un model electric

/
/
26 ian. 24
/
În general statisticile ne arată cum evoluează lucrurile într-o piaţă, iar 2023 a fost anul în care nişa maşinilor electrice a crescut într-un ritm foarte rapid. Acest ritm se va păstra mulţi ani de acum înainte, iar într-un timp nu foarte îndelungat actuala nişă se va transforma în întreaga piaţă.

Microsoft concediază 1.900 de angajaţi, majoritatea din cadrul Activision Blizzard

/
/
26 ian. 24
/
În toamna anului trecut aflam că după lupte seculare, Microsoft a primit undă verde din partea autorităţilor de reglementare din Marea Britanie pentru a finaliza achiziţia Activision Blizzard pentru fabuloasa sumă de 68.7 miliarde de dolari.

Am văzut noua gamă de televizoare Philips 2024

/
/
26 ian. 24
/
TP Vision, compania ce se ocupă cu dezvoltarea, fabricarea și comercializarea televizoarelor marca Philips în Europa și alte zone la nivel global, a organizat un eveniment de prezentare a tuturor produselor pe care le are pregătite la acest moment pentru 2024. Vorbim în primul rând despre noua gamă de televizoare Philips 2024, deși erau expuse…

Samsung Galaxy S24, S24 Plus şi S24 Ultra sunt disponibile în oferta Digi Mobil cu plata în rate

/
/
26 ian. 24
/
Cu siguranţă smartphone-urile vedetă ale începutului de an sunt Samsung Galaxy S24, S24 Plus şi S24 Ultra. Samsung îşi doreşte foarte mult să recâştige prima poziţie la nivel global în materie de volume, poziţie pe care a pierdut-o în 2023 în dauna celor de la Apple, tocmai de aceea a grăbit lansarea seriei flagship Galaxy…

NAS-to-go BeeDrive BDS70-2T – review

/
/
25 ian. 24
/
Synology este o companie cunoscută pentru produsele sale din categoria NAS - Network Attached Storage, iar BeeDrive este o extensie a ceea ce au dezvoltat până acum. Este un produs pe care-l poți folosi atât cu un notebook sau PC, dar și cu smartphone-urile ce rulează Android sau iOS. 

realme Note 50 sau cum arată un smartphone de aproximativ 65 de dolari

/
/
25 ian. 24
/
Dacă pe vremuri smartphone-urile ultra low-cost erau aproape funcţionale, în prezent device-urile din această categorie sunt chiar surprinzător de decente.

Oppo şi Nokia au căzut la pace, astfel că producătorul chinez poate vinde fără probleme produse cu tehnologie 5G oriunde în Europa

/
/
25 ian. 24
/
2023 a fost unul al disputei între Oppo şi Nokia, însă aproape de fiecare dată şifonată a ieşit Oppo şi celelalte nume din grup.

Google Pixel 9 apare în primele randări detaliate

/
/
25 ian. 24
/
Mai sunt luni bune până când seria de smartphone-uri Google Pixel 9 va fi lansată oficial, însă chiar şi aşa cunoscutul zvonac @OnLeaks a intrat în posesia unor schiţe CAD cu ceea ce se vrea a fi viitorul Google Pixel 9.

Samsung lansează noul SSD 990 EVO, cu performanțe îmbunătățite cu până la 43% față de 970 EVO

/
/
25 ian. 24
/
Samsung introduce un nou SSD de mare performanță, unul pe care compania sud-coreeană îl caracterizează ca fiind o soluție ideală pentru o gamă diversă de utilizatori. Se pare că a fost conceput pentru a îmbunătăți experiențele zilnice de utilizare a computerului, cum ar fi jocurile, munca și editarea foto/video.

TOP 5: Oferte eMAG din 24.01.24 (HP Victus 16 cu NVIDIA RTX 3060 și reducere de 10%, smartwatch ieftin, cel mai bun microfon wireless la început de 2024 etc)

/
/
24 ian. 24
/
Prin cele 5 oferte eMAG de astăzi se află și un produs la precomandă pe care văd că majoritatea celor ce au reușit să-i facă review spun că ar fi cel mai bun din nișa sa. Mă refer la DJI Mic 2 ce a ajuns la precomandă prin eMAG.

Gama de monitoare Philips se extinde cu patru noi modele în România: 24E1N1300A, 24E1N1300AE, 27E1N1300A și 27E1N1300AE

/
/
24 ian. 24
/
Dacă sunteţi în căutarea unui monitor, aflaţi că de săptămâna aceasta aveţi ca alternativă patru noi modele Philips. Acestea sunt 24E1N1300A, 24E1N1300AE, 27E1N1300A și 27E1N1300AE şi vin în dimensiuni de 23.8 inci (primele două) şi 27 inci (ultimele două).

Compania americană Genesis Systems a lansat primul dispozitiv casnic ce extrage din aer sute de litri de apă în fiecare zi

/
/
24 ian. 24
/
Compania americană Genesis Systems, cunoscută pentru strategia sa de a dezvolta produse gândite să combată deficitul de apă la nivel global, a lansat primul dispozitiv casnic ce extrage din aer sute de litri de apă în fiecare zi.

Motorola a publicat lista cu smartphone-urile care vor primi update la Android 14 cândva pe parcursul acestui an

/
/
24 ian. 24
/
Motorola nu este tocmai unul dintre producătorii de top când vine vorba de update-uri, aceasta fiind printre puţinele fără o strategie clară la nivel de actualizări.

OnePlus 12R – detalii oficiale pentru un OnePlus 12 mai ieftin

/
/
24 ian. 24
/
Dacă îţi place foarte mult OnePlus 12, însă nu vrei să dai aproape 1000 de euro pe un smartphone, producătorul chinez îţi oferă o alternativă, una care îţi va oferi cu siguranţă mare parte din experienţa regăsită pe „nava amiral”. Aceasta se numeşte OnePlus 12R şi este primul model din seria OnePlus R care ajunge…

OnePlus 12 a fost lansat oficial în Europa şi poate fi deja precomandat în România

/
/
24 ian. 24
/
OnePlus 12 a fost lansat oficial la începutul lunii decembrie, însă până de curând acest smartphone a fost disponibil doar în China. În cursul zilei de ieri a avut loc prezentarea oficială la nivel global, inclusiv în Europa.

Samsung Galaxy S24, S24 Plus și Galaxy S24 Ultra la precomandă prin eMAG

/
/
24 ian. 24
/
Samsung Galaxy S24, S24 Plus și S24 Ultra au debutat la precomandă prin cel mai mare magazin online românesc.

Retrospectiva Orange în 2023: 5G+ cu viteze de până la 1.5 Gbps și extindere continuă în orașe noi, investiții în sustenabilitate și startup-uri

/
/
24 ian. 24
/
Sunt client al Orange de o bună perioadă de timp și am făcut pasul spre serviciile lor pentru că am fost convins de calitatea rețelei. Testam smartphone-uri și veneau cu un SIM dedicat de la operator și mi-am dat seama că erau peste serviciile pe care le aveam contractate la momentul respectiv. 

În curând vom putea dicta textul unui mail în aplicaţia Gmail pentru Android

/
/
23 ian. 24
/
Google vrea să ne facă viaţa din ce în ce mai uşoară, iar acum cu ajutorul inteligenţei artificiale acest lucru este posibil.

2023 a fost anul cu cele mai multe portări din istoria serviciului, peste 1.5 milioane de numere de telefon fiind mutate dintr-o reţea în alta (un operator telecom a fost lider detaşat)

/
/
23 ian. 24
/
ANCOM a publicat statisticile anului 2023 la nivel de portare, iar anul ce tocmai s-a încheiat a fost unul al recordurilor - 1.541.269 de numere de telefon și-au schimbat operatorul, dar nu și utilizatorul. Din totalul numerelor portate, 96%, adică 1.472.946, sunt numere de telefonie mobilă. Recorduri au fost înregistrate și în ceea ce privește…

Motorola Moto G04 şi Moto G24 – detalii oficiale pentru două noi smartphone-uri lansate în Europa

/
/
23 ian. 24
/
Motorola a lansat în urmă cu doar câteva ore două noi smartphone-uri de buget, unele pe care le vom vedea în curând şi în ofertele retailerilor locali. Cele două telefoane sunt destinate Europei şi se numesc Motorola Moto G04 şi Moto G24.

Orange România renunţă la tehnologia 3G, iar procesul se va desfășura gradual începând cu iunie 2024

/
/
23 ian. 24
/
Iată că a venit şi timpul celor de la Orange să anunţe începutul sfârşitului pentru tehnologia 3G.

TOP 5: Oferte eMAG din 22.01.24 (cel mai ieftin televizor OLED de la LG cu 10% reducere, ASUS ROG Strix G16 cu RTX 4060, cel mai bun smartphone Motorola ca raport preț / specificații etc)

/
/
22 ian. 24
/
Am făcut o listă cu 5 produse din oferta eMAG. Printre ele se află și un espressor automat cu aplicație și Wi-Fi, dar și cu reducere de 15%.

5 gadgets de la LIDL (22.01 – 28.01.24)

/
/
22 ian. 24
/
Nu sunt cine știe ce gadgets în catalogul LIDL ce a intrat în vigoare de astăzi. Am forțat puțin termenul și am ales câteva produse, mai mult sau mai puțin interesante.

Honor Magic 6 Lite – review

/
/
22 ian. 24
/
Primul smartphone Honor din noua serie Magic6 care ajunge în țara noastră este modelul Lite, pentru care am adus deja câteva prime impresii. A venit acum momentul pentru o analiză mai detaliată a acestui smartphone mid-range ce pot spune din start că are un ceva anume care m-a atras încă de la primul contact. De…