gAuto

Piaţa asigurărilor RCA trece în această perioadă prin încercări serioase, insolvenţa Euroins fiind doar vârful aisbergului. Valurile sunt în continuare foarte agitate, mai ales că Guvernul se gândeşte serios să implementeze o plafonare a preţurilor (momentan sunt încă discuţii, în cursul zilei de astăzi şi a doua propunere a fost amânată pentru o nouă analiză).

Chiar dacă în 18 luni au dispărut din piaţă primele două companii după numărul de poliţe, City Insurance şi Euroins, salvarea ar putea veni de la statul român. În foarte scurt timp (zile, poate câteva săptămâni) va fi lansată compania de asigurări a băncii de stat CEC Bank, iar mai nou aflăm că şi Poşta Română este interesată să intre pe această nişă.

Informaţi a fost confirmată chiar de Valentin Ştefan, CEO-ul companiei, cel care a declarat că: “Avem această problemă a RCA-urilor, ni s-a spus şi, evident, suntem interesaţi, că este totuşi un business, dar trebuie acum să ne gândim cum facem să intrăm în această direcţie. Başca, mai avem şi o nevoie de modernizare a infrastructurii companiei. Deci, miza Poştei nu este neapărat profitabilitatea companiei în acest moment, deşi evident trebuie să facem bani, să ne plătim salariile şi să mergem mai departe, ci este mai degrabă de a rezolva aceste probleme fundamentale ale României pe de o parte şi, pe de altă parte, modernizarea companiei. Rolul social al Poştei este evident pentru toată lumea.”

Sper doar ca până intră Poşta Română pe piaţa asigurărilor RCA să se mai digitalizeze puţin, asta şi pentru că nu mi-aş dori să primesc poliţa după 3 luni de la emitere (eu o aştept cuminte pe mail).

Sursa: hotnews.ro