filme
Am văzut Killers of the Flower Moon (2023) şi The Marvels (2023), un film nominalizat la Oscar şi un altul la care trebuie să ai puteri de supererou pentru a rezista până la final
Încep acest articol prin a vă mulţumi (din nou) pentru succesul pe care îl au materialele din categoria „am văzut”, ultimul scris pe 5 februarie având deja peste 25.000 de vizualizări. Mă bucur nespus că vă plac.
Am văzut Society of the Snow (2024), Lift (2024) şi The Beekeeper (2024) şi pot spune că din trei, doar unul este ce trebuie
A trecut ceva timp de la ultimul articol „am văzut” şi nu pentru că nu m-am mai uitat la filme, ci pentru că a fost o perioadă extrem de ciudată pentru mine, una în care am trecut de la extaz la agonie în ore. În fine, important este că am trecut peste, iar în cele…
Ce noutăţi veţi găsi pe Disney+ în luna ianuarie ?
Cei de la Disney+ ne-au trimis un comunicat de presă prin intermediul căruia ne informează care vor fi cele mai importante noutăţi din luna ianuarie.
După mulţi ani, Universal Pictures detronează Disney şi devine studioul cu cele mai mari încasări la box office din 2023
De mai bine de 8 ani Disney a fost an de an studioul cu cele mai mari încasări la box office, însă în 2023 a fost detronat de către Universal Pictures1️⃣.
TOP 5: Filme mai puţin cunoscute la care vă recomand să vă uitaţi în acest sfârşit de an
Ştiu că în această perioadă a anului avem mai mult timp liber, unii angajatori chiar le păstrează zile din concediu salariaţilor pentru a le face punte între Crăciun şi Revelion. Eu m-am păstrat pentru ianuarie, atunci când voi lipsi din peisaj câteva zile, însă până atunci rămân activ.
TOP 10: Filme lansate în 2023 cu cele mai mari încasări
Mai sunt câteva zile din acest an, un an modest la nivel cinematografic şi spun acest lucru deoarece personal consider că nu au fost lansate prea multe filme de calitate, ci multe de umplutură, făcute pe repede înainte.
Am văzut The Creator (2023) şi The Shepherd (2023), un film bun şi un aproape film
În acest sfârşit de săptămână am văzut două filme, defapt un film destul de bun şi un aproape film (vă explic eu de ce imediat).
TOP 10: Cele mai vizionate filme şi seriale în 2023 în România pe platformele de streaming video*
O nouă zi, un nou top aferent anului 2023. De data aceasta vorbim de două clasamente care ne interesează pe toţi pentru că toţi ne uităm la filme şi / sau seriale.
Am văzut Oppenheimer (2023), Sound of Freedom (2023) şi The Killer (2023) şi toate au fost aproape excelente, printre cele mai bune filme lansate anul acesta (cu o mică paranteză)
În ultimele zile am reuşit să văd alte trei filme şi vă pot spune cu siguranţă că au fost printre cele mai bune filme văzute anul acesta, cu o mică menţiune, paranteză la cel din urmă, The Killer.
Am văzut Expend4bles şi Fractured şi am trecut de la decepţie la admiraţie în doar câteva ore
Cum vine weekendul, cum mai prind şi eu timp pentru ceva filme. De data aceasta am mers pe o inspiraţie şi pe o recomandare. Dacă recomandarea a fost excelentă, inspiraţia a lăsat mult de dorit.
Am văzut Mission: Impossible – Dead Reckoning Part One, Fair Play şi The Wonderful Story of Henry Sugar, iar la ultimul a fost chin total
Ţin să vă mulţumesc încă o dată pentru interesul acordat articolelor tip opinie despre filme, ultimul pe subiect, „Am văzut The Equalizer 3 şi Retribution, decente, dar sunt momente în viaţă când trebuie să spui – Vreau să fac şi altceva !”, depăşind 30.000 de vizualizări.
Ştiaţi că Netflix ştie să facă şi filme bune ? Am văzut Nowhere şi Reptile şi am prins curaj
După o perioadă în care Netflix a lansat doar filme de duzină, slabe şi cu mult substrat „rogvaiv” (iar aici le includ pe toate), am aflat că există speranţă. Se pare că Netflix ştie să finanţeze şi producţii bune, unele cu introducere, cuprins şi încheiere (ca la şcoală).
În curând am putea viziona producţii originale HBO pe Netflix
Mi se pare că lumea asta a platformelor de streaming video se află într-o perioadă în care nimeni nu prea îşi cunoaşte direcţia, pare a fi un haos generalizat în disperarea de a genera mai multe şi mai multe venituri.
TOP 10: Cele mai apreciate filme şi seriale de români pe platforma de streaming video Disney+
Platformele de streaming video s-au dezvoltat extraordinar în ultimii ani, acestea oferind în general conţinut de calitate în casele oricărui cetăţean.
La ce filme / seriale vă uitaţi ? 01.23
Dacă îmi place să fac ceva cu timpul meu liber, acela care este doar al meu, îmi place cu siguranţă să mă uit la filme şi seriale.
Ce filme originale va lansa Netflix în 2023 ?
Dacă sunteţi în aşteptarea unui film bun pe Netflix, aflaţi că serviciul de streaming video a publicat lista celor mai importante filme originale pe care le va lansa anul acesta.
TOP 10: Filme lansate în 2022 cu cele mai mari încasări
După doi ani grei de încercări pentru cinematografia mondială, perioadă în care veniturile au fost minime, 2022 a dat semne de revenire, chiar dacă pentru unii a fost deja prea târziu (vezi cazul Cineworld Group).
Serviciul de streaming video SkyShowtime se va lansa oficial în România în februarie 2023
Cel mai nou serviciu de streaming video din Europa este SkyShowtime. Acesta este disponibil în prezent în ţări precum Danemarca, Finlanda, Norvegia, Suedia, Țările de Jos și Portugalia, iar în perioada imediat următoare îşi va extinde activitatea în mai multe ţări astfel:
Cineworld Group, proprietarul Cinema City în România, se pregăteşte de faliment
Pandemia COVID-19 a afectat puternic industria cinematografică, luni bune sălile de cinema fiind parţial sau total închise. Chiar şi după ridicarea restricţiilor interesul pentru vizionarea unui film la cinema nu a revenit, astfel că majoritatea proprietarilor de cinematografe se zbat între a rezista şi a închide afacerea.
Cinematografele din Rusia au ajuns să proiecteze filme noi descărcate ilegal de pe internet (torrente)
Au trecut deja două luni de când Rusia a atacat Ucraina, eveniment în urma căruia ţara a primit numeroase sancţiuni economice. Foarte multe companii occidentale s-au retras sau şi-au suspendat activitatea din Rusia, lumea cinematografiei nefiind o excepţie.
Dragă MediaPro, dragă CNA: vrem soluţii nu bastoane! [opinie]
Acum doi ani Emil se întreba cât timp va rezista SerialePeNet. Se pare că vom primi răspunsul mai repede decât ne-am fi aşteptat. Vă amintiţi de "scandalul" dintre MediaPro şi SerialePeNet? Dar despre "scandalul" dintre RDS şi vPlay? Se pare că astăzi, conform Mediafax, "luptatorii împotriva pirateriei" mai au încă un aliat: Consiliul Naţional al Audiovizualului…
Vom putea cumpăra filme de pe Google Play
Google a anunţat că în curând toţi utilizatorii ce deţin gadget-uri cu Android vor avea posibilitatea să cumpere filme prin intermediul Google Play.
Cinema+
Cinema+ ofera gratuit utilizatorilor de iPhone printr-o aplicatie intuitiva si usor de folosit programul la zi al cinematografelor din marile orase ale tarii (Alba Iulia, Arad, Bacau, Baia Mare, Bistrita, Botosani, Braila, Brasov, Bucuresti, Buzau, Calarasi, Cluj Napoca, Constanta, Craiova, Deva, Dragasani, Iasi, Oradea, Piatra Neamt, Pitesti, Ploiesti, Ramnicu Valcea, Sibiu, Targu Jiu, Targu Mures,…