Plafonarea tarifelor la poliţele RCA se va prelungi cu încă 3 luni (a şasea oară), dar surse guvernamentale „se jură pe roşu” că aceasta va fi şi ultima

gAuto
/
/
19 mart. 25
/

Aventura noastră a pornit în urmă cu doi atunci, atunci când tarifele la poliţele RCA au fost pentru prima data plafonate. Necesitatea plafonării a apărut în contextul în care autorităţile au dorit să ofere o oarecare stabilitate a preţurilor după proaspătul scandal cu falimentul Euroins.

Doar că, deşi plafonarea a fost gândită iniţial doar pentru 6 luni, aceasta a tot şi a tot fost prelungită. Prima dată până la finalul anului 2023, apoi cu încă 6 luni în 2024, urmată cu alte 3 luni tot în 2024, continuată cu ultimele 3 luni din 2024, iar ultima (dar cu siguranţă nu şi cea din urmă) cu primele 3 luni din 2025.

Dar povestea nu se termină aici. Surse guvernamentale au declarat pentru HotNews că plafonarea va merge înainte cu încă 3 luni, până la 30 iunie 2025. Aceleaşi surse “se jură pe roşu” că aceasta va fi şi ultima prelungire, dar cine îi mai crede?

„Rămâne problema unui dezechilibru în piață pe câteva segmente. Se vede în numărul de clienți cu risc ridicat. În plus, mai sunt comportamente în piață care necesită ajustări normale ce pot fi realizate și prin noi reglementari (ajustarea legii, ghidul de bune practici, etc.)”, au transmis acestea.

Conform Hotărârii de Guvern iniţiale, preţul poliţelor RCA au fost plafonate la valoarea practicată la 28 februarie 2023. Acestea au putut fi totuşi crescute în 2024 şi 2025 cu un procent echivalentul a ratei de ajustare a inflaţiei, de aici şi diferenţele an pe an.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

CEO-ul Fiat critică testele Euro NCAP (au devenit de neînţeles pentru cumpărători)

Testele de siguranță Euro NCAP reprezintă din 1997 un reper fundamental pentru industria auto europeană. Un scor maxim de 5 stele a funcționat ani la rând ca o garanție de marketing indispensabilă pentru vânzările de mașini noi. În ultimii ani însă, schimbările frecvente de metodologie au transformat grila de evaluare într-o ecuație tot mai greu…

O parte din maşinile Chery fabricate în Europa vor avea componente produse în România la Timişoara

Expansiunea constructorilor chinezi de vehicule pe piața din Europa trece printr-o etapă decisivă şi anume trecerea de la statutul de simplu importator, la cel de producător local, integrat în lanțul de furnizori de pe continent.

Grupul Stellantis susţine că va umple fabricile europene cu maşini chinezeşti pentru a le salva de la închidere

Industria auto europeană trece prin cele mai grele încercări din ultimele decenii. Cu vânzări în scădere pe piața din China și cu o tranziție spre vehicule electrice care nu înaintează în ritmul estimat de legislatori, liniile de asamblare din Europa au ajuns să funcționeze la o capacitate mult redusă.