Gadget News 📰 – 12.10.23 (Google vrea să renunțăm la parolele clasice, Sony lansează PS5 Slim, Tesla s-a apucat de colantat automobile etc)
Am făcut o selecție de știri tech. Veți găsi informații legate de Apple, Google, Microsoft, Tesla, Samsung și altele.
OnePlus, după ultimul update software, mi-ai distrus autonomia telefonului!
Folosesc smartphone-uri OnePlus de foarte mulţi ani, am plecat de la un OnePlus 3T, am trecut pe la un OnePlus 7 Pro, iar în prezent utilizez un OnePlus 9 Pro.
Un satelit construit de cinci elevi de la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti va fi trimis pe orbită cu racheta Falcon 9 a celor de la SpaceX
În România există foarte mulţi copii inteligenţi, iar acest articol ne dovedeşte cât de mult potenţial avem, unul pe care de cele mai multe ori îl irosim.
Motorola Edge (2023) – display curbat cu rată de refresh la 144Hz, procesor MediaTek Dimensity 7030 şi încărcare rapidă a bateriei la 68W
Motorola a lansat un nou smartphone, un model mid-range cu display curbat denumit comercial Motorola Edge (2023).
Samsung nu poate sta nepăsător şi se gândeşte să ofere suport pentru update-uri de securitate pentru o perioadă de peste 5 ani
Se pare că Google a creat un precedent cu suportul software pe 7 ani, iar prima companie care intenţionează să aducă îmbunătăţiri la acest capitol pare a fi Samsung.
Şi uite aşa începe totul: Stockholm (capitala Suediei) interzice maşinile pe benzină şi motorină în centrul oraşului din 2025
Autorităţile din Stockholm, capitala Suediei, sunt cele care sparg gheaţa şi anunţă ceea ce pare a fi începutul sfârşitului pentru prezenţa maşinilor cu motoare termice în marile oraşe europene.
Logitech Wave Keys – tastatură ergonomică wireless cu design curbat
Folosesc o tastatură Logitech MX Keys Mini de mai bine un an și recunosc că este cea mai bună dintre toate câte am avut până acum. Și am schimbat multe de-a lungul anilor, tocmai pentru că nu o găseam pe cea potrivită pentru nevoile, dar mai ales pentru stilul meu de redactare, de folosire mai…
iPhone: Calitate și valoare sau doar trend?
Apple este una dintre cele mai populare mărci de dispozitive inteligente de pe piață. Aceștia sunt originali nu doar prin propriul software, dar și printr-un design inedit care setează standarde. Precum în fiecare toamnă, și anul acesta cei de la Apple lansează noul model de iPhone. Totuși, în ciuda avantajelor pe care le oferă, o…
TOP 5: Oferte eMAG din 11.10.23 (adaptor Wi-Fi 6, Galaxy Z Flip5 sub 4000 lei, monitor Dell pentru apeluri video etc)
Samsung Galaxy Z Flip5 este cel mai vândut smartphone pliabil din această nișă de produse și acum a ajuns în generația 2023 să fie cu puțin sub pragul a 4000 lei.
Notebook gaming Acer Predator Helios 18 PH18-71 – review
Cele mai performante laptopuri de gaming de la Acer sunt cele din seria Predator, iar când aceasta primește și particula Helios, înțelegi că ai în față cam tot ceea ce se poate mai bun de la producătorul taiwanez. Mai mult, aici vom analiza un laptop cu ecran uriaș, mai exact de 18 inch, așa că…
Ecran LED pliabil de 135 inch – unde și pentru ce este recomandat unul
Abia ce am publicat zilele trecute review-ul pentru un monitor cu o soluție completă integrată pentru videoconferințe și apeluri online, că ViewSonic revine în atenția noastră cu o știre interesantă. Compania ce are în portofoliu o gamă extinsă de produse de imagistică ne prezintă azi un ecran LED pliabil cu o diagonală extrem de mare,…
Se pare că Xiaomi va schimba puţin strategia la nivel software, astfel că MIUI 15 nu va mai fi lansat, acesta urmând a fi înlocuit de MiOS
Nu este prima oară când auzim de MiOS, însă în ultimele zile s-au înmulţit informaţiile pe surse despre această nouă interfaţă la care Xiaomi lucrează de ceva timp.
Spotify se pregăteşte de lansarea abonamentului premium Spotify Supremium
Acest sfârşit de an vine cu noutăţi din tabăra suedezilor de la Spotify. Compania pregăteşte lansarea unui abonament premium despre care aflăm că se va numi Spotify Supremium.
Volkswagen Up!, cel mai mic model al mărcii, a fost scos din producţie
Producătorul german a anunţat oficial că Volkswagen Up!, cel mai mici model al mărcii, a fost scos din producţie. Ultimele unităţi au fost produse la uzina din Bratislava la începutul acestei luni.
Televizor Samsung The Frame QLED 55LS03B – review
Samsung este lider al pieței mondiale de televizoare din 2006 și până astăzi, an de an de atunci și până acum reușind să atragă cele mai multe vânzări. În 2022 a reușit o cotă de piață de aproape 20%, ceea ce înseamnă că 1 din 5 televizoare cumpărate la nivel global este un Samsung. Cum…
Digi Days, campanie promoţională dedicată clienţilor existenţi, revine în perioada 9 – 15 octombrie
Săptămâna aceasta este mare sărbătoare la RCS & RDS, operatorul telecom readucând în prim plan cunoscuta campanie Digi Days. Aceasta este dedicată exclusiv clienţilor existenţi.
Orange și Vodafone au realizat în România primele apeluri 4G peste o rețea pilot partajată, bazată pe Open RAN
Orange și Vodafone anunță că au derulat cu succes un proiect pilot ce implică prima experiență reală de apeluri 4G, pe un grup de site-uri partajate, bazate pe tehnologia Open RAN, integrate în rețeaua comercială, într-o zonă rurală din apropierea Bucureștiului.
Oferta zilei: Unealtă multifuncțională cu laser pentru poziționare
Aici cred că Darius era mai în măsură să redacteze un articol. El folosește o unealtă similară și este omul priceput la ridicat construcții din lemn & multe altele.
TOP 5: Oferte eMAG din 9.10.23 (espressor automat Electrolux încorporabil cu 25% reducere, ASUS ROG Strix G16 cu RTX 4060 și TDP de 140W, mesh Wi-Fi cu port 2.5 Gbps etc)
ASUS a lansat un mesh Wi-Fi în seria ROG ce impresionează prin funcțiile încorporate. Este unul dintre cele 5 oferte eMAG listate astăzi.
Gadget News 📰 – 9.10.23 (Pixel la borna a 40 milioane unități, prima lansare de sateliți pentru internet a Amazon, Qualcomm Snapdragon 8 Gen3 a făcut peste 2 milioane puncte în AnTuTu etc)
Am promis de câteva ori că încerc să resuscitez această rubrică. Haideți să vedem dacă de data asta îmi va ieși mai bine. Am selectat câteva știri interesante din ultimele zile.
Am văzut The Equalizer 3 şi Retribution, decente, dar sunt momente în viaţă când trebuie să spui „Vreau să fac altceva !”
Nu ştiam că avem aşa mulţi cinefili pe site, articolul de săptămâna aceasta despre filmele Nowhere şi Reptile bucurându-se de un succes frumuşel. Mă încantă nespus acest lucru şi pentru că în ultimele două zile am văzut alte două filme mai noi, am zis să încerc din nou un articol tip opinie despre ele.
Samsung lucrează la doi senzori foto de 1 inch cu o rezoluţie de 432 Megapixeli
Samsung are ambiţii mari şi promitea acum doi ani că până în 2025 va lansa pe piaţă senzori foto chiar şi de 576 Megapixeli. Se pare că roadmap-ul propus este în grafic, astfel că în prezent vorbim de certitudinea senzorului de 200 Megapixeli, iar din 2024 am putea discuta chiar şi de ceva mai mult.
Samsung Galaxy Tab A9 şi Galaxy Tab A9+ – detalii oficiale pentru două noi tablete de buget
Săptămâna aceasta Samsung a lansat mai multe tablete, iar primele au fost cele mid-range Samsung Galaxy Tab S9 FE şi Galaxy Tab S9 FE+. La scurt timp după, producătorul sud-coreean a prezentat alte două modele mai accesibile, Samsung Galaxy Tab A9 şi Galaxy Tab A9+.
De ce este foarte importantă cifra 7 când vine vorba de smartphone-urile Google Pixel 8 şi Pixel 8 Pro ?
Săptămâna aceasta Google a lansat oficial noua serie de smartphone-uri Google Pixel 8. Aceasta este formată din două modele, Google Pixel 8 şi Pixel 8 Pro. Le-am detaliat pe fiecare în articole separate la momentul respectiv.
TOP 5: Oferte eMAG din 8.10.23 (unul dintre cele mai puternice laptopuri Lenovo, subwoofer JBL de pus sub scaun, side by side Heinner etc)
Nu știam că există subwoofer ce pot fi montate și sub scaunele de față (șofer sau pasager). Cred că efectul este și mai intens față de un subwoofer aflat în portbagaj spre exemplu.