Cosmin Mușat
LG Q61 – procesor MediaTek Helio P35, 4 GB RAM şi certificare militară MIL-STD-810G
Producătorul sud-coreean continuă seria lansărilor şi după LG Stylo 6 vine cu un device similar din punct de vedere hardware, cu ceva diferenţe la nivel estetic: LG Q61.
Comisia Europeană pregăteşte un Program Rabla european de 20 miliarde de euro
Pe 14 mai a avut loc o întâlnire între şefii celor mai mari companii auto şi membrii Comisiei Europene, iar concluzia generală a discuţiilor a fost aceea că industria auto are nevoie urgent de sprijin financiar.
Licitaţia pentru spectrul 5G din România ar putea avea loc în trimestrul al patrulea al acestui an
Licitaţia pentru spectrul 5G din România a fost programată iniţial pentru sfârşitul anului 2019, însă aceasta a fost amânată pentru 2020. Deşi aceasta trebuia să aibă loc în prima parte a anului, pandemia COVID-19 a prelungit acest termen până în trimestrul al patrulea.
Xiaomi Redmi Note 10 şi Redmi H ar putea utiliza procesorul MediaTek Dimensity 1000+
La începutul acestei luni MediaTek a lansat cel mai puternic procesor al său: MediaTek Dimensity 1000+. Vorbim de un procesor realizat pe un proces de litografiere în 7nm cu 4 x ARM Cortex-A77 până la 2.6 GHz și 4 x ARM Cortex-A55 până la 2.0 GHz, Mali-G77 MP9 GPU, Wi-Fi ax şi modem 5G încorporat…
Samsung GALAXY S20 Tactical Edition sau cum arată un smartphone premium cu veleități militare
Coreea de Sud, una dintre cele mai dezvoltate ţări din lume din punct de vedere tehnologic, pune mare accent pe tot ce înseamnă zonă militară (lucru de înţeles, având în vedere ce vecini are), armata fiind obligatorie pentru toţi bărbaţii (sunt anumite excepţii care reduc stagiul militar de la câţiva ani, la câteva săptămâni /…
Sharp Aquos Zero 2 – primul telefon din lume cu display ce afișează rată de refresh la 240 Hz (versiunea globală)
În toamna anului trecut producătorul japonez Sharp anunţa primul smartphone din lume cu rată de refresh a ecranul de 240 Hz – Sharp Aquos Zero 2.
Oppo Find X2 şi Reno 3 Pro 5G disponibile în oferta Orange şi Vodafone
În urmă cu câteva zile Oppo şi Vodafone au anunţat un parteneriat strategic pentru Europa, însă primele smartphone-uri Oppo aduse pe canal oficial în România sunt lansate simultan atât la Vodafone, cât şi la Orange.
Petal Search – soluţia găsită de Huawei pentru a instala aplicaţii ce nu se găsesc în AppGalery
De câteva zile Huawei a lansat în AppGalery (magazinul propriu de aplicaţii) versiunea oficială a serviciului Huawei Search. Aceasta se numeşte Petal Search şi ştie să facă destul de multe lucruri (pentru cei interesaţi, nu găteşte :P ):
TOP 5: Aspecte care mă fac să cred că situaţia financiară a OnePlus este dificilă
Ştiu că mă repet, însă perioada aceasta este şi va fi una foarte grea pentru toţi producătorii de telefoane inteligente. Există giganţii care vor trece mai uşor peste lunile următoare (Samsung, Apple, Huawei etc.), dar avem şi companii care vor avea de suferit ceva mai mult (OnePlus de exemplu).
LG Stylo 6 – smartphone modest cu procesor MediaTek
După un smartphone chiar interesant, LG Velvet, producătorul sud-coreean revine în mediocritate şi lansează un device cel puţin modest: LG Stylo 6.
Renault a obţinut un împrumut garantat de statul francez în valoare de 5 miliarde de euro
Situaţia producătorilor auto nu este deloc fericită, vânzările la nivel global fiind la minime greu de imaginat în urmă cu 3-4 luni. Majoritatea companiilor din domeniu vor avea nevoie de sprijin financiar, iar Renault se pare că a apelat deja la o astfel de soluţie.
SD Association a anunţat specificaţiile pentru SD 8.0 ce promite viteze de transfer pe cardurile de memorie de până la 4 GB/s
SD Association a dezvăluit cum vor arăta cardurile de memorie în viitorul apropiat. Organizaţia ce se ocupă cu stabilirea standardelor în domeniu a anunţat specificaţiile pentru SD 8.0, noul standard pentru cardurile de memorie SD Express.
Honor X10 5G – display FullHD+ cu rată de refresh de 90Hz, conectivitate 5G şi preţ bun
Honor a anunţat lansarea seriei de smartphone-uri Honor X, iar primul device al acesteia este Honor X10 5G. În cadrul acestei serii este foarte probabil să vedem telefoane cu conectivitate 5G accesibile ca preţ.
Huawei Y8p – display OLED, până la 6 GB RAM şi procesor Kirin 710F
Huawei Y8p este cel mai nou smartphone al producătorului chinez, un telefon de buget pe care l-am mai văzut în diverse forme în portofoliul Huawei.
Samsung ISOCELL GN1 – senzor foto de 50 Megapixeli cu focalizare foarte rapidă
Samsung a anunţat lansarea unui nou senzor foto, unul de 50 Megapixeli despre care compania sud-coreeană a transmis că are o focalizare “la fel de rapidă ca a unui DSLR”. Noul senzor se numeşte Samsung ISOCELL GN1.
MIUI 12 – detalii oficiale pentru versiunea globală + lista smartphone-urilor ce vor primi update
La sfârşitul lunii aprilie Xiaomi a prezentat oficial toate detaliile pentru MIUI 12. Respectivele informaţii erau valabile pentru versiunea chineză a acestei interfeţe. Xiaomi a anunţat astăzi şi versiunea globală de MIUI 12, una ce integrează o serie de noutăţi interesante, cât şi câteva optimizări importante.
Vivo iQOO Z1 – primul smartphone cu MediaTek Dimensity 1000+
Procesorul MediaTek Dimensity 1000+ a fost lansat oficial în urmă cu aproximativ două săptămâni, iar în urmă cu doar câteva ore a fost anunţat şi primul smartphone ce utilizează acest procesor: Vivo iQOO Z1.
Facebook a cumpărat platforma Giphy cu 400 milioane de dolari
Ştiţi imaginile acelea animate, aşa numitele GIF-uri ? Ei bine Giphy este cea mai mare şi mai populară platformă online de astfel de GIF-uri.
Honor V6 – tabletă cu conectivitate 5G, Wi-Fi ax şi baterie de 7250 mAh
Honor a anunţat în urmă cu doar câteva ore una dintre cele mai interesante tablete din acest an: Honor V6. Vorbim de un device premium ce vine cu conectivitate 5G, Wi-Fi ax, display cu rezoluție de 2560×1600 pixeli şi tehnologie de încărcare rapidă a bateriei la 22.5W.
MediaTek Dimensity 820 5G – procesor mid-range cu conectivitate 5G şi suport pentru display-uri la 120Hz
MediaTek a lansat o versiune uşor îmbunătăţită a procesorului mid-range MediaTek Dimensity 800 5G, una ce va oferi ceva mai multă putere de procesare şi conectivitate 5G cu suport dual-sim.
Oppo şi Vodafone anunţă un parteneriat pentru Europa, inclusiv România
Producătorul chinez Oppo şi-a găsit un aliat puternic în Europa, una dintre cele mai mari companii de telecomunicaţii din lume: Vodafone.
Google va bloca reclamele web ce consumă resurse în exces
Google a anunţat că începând cu luna august Google Chrome va bloca toate reclamele ce consumă resurse în exces.
Samsung Galaxy A21s – cameră foto cvadruplă, baterie de 5000 mAh şi până la 6 GB RAM
Producătorul sud-coreean a anunţat un nou smartphone de buget, unul ce la prima vedere pare destul de echilibrat: Samsung Galaxy A21s.
Digi Communications (DIGI) a anunţat venituri în creştere cu 11% pentru primul trimestru din 2020
Digi Communications, compania din spatele RCS & RDS, cu operaţiuni în patru ţări (România, Ungaria, Spania şi Italia), a anunţat rezultatele financiare pentru primele trei luni din 2020.
SUA interzice companiilor ce folosesc tehnologie americană să vândă către Huawei
Disputa dintre Statele Unite ale Americii şi Huawei trece la un alt nivel, americanii scoţând un nou as din mânecă. Departamentul de Comerţ a modificat din mers regulile jocului şi va interzice tuturor producătorilor străini să vândă către Huawei atât timp cât aceştia folosesc tehnologie americană.